Mai am o stea de rasarit

Welcome Guest ( Log In | Register )

Rating 5

"Iar iconarii", , nr. 3357, 20 noiembrie/2 decembrie 1888

Posted by vesperala, Jun 16 2009, 02:46 PM in Articole semnate Mihai Eminescu


"Iar iconarii", , nr. 3357, 20 noiembrie/2 decembrie 1888

Iar iconarii
D. Alexandru Beldiman junior ne face onoarea de a reveni asupra vestitei cestiuni a iconarilor, raspunzand la articolul publicat in "Romania libera". Domnia sa ne imputa ca am fi schimbat si terenul si obiectul in discutiune, caci am vorbit numai de icoanele bisericesti - atinse de domnia sa numai in treacat - pe cand cestiunea ce i se pare importanta e raspandirea portretelor cromografice ale imparatului rusesc si a membrilor familiei sale.
Permita-ni-se de a fi in privinta aceasta de o opiniune contrara.
Icoanele bisericesti, introduse din cauza identitatii confesiunii si ritului religios, sunt icomparabil mai pernicioase prin raspandirea lor, dceat icoanele de caracter politic. Importul celor dentai dateaza de zecimi de ani si a preparat spiritele pentru raspandirea celor din urma, caci, pe cand influentele politice sunt in genere schimbacioase si trecatoare, influenta religioasa si confesionala persista adeseori secole intregi si determina cea mai intima si mai adanca convingere a constiintei unui popor.


Portretele imparatului pot fi si ele stricacioase, dar imparatul nu e nemuritor; din momentul in care va avea soarta comuna a tuturor oamenilor portretele sale nu vor mai insemna nimic, prea putini isi vor mai aduce aminte de numele lui chiar, si va fi privit de generatia urmatoare ca o ramasita fara de inteles a trecutului. Din contra icoanele bisericesti persista pe cat timp poporul tine la confesiunea religioasa mostenita si de aceea si in trecut in numele religiei s-au intreprins invaziile rusesti in Principate si in Peninsula Balcanica, precum mii de alte crime si nedreptati s-au comis in cuprinsul istoriei omenirei in numele religiei si sub pretexte religioase. Suntem siguri ca daca n-ar exista comunitatea religioasa cu rusii, nu s-ar afla nici urma de iconarie ruseasca in tara la noi.


De aceea ar trebui sa se creeze, nu cu mari sacrificii, o industrie similara la noi care sa poata concura cu produsele rusesti si sa le inlocuiasca.
Dar pericole in adevar grave nu se vor produce niciodata in mod serios prin icoane. Cauzele cari ar putea slabi siguranta statului roman sunt cu totul de alta natura: sunt economice si sociale.
Daca vom continua ca in trecut, a nu realiza nici o reforma pentru ridicarea claselor muncitoare, daca nu se va introduce o echitate mai mare in relatiunile lui de munca, se poate intampla ca efecte esterioare sa aiva oarecare influenta asupra celor nemultumiti. Dar printr-o stare economica si de cultura mai dezvoltata si avand bunul trai necesar, desigur ca incercari esterioare de a-i ademeni prin icoane si portrete n-ar avea nici un succes.


"Iconarii d-lui Beldiman", nr. 3351, 13/25 decembrie 1888

Posted by vesperala, Jun 16 2009, 02:45 PM in Articole semnate Mihai Eminescu

Iconarii d-lui Beldiman
O foaie eclesiastica din capitala a propus, in unul din numerile sale, ca sa se ia masuri serioase pentru a se raspandi in tara icoane fabricate la noi, fie pe cale litografica, fie cromolitrografica, pentru a inlocui in casele taranilor multimea de icoane straine care se vad pe pareti. Tot obiectul acesta il trateaza si d. A. Beldiman, fost ministru plenipotentiar la Sofia, intr-un articol publicat in "Vointa nationala" - insa d-sa, descriind acest inconvenient, indealtmintrelea cunoscut de toata lumea, (i)i atribuie totodata o importanta politica, pe care desigur in ochii unei judecati sanatoase n-o poate avea.
E exact ca tara e plina de asemenea icoane, a caror loc de fabricatiune e Rusia. Dar numai satele? In orice monastire ar merge d. Beldiman va gasi sute de obiecte bisericesti, nu numai icoane, fabricate in Rusia, parte cumparate, parte daruite. Constatam inainte de toate ca chipurile de sfiti, de manastiri rusesti etc., c-un cuvant de zugravituri bisericesti, sunt fara proportie mai numeroase decat portretele imparatului si imparatesei.


