Jump to content
Vesperala Forum

Creierul uman blocheaza emotiile in fata mortii


absolutep0wer

Recommended Posts

Vi s-a întâmplat poate să nu vă puteţi stăpâni râsul în timpul unei înmormântări sau aţi avut tendinţa de-a vă comporta cu prea multa voioşie într-o situaţie socială legată de moarte? De vină este un mecanism cerebral care poate suprima emoţiile în contextul gândurilor despre moarte.

 

Expertii argumentează că, creierul uman are un mecanism care ne încurajează să ne gândim la partea frumoasă a vieţii chiar şi când ne confruntăm cu gânduri legate de moarte.

 

Shihui Han de la universitatea din Beijing a imaginat împreună cu colegii săi un test pentru reacţia creierului uman la stimuli macabri. Cercetătorii au proiectat pe un ecran, în faţa subiecţilor, cuvinte legate de moarte (cimitir, omor, decapitare, cadavru etc.), dar şi cuvinte negative sau neutre, în timp ce subiecţii erau conectaţi la scannere cerebrale.

 

În urma analizării datelor, cercetătorii au descoperit că procesarea cerebrală a temelor macabre inhibă activitatea zonelor cerebrale care controlează conştiinţa şi expresia emoţională, dar şi o activitate scăzută în centrii care regularizează emoţiile şi prepară răspunsurile la stimuli ameninţători sau neplăcuţi.

 

Link to comment
Share on other sites

Vi s-a întâmplat poate să nu vă puteţi stăpâni râsul în timpul unei înmormântări sau aţi avut tendinţa de-a vă comporta cu prea multa voioşie într-o situaţie socială legată de moarte? De vină este un mecanism cerebral care poate suprima emoţiile în contextul gândurilor despre moarte.

 

Expertii argumentează că, creierul uman are un mecanism care ne încurajează să ne gândim la partea frumoasă a vieţii chiar şi când ne confruntăm cu gânduri legate de moarte.

Asta poate in contextul in care nu e vorba de propria ta persoana.

Caci atunci cand constientizezi ca a sosit clipa si vei muri, nu mai e chiar asa.

 

Insa, moartea, data ca si tema, poate duce la inhibarea creierului, respectiv a starii de tristete.

Link to comment
Share on other sites

  • 4 years later...
  • 3 years later...

Cum procedaČi?

 

Ăn cazul ĂŽn care o persoanÄ ar putea avea un atac de cord: se sunÄ la serviciul medical de urgenČÄ, cât mai repede de la declanČarea simptomelor, cel ĂŽn cauzÄ se va odihni, va sta aČezat Či va ĂŽncerca sÄ-Či pÄstreze calmul, se va lua nitroglicerinÄ cât mai rapid dacÄ apar deja simptomele infarctului miocardic Či dacÄ medicamentul a fost prescris de medic, se va mesteca Či ĂŽnghiČi o aspirinÄ (dacÄ nu aveČi alergii la acest medicament), celui aflat ĂŽn pericol i se va face resuscitare cardiopulmonarÄ: respiraČie gurÄ la gurÄ Či comprimare ĂŽn zona pieptului. Medicii de la serviciul de urgenČÄ vor oferi indicaČii pentru realizarea corectÄ a procedurilor de prim ajutor, pânÄ la sosirea ambulanČei.

 

EvaluaČi-i funcČiile vitale

 

Ăn cazul ĂŽn care victima este inconČtienČÄ, evaluaČi funcČiile vitale Či ĂŽncepeČi manevrele de resuscitare cardio-respiratorie. ĂndepÄrtaČi cravata Či alte accesorii care pot determina compresia cÄilor respiratorii, urmÄriČi bolnavul timp de 5 secunde pentru a vedea dacÄ respirÄ Či verificaČi-i pulsul. AČezaČi-l ĂŽn decupit dorsal (culcat pe spate) pe o suprafaČÄ durÄ, cu capul uČor ridicat spre umeri (eventual introduceČi un rulou din material moale sub gât), pentru cÄ limba Či Česuturile moi sÄ nu ĂŽl ĂŽmpiedice sÄ respire.

 

Ce nu se va face când o persoanÄ suferÄ de atac de cord: nu se va lÄsa singurÄ persoana care suferÄ un infarct, decât dacÄ este absolut necesar, pentru a se cere ajutor, nu se va permite bolnavului sÄ nege simptomele Či chiar dacÄ acesta protesteazÄ, se va solicita serviciul de urgenČÄ, nu se va aČtepta pentru a vedea dacÄ simptomele dispar, nu se va oferi nici un medicament pacientului cu excepČia celor prescrise de medic pentru afecČiunile cardiovasculare.

Link to comment
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

Loading...
×
×
  • Create New...