Ai un site, de prezentare al afacerii sau un blog. Inainte sa te apuci de promovare online, ce-ar fi sa te asiguri ca nu muncesti degeaba? Ce vreau sa spun: ai site-ul complet functional sau da erori? Cat trafic poate suporta? Ei bine, la ultima intrebare intervin serviciile de hosting/gazduire la care ai apelat: sunt gratuite sau contra-cost? Este important sa stii, in cazul in care imparti un server cu alte persoane, ce latime de banda ai, cat de repede ti se incarca site-ul si ce avantaje ti se ofera.

Vestea proasta e ca la serviciile de hosting gratuite ti se impun reclame pe site, dar tu nu iei bani pentru ca le afisezi. Sigur, partea buna este gratuitatea. Totusi, serviciile de hosting contra-cost iti ofera mai multa siguranta, suport tehnic, securitate si alte avatanje care difera de la furnizor la furnizor.

Dupa ce pui te asiguri de functionalitatea site-ului tau esti gata pentru o promovare online.

STATUIA TA

Soţiei mele Ana LEONTE

Ţi-am dăltuit statui în suflet
Acolo ai un sanctuar al tău
Piedestale cu un etern antet
Pe care le vei avea mereu.

Am adunat culori diverse
Din nesfârşitul curcubeu
Sa-ţi fac tablouri imense
Să le descriu mi-e tare greu

Nu sunt poet că scriu un vers
Sau că iubesc acum la bătrâneţe
N-am trecut destul prin univers
Mai am în suflet multă tinereţe.

În strângerea intensă de mână
Îţi simt pulsaţia febrilă
Aşteptând ca să rămână
Ca imaginea fertilă

Corpul tău vibrând de viaţă
Desigur, ca şi altădată
Privirea ta încă semeaţă
Şi mirosul ce îmbată.


24 noiembrie 2000
Moldova Veche

NU ÎNVINS!

Acrostih

Lungi şiruri nesfârşite-n spaţii
Eterne clipe de visare unde sunt?
Oare s-au pierdut în vaste constelaţii?
Nu le voi găsi tot pe Pământ?

Torn în forme nedecise, evazive,
Elocvente fantezii ne demonstrate,
Măsurându-mi gânduri corosive
Încerc să fie cât mai conturate.

Hula durerilor puţin mă impresionează
Activă inima se luptă să nu cadă,
Iar valurile negre cu mine dansează
Lacome, cerându-mă drept pradă.

Decembrie 1965 Baia de Arieş

UNDE SUNT?

Câte vise împreună am ţesut,
Călătorind cu visul pe Pământ?
Câte clipe sublime au trecut
La ora asta unde sunt?

Câte mărunţişuri am discutat?
Te credeam pur şi simplu pe cuvânt,
Dar multe, multe s-au spulberat
La ora asta unde sunt?

Câte şoapte secrete ţi-am spus
Şi toate-s spulberate-n vânt.
Câte omagii înalte ţi-am adus
La ora asta unde sunt?

Câte imaginare căi întrevedeam
Şi câte ode şi poeme îţi făceam în gând
Dar toate speranţele ce le aveam,
La ora asta unde sunt?

Nu mai există visări senine,
Căci toate într-o clipă au apus
Versuri, melodii şi şoapte sublime
Din inimă oare s-au dus ?

20 Ianuarie 1966 Baia de Arieş

Cand ma gandesc la Madalina Manole imi aduc aminte de o cantareata destul de inalta, frumoasa, pe care sincer, nu am vazut-o trista la TV.

Am gasit pe un site de bookmark o gramada de stiri despre ea si scandalul din familie. Mi se pare trist ce se intampla. Din pacate, odata cu succesul apare si stresul si oboseala. Imi pare rau ca a murit.

Cand vezi o fata trista, iti recomand s-o pui sa asculte melodia “Fata draga”. Ma apuc sa caut datele unui fotograf. Nunta unui amic va avea loc la anul si vreau sa-i recomand unul bun.

VIGOARE

Cu vârful spânzurat de nori
Înfruntând nori de furtună
Privind galeş nopţile cu lună
Din inimă-i se nasc vâltori.