Care sa fie cauza acestei raspandiri a unei arte primitive in populatiunea romana? Noi credem ca nu o alta decat lipsa absoluta a unei industrii similare in tara noastra. In Rusia, unde fabricatiunea de icoane e foarte raspandita de vreme ce, din cauza caracterului cam bigot al populatiunii, mai in fiece stabiliment chiar in cele ale autoritatilor publice vezi icoane si candele, se poate prea lesne si e chiar probabil ca sa existe in unele cazuri o supraproductiune de asemenea obiecte de valoare problematica, si fiindca orientul nostru este tina de export - mlastina de scurgere - a tot ce supraproductiunea europeana are de prisos, e aproape natural ca si rusii sa caute sa raspandeasca operele lor de arta problematica in satele noastre. Inainte icoanele religioase ce se vindeau in Romania erau aproape esclusiv fabricate la Gherla (Transilvania). Aceste erau in adevar producte romanesti, dar sa marturisim adevarul, erau foarte primitive.



Fabricate de tarani simpli si naivi, fara nici o cultura artistica, ele erau combatute de chiar unii episcopi din Transilvania, cari se sileau a introduce chipuri ceva mai bine facute, pentru a deprinde ochii cu forme corecte, mai cu seama pentru ca in genere se credea in ipoteza ca femeile in stare puerperala ar putea naste, uitandu-se la asemenea icoane, tipuri monstruoase. Se stie ca produsele grecesti din Orient sunt cam tot atat de primitive ca si icoanele din Gherla, si ca si produsele rusesti de prin anii 1840-50, cari erau de o slutenie fenomenala.
Se vede insa ca aceasta industrie, care inainte era exercitata si in Rusia dupa metoda maiorului Papazoglu, a luat in urma oarecare dezvoltare, mai ales prin inventiunea cromolitografiei, incat se pot produce icoane - de nu artistice - cel putin suportabile, superioare si produselor orientale si celor din Gherla. Noi credem ca numai superioritatea relativa a articolului rusesc a fost cauza raspandirei, iar nicidecum tendinte politice.


Nu-i vorba, nu e absolut cu neputinta ca sa nu fie amestecat si gandul vreunui panslavist fanatic in istoria aceasta, dar in genere ne vine totusi a crede ca supraproductiunea si interesul negustorilor de icoane si superioritatea acestora asupra caricaturilor bizantine sunt adevarata cauza a raspandirei.
A atribui o gravitate politica serioasa acestui lucru, precum o face d. Beldiman, e o exageratie si o gogorita din cale afara fantazista. Desigur nu aceste sunt mijloacele pentru a cuceri un popor. Raul ce se naste din lipsa fabricatiunii acestor obiecte s-ar putea vindeca lesne, caci cromolitografii de pe tablouri clasice italiene ale figurilor sfinte precum le face un Rafael, un Corregio, un Murillo ar goni lesne si caricaturile orientale si cele moscovite. Din nenorocire insa chipurile de sfinti in biserica orientala sunt facute dupa un tipar anumit, incat toti mucenicii cu chipuri uscate de pustnic au fiziognomii traditionale.



Sfantul Nicolae are aceeasi barba si aceeasi chelie pe toate icoanele Orientului. Aceste chipuri artistul nu are voie sa le schimbe si pe cand tablourile din Roma si Florenta, chiar cele adanc religioase, sunt reproducerea omului in cele mai nobile forme ale existentei lui, icoanele orientale raman reproducerea unor mumii si schelete, cari au mult asemanare cu chipurile tepene si conventionale din zugraviturile stravechi ale egiptenilor. In ele nu e arta, e maniera.
D. A. Beldiman fiul e un om cu cultura moderna; d-sa e un produs al civililizatiei germane, al scoalelor din Berlin. Ar trebui deci sa constate cu spiritul critic care e caracteristic scoalei germane, ca nu politica rusa, despre care ne abtinem a vorbi nefiind in cestiune, ci confesiunea religioasa a rusilor e singura cauza a raspandirii acelor caricaturi - caci de! pictura in puterea cuvantului n-ar putea-o denumi nici d. Beldiman. Din nefericire formalismul si persistarea stationara in obiceiuri vechi si adesea netrebnice sunt cu mult mai raspandite in biserica orientala, decat in aceea a Occidentului.



