caesar's Blog

Welcome Guest ( Log In | Register )

Rating 0
Entries on 22-February 08

ar trebui

Posted by caesar, Feb 22 2008, 07:35 PM

.. ar trebui sa fim multumiti de fiecare data cand ne dam seama de rautatile din jurul nostru,ar trebui sa fim multumiti cand realizam cine ne sunt prietenii,artrebui sa fim satisfacuti cand vedem ca persoanele carora le purtam un respect sunt de fapt patetice, ar trebui ca toate astea sa fie un motiv de bucurie dar nu e asa.Cu ce drept sa judecam noi?nu e oare de ajuns ca sunt demne de mila?nu e oare de ajuns ca prin ceea ce le fac altora se tradeaza pe ei insisi?nu e oare adevarat faptul ca se trezesc noaptea plangand pt ca nu au pe nimeni alaturi?După un anumit timp, omul învață să perceapă diferența subtilă între a susține o mână și a înlănțui un suflet, invata ca tradarea se aseamana foarte mult cu verbul a exista,invata ca a avea prieteni nu e sinonim cu starea de siguranta pt ca mai devreme sau mai tarziu prieteniile se rup(si sa nu indrazneasca cineva sa comenteze ceva), și așa omul începe să-și accepte căderile cu capul sus și ochii larg deschiși, și învață să-și construiască toate drumurile bazate în astăzi și acum, pentru că terenul lui “mâine” este prea nesigur pentru a face planuri… și viitorul are mai mereu o mulțime de variante care se opresc însă la jumătatea drumului.Ce ne face sa fim oameni?Ce ne face sa existam?sa iubim..sa zambim..sa fim alaturi de cineva indiferent daca merita sau nu?ce ne face sa mergem mai departe?faptul ca existam?oare cati oameni realizeaza in momentul asta ca "a exista" nu inseamna a trai?oare cati isi pun intrebarea:ce rost au prietenii?ce rost are viata?cati se plimba fara sa auda, fara sa vada, fara sa ucida miliarde de sentimente si ganduri...cati realizeaza ca se nasc pt a muri?probabil foarte putini.Cei care realizeaza insa încep să-și planteze propria grădină și sa isii împodobeasca propriul suflet, în loc să mai aștepte ca altcineva să-i aducă flori, și învață că într-adevăr poate suporta, că într-adevăr are forță, că într-adevăr e valoros, și omul învață, și învață… și cu fiecare zi învațăDar asta se invata doar in timp,se invata dupa ce suferi,dupa ce traiesti, dupa ce incepi sa accepti ca nimic din ceea ce vrem nu exista in stare pura,ca nimic din ceea ce vrem nu putem avea inintregime..decat pe jumatate, sub alta forma sau..deloc.Prietenia ca si dragostea e un fel de amalgam de sentimente, niciodata la fel si totusi niciodata diverite.Paradoxal cand (credem ca) avem prieteni parca suntem indragostiti.Prieteniile vechi sunt speciale. Brăzdate de timp, ele se arată uneori fulminante, alteori dispărute. Se regăsesc în momente de fericire dar cel mai mult în momente dificile, de răscruce. Sunt acolo și nu pleacă, indiferent de timp sau de mediu. Înfloresc periodic, ca florile, dar și pierd frunze, se veștejesc. Se refac din nou. Se învechesc ca vinul și devin mai bune, mai fine, mai selecte.

Sunt rare. Unii au câteva, alții una și alții deloc. Unii nu le cunosc și tânjesc după ele iar alții nu cred că există. De altfel e și greu să crezi în ceva ce își neagă propria existență ca să erupă fulminant în tot împrejuru-i.

Dacă le avem poate uneori facem pentru ele prea puțin, alteori ne sacrificăm dincolo de limita suportabilitații. Timpul ne regăsește în diverse ipostaze. Invariabil însă: împreună.Oamenii nu pot exista fara prietenie , fara dragoste insa nu stiu sa se bucure nici atunci cand auparte de ele.E adevarat ca la fel cum prietenia si dragostea ne d-au sentimentul de plenitudine interioara, la fel ura si invidia intervin in viata de zi cu zi.Daca prieteniile ar fi asemenea zilelor...insirate pe o sfoara asemenea unor perle, daca ar fi identice si insuportabile, previzibile si plictisitoare, costisitoare si inutile probabil ca nu am mai avea nevoie de ele.Dar ne ofera mult mai mult...pacat insa ca totul se termina inainte de a incepe,pacat insa ca totul se rezuma la tiparele vietii din care nu mai vrem sau nu mai putem iesi.Inevitabil apare expresia...nu exista, nu pot, nu mai vreau, nu mai am putere...si incepem sa fugim de noi insine si de oamenii care raman undeva in bezna.Nu mai recunoastem parinti, nu mai recunoastem frumusetea din jur, nu mai facem diferenta intre bine si rau.Totul se combina intr-un mod confuz...si totul se clarifica doar odata cu trecerea timpului...


Last entries


My Blog Links


Last Comments


My Picture


0 user(s) viewing

0 guest(s)
0 member(s)
0 anonymous member(s)