În noapte tulnicul voios răsună
Săpând în inimă adânci fiori
În sat şi fete şi feciori
Sunt cuprinşi de voie bună

Rămânând în mijlocul naturii
Un enorm terestru uriaş
Îl atacă valurile furtunii,
Dar el nu se retrage laş
Şi din adâncurile Genunii
El o întâmpină trufaş.

Baia de Arieş 1963

29 de artisti din Satu Mare, in frunte cu Alexandru Ardelean, s-au reunit intr-o asociatie cu scopul de a promova arta fotografica printre tineri. Un scop nobil, daca ma intrebati pe mine.

Discutam despre asta in drum spre meditatii. Ca sa marcheze asociatia, fotografii vor expune pe 7 aprilie multe fotografii in holul Filarmonicii ,, Dinu Lipatti”.

Cam asta ar fi noutatea. Ma apuc sa caut un fotograf. Nunta bunului meu var si prieten se apropie si are nevoie de un profesionist.

Absolventii Scoalii de Fotografie Freelancer si-au expus lucrarile in cadrul unei expozitii. Absolvirea si vernisajul expozitiei foto a avut loc la Muzeul de Geologie pe 13 martie.

Ca la orice absolvire, cursantilor li s-au dat diplome, dar partea faina e ca au mancat si tort. Hmm.. oamenii astia clar nu tin post. Si ei de ce au avut tort si eu la ultima instutie absolvita nu?

Well, anyway… felicitari absolventilor, astept sa citesc in ziare ca-s mari artisti. Eu de fapt cautam un fotograf. Nunta varului meu se apropie si are nevoie de servicii profesionale.

"E mult de-atunci, Harietă, de când eram copii mici de tot şi ne spuneau moşnegii poveşti. Poveşti sunt toate pe lumea asta... Poate că povestea e partea cea mai frumoasă a vieţii omeneşti... Cu poveşti ne leagănă lumea, cu poveşti ne adoarme... Ne trezim şi murim cu ele...".