Acolo artele au gasit o incuragiare spornica; penelul lui Rafael, arhitectura unui Michelangelo, muzica unui Palestrina au fost in serviciul bisericii; acolo arta oratorica si-a avut eroii ei si daca vom judeca bine, vom vedea ca chiar cultura universitara superioara se datoreste, cel putin in inceputurile ei, bisericii. Se poate ca rolul ei sa fi trecut in zilele noastre, in care nu mai avem idealuri si cant arta insasi a devenit un instrument al utilitarismului. Dar daca acel rol a trecut, el a fost realizat macar prin epoce de glorie artistica si stiintifica, pe cand biserica orientala a vegetat intr-un formalism gol si sterp.
Acesta e raul specific si istoric oarecum care face cu putinta propagarea sluteniilor moscovite la noi, si acesta trebuie combatut. Cat despre politica ruseasca, credem ca stie a-si alege mijloace mai inteligente pentru propagarea tendentelor ei. E "Adevarul" de ex., care reprezinta admirabil unele tendinte ale acelei politice, pe cari insa nu gasim nici o necesitate de a le critica, de vreme ce sentimentul de conservare al romanilor ni se pare indestul de puternic pentru a rezista la asemenea incercari.


Dar alta enormitate la sfarsitul articolului d-lui Beldiman.
"Este sau nu adevarat ca inaintea alegerilor d. prim-ministru s-a intalnit la Ruginoasa cu principele Urusoff?"

Ei bine, nu stim si nici nu e nevoie sa stim daca primul-ministru s-a intalnit sau nu cu printul Urusoff. Printul - fost ministru plenipotentiar in tara - are fara indoiala multe cunostinti si in Bucuresti si in Iasi, dar ceea ce putem asigura e ca scopul venirii sale in Romania numai scop politic n-a fost.


Cronica anului 1881

Posted by vesperala, Jun 15 2009, 01:16 PM in Articole semnate Mihai Eminescu

I. ROMÂNIA
Nu putem porunci timpului sa stea pe loc, nici putem face ca evenimentele sa încremeneasca pe câteva ceasuri împrejuru-ne, ca sa le putem fotografia , caci ele 'si urmeaza cursul lor necontenit, putin pasându-le daca ne dor ori ne bucura. În zadar minutarul ceasornicului ar sta pe loc; timpul curge alaturi cu el, si numai omul, având pururea în fata ziua de azi, eternul prezent, pune pietre de hotar între lucruri ce au trecut pentru totdauna si fixeaza pe orizontul negru al viitorului dorintele sale ca tinte luminoase, uneori pe de-apururea neajunse . Si anul trecut e greu de izolat din cei ce-l preced si din cei ce-l vor urma, caci din ziua lui întâia ne arunca in medias res , în vârtejul împrejurarilor si ne 'ncarca memoria cu reminiscentele rusinoase ale rascumpararii drumului de fier, cu cele odioase ale atentatului Pietraru. Spiritul rau al demagogiei române îsi alesese de jertfa pe unul din chiar parintii demagogiei.

Multumita lui Dumnezeu si prezentei de spirit a victimei alese, atentatul n-a avut nici o urmare fizica grava, dar a lasat adânci urme psicologice în spiritul d-lui I. Bratianu si l-a deziluzionat desigur în privirea simpatiilor sale anterioare pentru demagogie. La 1 (13) martie sosi în Bucuresti stirea îngrozitoare despre savârsirea tragica a împaratului Alexandru II. Voind a vizita în acea zi manejul Mihail din Palatul de Iarna, la întoarcere doua bombe esplosive [î]i cad în cale si-l rup bucati. Camera noastra în momentul întâi uita a lua act de aceasta îngrozitoare stire. Dar în curând se aude ca secta nihilista din Iasi, care momise în sânul ei profesori tineri si studenti, a dat un banchet în onoarea succesului atentatului. Dr. Russel (recte Sudzilowsky ) e arestat, profesorii români sunt dati în judecata unui juriu si se descopera o asociatiune de vro 20 de studenti români si 50 de evrei cari propagau în scoalele publice ideile de rasturnare. La 9 martie procesul Pietraru ajunge înaintea Curtii cu Jurati si, într-o sedinta care tine 22 de ore încontinuu, procesul se încheie prin condamnarea lui Pietraru la 20 de ani munca silnica si a lui Cârlova la noua ani de recluziune. În iunie un juriu compus prin profesorii din Iasi condamna la pedepse disciplinare pe aciia cari luasera parte la propaganda nihilista.
În ianuarie înca, având a se face mai multe alegeri pentru împlinirea vacantelor din Camera, candidatii opozitiei au avut ocazia de-a supune criticei multe acte ale guvernului, între care vicioasa aplicare a legii recensimântului, care daduse loc la cele mai vii protestatii din toate colturile tarii. Tot în luna aceasta s-au facut inaugurarea clubului " Binelui public" printr-un banchet dat în otelul Steiner , cu care ocazie s-a consacrat uniunea dintre grupul Vernescu si fractiunea din Moldova.
Cabinetul suferea de-o criza latenta care forma obiectul certelor din adunarile de la Herdan si în cari o parte a partidului cauta sa elimineze din ministeriu pe d-nii Boerescu, Conta si Teriachiu.
Pentru ca anul sa se înceapa sub auspiciile lui Mercur, se descopere tot în ianuarie deturnarea a 83000 franci de catre un functionar fiscal , George Bilcescu. Din începutul anului mai e de notat învoiala intervenita între guvernul rusesc si cel român, prin care acest din urma primeste drept bani materialul de suprastructura a liniilor construite de rusi, desi parerea guvernului nostru fusese ca acest material i se cuvine de drept pe baza conventiei ruso-române. În fevruarie tribunalul comercial al imperiului la Lipsca pronunta sententa sa în favoarea reclamantului Landau - kaufmann si anuleaza urmarile conventiunii de rascumparare încheiata la 1880 între stat si Societatea Actionarilor C.F .R.
Pe liniile noastre, ce încep a fi administrate de directori princiari , platiti cu enorme lefuri, se 'ntîmpla o serie de accidente; în iunie chiar mai multe dupaolalta, precum cele dintre Hanu Conachi— Ivesti, Serbesti — Preval, Severin— Prunisor.

În august Adunarea Actionarilor C.F .R. voteaza mutarea sediului la Bucuresti; iar în octomvrie tribunalul din Berlin respinge cererea Landau - kaufmann , facuta pe baza sententei din Lipsca, pe cuvânt ca nu se mai poate restabili starea de lucruri anterioara conventiunii de rascumparare, nici se poate opera stergerea acestei tranzactiuni din registrele de comert. Reclamantul, daca a suferit pagube prin încheiarea acelei conventii, poate intenta o actiune de despagubire pentru daune - interese .
Tot în fevruarie, în vederea evenimentelor care aveau sa se petreaca peste câteva saptamâni, d. Bratianu gaseste mijloace de-a sonda atitudinea partidului conservator, caruia-i propune pâna si o dreapta împarteala a portofoliilor ministeriale. Conditiile puse de partidul conservator parând prea grele, tratarile nu izbutesc.
Tot în fevruarie d. Stolojan cere un credit de 300 000 fr. pentru asigurarea linistei publice. Ministeriul Instructiunii aproba aranjamentul pentru savârsirea dinlauntru a bisericii de la Curtea de Arges prin d. Lecomte de Nouy .
D. C.A. Rosetti propune în Camera electivitatea magistraturii si însarcinarea unei delegatiuni a Camerei care, împreuna cu una a Senatului, sa aiba a formula, întrunite într-un fel de convent national, proiectul privitor la eligibilitate . Membrii acestui pretios convent sa fie platiti cu câte una mie franci de obraz. Propunerea a ramas în stadiu embrionar pân-în ziua de azi. La 25 fevruarie doi din oamenii eminenti ai generatiei trecute, Aug. Treb . Laurian si Cezar Bolliac, înceteaza din viata.