Amintiri despre Eminescu (de Alexandru Vlahuta)
"Eram în gimnaziu când am citit primele poezii ale lui Eminescu si fantastica lui nuvelã "Sãrmanul Dionis". Versurile lui exercitau asupra mea o înrâurire extraordinar de puternicã; adâncimea fascinantã a gândurilor lui mã umplea de un fior mistic de o admiratie extaticã...Si de multe ori am cãutat sã construiesc in inchipuirea mea de copil, figura necunoscutã a acestui zeu, care mi se pãrea cã trebuie sã trãiascã o viatã cu totul deosebitã de a noastrã, intr-o lume supraumanã in basme. Credeam câteodatã cã-l zãresc in unele tablouri din "Sãrmanul Dionis", o vagã siluetã care se depãrta mereu si parcã se topea intr-o luminã intensã ametitoare. Când am terminat liceul, aveam in cap figura lui Eminescu asa cum mi-o fãcusem eu: un tânãr slab, inalt, palid si tras la fatã, cu ochii negri, visãtori, pe umeri ii cad plete ondulate, o hainã lungã si veche ii acoperã trupul pânã in cãlcâie; el nu vede pe unde calcã, nu se uitã la nimeni si merge ca un somnambul, parc-ar pluti...Trei ani am cãutat pe ulitile capitalei figura aceasta si n-am gãsit-o. Intr-o zi mã-ntorceam cu mai multi prieteni de la Universitate. In dosul pasajului, aud pe cineva zicând: "Uite Eminescu"! Toti ne oprim sã-l vedem. Un om in vârstã, bine fãcut, rotund la fatã, fãrã plete, imbrãcat ca toti oamenii... Il vãd suindu-se-n tramvai - mã despart de prieteni si mã urc si eu. M-asez in fata poetului si-l privesc, dar cu sfialã! El tine pe brate un ghiozdan ros pe la margini; degetele de la mâna dreaptã îi sunt pline de cernealã violetã, ochii lui mici, infundati, cu gene rare, au privirea vagã si ostenitã a omului distras, dus pe gânduri...Lângã el stã o cocoanã slabã si sulemenitã, care-l priveste fix, din ce in ce mai intrigatã.Ea isi sterge cu batista colturile gurii si-si potriveste bridurile de la pãlãrie cu gesturile une-i persoane gata sã ia o hotãrâre. "-Asa-i cã nu mã mai cunoaste-ti, domnule Eminescu?!"...Eminescu se-ntoarce; un zâmbet blând îi lumineazã fata: "-Doamna A... Cu ce pricinã pe-aici?" Si doamna îi spune cã fata ei a pãrãsit "trupa" si cautã un loc de profesoarã; îi aduce aminte de când fãcea si el parte din trupã si ofteazã... "-Dar d-ta, ce faci aici in Bucuresti?" "-Eu... dau lectii..." Suntem in strada Buzestilor. Eminescu se ridicã-ncet si face semn conductorului sã opreascã. "-Ce, pe-aici stai?" Poetul rãspunde c-o miscare plictisitã din cap, care-nsemna si "da" si "bunã ziua" si multe de toate... Cinci ani dupã asta...Stam amândoi la o masã in cafeneaua de la "Imperial". In fata noastrã, la o altã masã, e un bãtrân chel c-o figurã foarte expresivã, de-o slãbiciune si de-o paloare bolnãvicioasã. Eminescu il priveste lung, milos, nu-si poate lua ochii de la el. Se pleacã incet la urechea mea: "-Oare cine-o fi? Tu nu-l cunosti?" "-Nu... da' de ce mã-ntrebi?" "-Grozav, seamãnã cu tata." Intrebãm pe chelner si aflãm cã-i consulul de la Salonic. Poetul mã sfãtuieste sã traduc in versuri "Cei sapte de la Teba" si laudã seninãtatea si mãretia tragediilor clasice. O fetitã c-un paneras de flori se tot milogeste pe lângã noi, c-un aer de sfâsâetoare mizerie. Aleg o garoafã si i-o dau poetului care-mi spune cã-i plac florile...Eminescu ridicã-n sus garoafa c-un gest delicat, se uitã gânditor la petalele învoalate, de un ros inchis si ca si cum ar relua sirul unei discutii intrerupte un moment, imi spune: "-Degeaba, ne trebuie un poet care s-o ia peste câmpi nebuneste...ne trebuie ceva nou, cu totul nou...un nebun, dar un nebun de geniu care sã-si [indescifrabil] el o formã a lui s-un drum de" [indescifrabil] Eu il privesc lung nedumerit; astept sã vãd cu ce se leagã asta. "-Uite, dintre tinerii de azi, stii cine dã semne c-are sã fie poet mare la noi?" "-Cine?" "-Mile. Da, da, nu te uita...Mile e poet...In "caietul rosu" al lui am gãsit lucruri minunate!..." E târziu, aproape miezul noptii. Afarã plouã si cum n-avem umbrelã, o tinem mai mult o fugã pânã la hotel Metropol. "-Rãmâi la mine noaptea asta..." "-Nu pot, am de fãcut gazeta pe mâine si mie nu-mi vine la indemânã sã scriu decât acasã la mine...Da' hai cã mã sui si eu pentr-n sfert de ceas, poate-o mai sta ploaia." Eminescu are chef de vorbã. Imi povesteste o dragoste a lui, o intâmplare curioasã care i-a inspirat poezia "Luceafãrul", si care nu se poate spune aici. "-Dar stii cã sunt douã aproape?" Isi ia pãlãria si pleacã grãbit.Mã culc. Ascult cum rãpãie ploaia pe acoperis; si mã gândesc la marele Eminescu, cât îi de sãrac si de chinuit. Am un bilet de loterie si fac planuri generoase pe câstigul cel mare de 100000 lei. Aud pasi pripiti de salã...o bãtaie discretã in usã: "-Cine-i?" Aprind lumânarea. Eminescu, ud leoarcã, isi ia floarea de pe masã si zgribulit, c-un râs copilãresc, imi zice "noapte bunã" si pleacã...