Ziarele din Viena încep a vorbi de erigerea României în regat si pun în vedere primirea anteproiectului ca conditie a recunoasterii noului rang al României. ,,Le Nord" mentioneaza asemenea stirea ridicarii la regat, ne da însa consiliul de-a nu face nici un sacrificiu real pentru o simpla schimbare de titlu.
Evenimentul tragic din Rusia, miscarea nihilista din Iasi, ramificata prin scoli, încheiarea procesului Pietraru, ca tot atâtea fenomene rasarite din demagogia cosmopolita si interna, motiveaza din partea d-lui Maiorescu urmatoarea interpelare: Am onoarea a întreba pe d. ministru - presedinte daca, în urma procesului Pietraru si a manifestarilor socialiste din Iasi, crede timpul venit de-a imprima politicei interne o directiune mai compatibila cu consolidarea monarhiei constitutionale.
Printr-un discurs memorabil d. Maiorescu sileste pe guvern de a-si arata arama si de-a o rupe cu traditiile demagogice.
Raspunsul guvernului e prompt . A doua zi chiar, la 14 martie, tristul erou al noptii de la 11 fevruarie, generalul Lecca, propune în Camera proclamarea regatului, d. Ion Ghica, ministrul considerat ca antidinastic din vremea scandalului Slatineanu, face aceeasi propunere în Senat, care e primita cu adeziunea formala a opozitiei si cu unanimitate de voturi.
Cu ocazia discutarii bugetului, dupa propunerea facuta în Camera, se sporeste leafa ministrilor la îndoit si se înfiinteaza un al optulea ministeriu fara portofoliu pentru prezidentul Consiliului. Între acestea se ivesc în Camera si în adunarile de la Herdan disensiuni grave între d. Bratianu si coreligionarii sai politici si el [î]si da demisia, cu dezaprobarea vie a partidului si a ziarului " Românul" D. Dumitru Bratianu e chemat din Constantinopole ca sa ia mostenirea fratelui sau, de unde si soseste, iar la 10 aprilie compune cabinetul sau nou, care s-ar putea numi cabinetul încoronarii.
La 25 aprilie d. Dumitru Bratianu dezvolta în Camera un curios program ministerial, prin care promite puterilor binevoitorul sau concurs si ameninta pe-un adversar necunoscut cu figuri retorice foarte energice.

La 10 mai e serbarea în adevar frumoasa a încoronarii si câteva zile de-a rândul dureaza festivitatile cu cortejul istoric al breslelor. Ne vine stirea despre încetarea din viata a generalului Ion Ghica, fiul lui Grigorie Voda Ghica, ministru plenipotentiar al României la Petersburg. În timpul în care d. Dimitrie Bratianu acuza în Camera pe d. Boerescu ca ar fi facut promisiuni cari au indus pe puteri în eroare, ca primim Comisia Mixta, se tine un meeting la Galati în cestiunea Dunarii. D. Al. Lahovary espune printr-un discurs în Camera toate erorile comise de cabinetul trecut în aceasta cestiune si d. G. Chitu confirma opinia opozitiei ca împartasita fiind si de partidul rosu. În urma acestora, grave neîntelegeri se ivesc din nou în sânul partidului ; cabinetul e amenintat de un vot de blam. Îmblânzit de juramintele de fidelitate ale coreligionarilor sai politici, d. Ion Bratianu se întoarce în capitala, frate - sau [î]si da demisia la 9 iunie si e ales prezident al Adunarii, iar la 10 iunie se formeaza actualul cabinet I. Bratianu - C.A. Rosetti. În Berlin Reichsratul voteaza tractatul de negot cu România. Cu ocazia aceasta partidul conservator german blameaza presiunea facuta asupra României în cestiunea evreilor.
D. Dimitrie Bratianu, venind pe scaunul prezidentiei Adunarii, tine din nou un discurs foarte caracteristic, în care face grave acuzari partidului sau. Pâna si ziarele din America tin seama de acest discurs, care nu lasa nimic de dorit ca sinceritate. Comisiunea Europeana din Galati [î]si încheie sesiunea.
În iunie d. Mancini, ministrul de externe al Italiei, adreseaza o nota ambasadorului italian de la Londra, prin care ofera serviciile de mediatiune ale guvernului sau în cestiunea Dunarii. Corpurile noastre legiuitoare se închid, nu fara scandalul proiectului de rascumparare a liniei Cernavoda - chiustenge .

D. C.A. Rosetti îsi inaugureaza ministerul sau de interne prin o circulara adresata prefectilor, prin care cere ca acestia sa-i recomande de subprefecti tineri cari ar avea licenta sau doctoratul în drept, ceea ce deosebitii Chiritopoli si Simulesti nu întârziaza a si face.
În urma lovirii de stat din Bulgaria, sefii liberalilor de acolo, d-nii Slaveicof, Zancov si Caravelov, au de gând a trece în Bucuresti si a lucra de aci în senzul ideilor lor. Generalul Ernroth soseste la Bucuresti cu pretinsa misiune de-a se întelege cu guvernul român asupra opririi liberalilor de-a înscena din România vo miscare în contra guvernului bulgar. În august are loc întrevederea de la Gastein între împaratul Austriei si al Germaniei. Contele Andrassy soseste la Sinaia si e primit în mod foarte simpatic. I se atribuie calatoriei lui intentia de-a câstiga consentimentul României pentru anteproiect. În acelasi timp foile unguresti fac un zgomot infernal asupra unei pretinse încalcari de granite ce-ar fi avut loc la Sân-giorgiu din comitatul Trei Scaune din sacuime. Comisia de granita constata o eroare de 3500 pasi, rezultata din deosebirea între doua documente de granita din a. 1792, si conflictul se aplaneaza .
În septemvrie are loc întrevederea de la Danzig. La 27 septemvrie redactia ,,Românului" serbeaza aniversarea a douazeci si cincea a acestei gazete printr-un banchet dat în onoarea d-lui C.A. Rosetti, la care a luat parte multi straini din Bucuresti.
Moartea subita a baronului Haymerle tine in suspenso tratarile în cestiunea Dunarii. În octomvrie regele Italiei, împreuna cu regina, viziteaza pe împaratul Austriei la Viena. D. de Rosny, sinologul , calatoreste prin România si prin Dobrogea. M. Sa Regina publica un apel calduros pentru încurajarea industriei textile de casa a satelor noastre.
La 21 noiemvrie se dezvaluie cu solemnitate statua lui Ion Eliad.
La 15 noiemvrie se deschid Corpurile legiuitoare cu mesajul regal, care coprinde un pasaj energic cu privire la cestiunea Dunarii.
Austria se crede atinsa prin aceasta si ordona (fara notificare oficiala) contelui Hoyos, ministrului sau plenipotentiar din Bucuresti, sa suspende relatiunile sale personale cu guvernul român.
Ziarele austriace declara ca, în cazul cel mai rau, sunt multumite cu status quo, dar ca România sa fie încredintata ca nu se poate face nimic în cestiunea dunareana nici fara Austro-Ungaria, nici în contra ei. Ele ameninta cu desfiintarea Comisiei Europene din Galati.
Proiectul de raspuns al majoritatii Camerei reafirma pasajul privitor la Dunare, proiectul minoritatii prezentat de d. Carp se margineste a asigura pe Coroana ca tara e gata la orice sacrificiu de câte ori drepturile ori onoarea ei va fi în joc.
Cu ocazia discutiei raspunsului la mesaj, d. Carp declara, fara a angaja responsabilitatea coreligionarilor sai politici, ca, în favorul unei comisii europene compuse din delegatii tuturor puterilor semnatare Tractatului de la Berlin, ar putea sa sacrifice în materie de politie fluviala unele din drepturile suverane ale tarii, daca prin acest sacrificiu s-ar garanta neutralitatea Dunarii si mediat a tarii.
Neputându-se însa obtine o asemenea comisie colectiva a Europei întregi, atunci d-sa nu admite nici un fel de comisie de riverani în care ar intra numai Austria, sau numai Rusia, sau numai ele amândoua.
În asemenea caz comisia de riverani ar trebui sa primeasca o a treia putere moderatoare careia sa-i încredinteze chiar prezidentia. Dar în favorul unei comisii compuse astfel d-sa crede ca tara nu trebuie sa renunte la nici una din prerogativele suveranitatii sale.
D. Carp crede ca Tractatul de la Berlin cuprinde o lacuna. Guvernul e asemenea de parere ca în privirea aplicarii regulamentelor nu se poate face nici o concesie ce ar atinge suveranitatea tarii, dar, în privirea dreptului de supravegheare, maniera de-a vedea a guvernului e foarte laxa .

D. Maiorescu, sustinând proiectul de raspuns al minoritatii, dezvolta un program întreg de reorganizare conservatoare D. Lahovary e de opinie ca, de vreme ce Tractatul de la Berlin nu zice nimic despre aplicarea si supraveghearea aplicarii regulamentelor, ci numai despre facerea lor, pe care-o atribuie Comisiei Europene din Galati, reintram în dreptul comun al gintilor, conform caruia aplicarea se face de fiecare stat ca suveran pe malul sau si supraveghearea de tarile Europei cari au subsemnat tractatul.
Din momentul ce aceasta supravegheare nu se face numai de o singura putere în mod separat si pentru un interes esclusiv, nu poate sa atinga nici drepturile , nici interesele noastre. Liberalii independenti (grupul Vernescu-ionescu ) cer de la guvern sa declare ca nu accepta nici supraveghearea navigatiunii din partea Europei.
Aceste sânt ideile ce s-au ivit cu privire la cestiunea Dunarii în urma conflictului austro - român.
Tot cu ocazia discutarii raspunsului d. Bratianu tine un discurs prin care declara ca n-a fost intentia sa de-a aduce prin mesaj o atingere Austriei.
Aceste declaratii gasindu-se insuficiente în Viena, sânt urmate de scuzele formale ale d-lui Statescu, dupa cari incidentul se declara închis si relatiile se restabilesc. În urma acestora d. C.A. Rosetti si-a dat demisiunea din ministeriu.
Mai avem de însemnat ca, spre sfârsitul anului, s-a deschis cursurile Facultatii de Teologie, înfiintate din initiativa episcopatului român si în favorul careia P.S.S. Ghenadie de Arges a facut o donatiune de 30 000 lei noi.
II. STRAINATATEA
Multe din cestiunile cari în strainatate au fost la ordinea zilei n-au disparut înca si începutul anului trecut e încarcat cu serii de evenimente ce nelinistesc pâna azi spiritul public.
Pe la începutul anului si în vederea alegerilor pentru Reichsrat se accentueaza în Germania animozitatea publica în contra influentei economice si politice a evreilor, ceea ce da principelui de coroana al Germaniei ocazia de a se rosti, într-o întrunire a Institutului de invalizi, în contra miscarii antisemitice.

D. Barthélemy de Saint Hilaire, ministru de esterne al Frantei, adreseaza puterilor o circulara prin care esplica întelesul protocolului no. 13 al Congresului de la Berlin si cere mijlocirea puterilor pentru înlesnirea negociatiunilor între Turcia si Grecia în privirea cesiunilor de teritoriu; adaoga însa ca puterile nu au de gând a dispune dupa voie-le de teritorii ce nu le apartin. Aceasta propunere de arbitraj e respinsa de catre Turcia ca atentând la suveranitatea Portii si Franta si-o retrage.
Ghazi Muctar Pasa e numit comandant al trupelor de observatie din teritoriile ce sânt a se ceda. Poarta, amenintata de revolte grave în Siria, în Curdistan si în Albania, înclina a face rectificarile de granita fata cu Grecia si, sub presiunea puterilor, ea-si preschimba la 14 iunie ratificarile conventiei cari dadeau Greciei bucati mari din Epir si din Tesalia.
De atunci încoace evacuarea s-au si realizat. În ianuarie dura înca razboiul dintre Peru si Chili. Lima, capitala Peru-ului, a fost ocupata în acea luna de trupele chiliene cari au ramas acolo pâna acum.
Anglia era ocupata si înlauntru si înafara. Înlauntru cestiunea agrarie din Irlanda se manifesta prin esploziune de dinamita, prin greve, iar deputatul irlandez Parnell declara ca cea de întâi arestare va fi semnal pentru suspendarea generala a platii arenzilor (18 ian.) ceea ce s-a si împlinit de atunci încoace. Ministerul, gramadit de aceste neorânduieli, prepara doua biluri, unul de esercitiune pentru a putea restabili linistea în Irlanda, altul pentru a regula raporturile între proprietari si arendasi. Fiindca în Parlamentul englez nu exista închiderea discutiei deputatii irlandeji aveau de gând a vorbi în infinit în privirea proiectelor guvernului si a nu le lasa sa ajunga la vot. În fine în fevruarie d. Gladstone obtine un vot de 415 contra 65 ca bilul de constrângere sa se voteze imediat. La Cork în Irlanda se sparge o magazie de iarba de pusca, se descoper mine de dinamit sub localele diferitelor autoritati, fratele contelui Montemores, carele fusese asasinat în anul trecut, e asemenea asasinat; la 11 martie se întemniteaza 74 membri ai Ligei agrare.
De atunci încoace turburarile dureaza într-una, desi un tribunal agrar instituit în Irlanda, în urma legei agrare, a îndeplinit cererile legitime ale arendasilor, spre marea nemultumire a proprietarilor.
Guvernul a suprimat Liga, a pus pe sefii ei în închisoare, Liga femeilor a fost asemenea interzisa si Irlanda e pusa în stare de asediu. Cu toate acestea dezordinele si crimele urmeaza, arenzile nu se platesc, atacurile personale se înnoiesc.

În Afganistan Abdur - rhaman , iesind în sfârsit învingator, a anuntat pe viceregele Indiilor ca o sa-l viziteze, ceea ce va contribui a-i întari tronul si bunele relatii cu Anglia.
În Africa australa boerii, taranii olandeji colonizati, s-au opus cu arma în mâna anexiunii republicei Transval la monarhia engleza si au repurtat mai multe victorii stralucite; în momentul în care gen. Roberts a fost tramis sa-i combata, Anglia a intrat în tratari de pace cu ei, împinsa de opinia publica din Olanda si le-a conces deplina autonomie locala, pastrându-se însa suzeranitatea Angliei.
Liber - cugetatorul d. Bradlaugh, refuzând a depune juramânt la intrarea în Camera Comunelor, a fost esclus. Reales de colegiul sau, i s-a refuzat intrarea în Parlament si cestiunea asteapta înca o solutiune.
În Germania vederile economice si financiare ale princepelui - cancelar primeaza orice alte cestiuni. Înca la începutul anului cancelarul convocase un Consiliu economic (Volkswirthschaftsrath) spre a-l consulta în privirea masurilor de luat pentru ridicarea industriei si îmbunatatirea sortii lucratorilor. C-o fina ironie, cancelarul observa specialistilor din acest consiliu ca e silit sa-i consulte în acest chip, de vreme ce ei, nefiind nici advocati, nici profesori, nu pot ajunge în Parlament.

E drept ca Germania nu a dat cancelarului sau o majoritate parlamentara favorabila vederilor sale. Dar el a gasit remediul în contra acestui neajuns facând pe împaratul - rege sa iscaleasca un rescript prin care aduce aminte ca actele guvernului prusian si ale celui imperial sunt libera emanatiune a vointei monarhului si ca, daca exista Constitutie si Parlament, acestea însile nu sânt pornite decât din libera vointa si din initiativa regelui: „Nu voi ca o coala de hârtie sa se puna între mine si poporul meu” a zis Frideric Wilhelm IV si tot acest dicton de traditie monarhica [î]l repeta Wilhelm Gloriosul. În urma energicului rescript imperial principele a avut ocazie de a se pronunta din nou asupra sistemului sau de organizare economica si a accentua interesul ce crede ca statul crestin e dator a-l avea pentru soarta lucratorilor.

În sistemul pe care am a-l reprezenta, conform vointii împaratului, zise principele de Bismarck, mentin principiul ca numarul acelora cari n-au de purtat în stat decât sarcine trebuie sa fie cât se poate de redus. Je suis le Roi des gueux , au zis Frideric cel Mare; Frideric Wilhelm III a eliberat taranii si actualul rege se crede fericit ca la adânci - batrânete i-a fost dat sa inspire clasei celei mai slabe din stat, lucratorilor, încredere mai multa în puterea statului si în viitor...Chiar aceia care nu mai cred în revelatiunea crestinismului trebuie sa conceada ca morala lor, cu postulatele ei de iubire a aproapelui, de onoare s.a.m.d., la cari tin si ei, nu sânt decât ramasite fosile ale crestinismului, Credinta mea ca morala e o emanatiune a doctrinei revelatiunii, la care tine si împaratul, ma face sa-i dau o forma si în legislatiune.
În Austria ministeriul Taafe se bucura în Parlament de-o majoritate compusa printr-un compromis dintre nationalitati si conservatori. În cabinet însusi sânt mai multi reprezentanti ai nationalitatilor, precum cehul Prazak , ministru de justitie, polonul Dunajewski la finante s.a.m.d. Înca în ianuarie cabinetul Taafe a anuntat o serie de proiecte pentru îmbunatatirea sortii populatiunilor rurale. Întâlnirea de la Gastein si vizita regelui italian la Viena au întarit relatiunile esterioare ale monarhiei. Introducerea serviciului militar obligatoriu în Bosnia si Hertegovina, provincii cari de nume stau sub suveranitatea Portii si a caror administrare timporara a luat-o asupra - si Austria, a dat ocazie Portii sa proteste în contra acestei masuri.
În Bocche din Cataro muntenii slavi se opun din nou introducerii serviciului militar, de cari fusesera dispensati prin învoieli anterioare cu guvernul central.
În Ungaria si tarile anexate au avut loc alegerile pentru Dieta, ale caror pregatiri s-au început însa cu mult înainte. Înca de prin iulie 1880 dr. Hodos si d. G. Barit adresasera o circulara a atitudinii lor. O a doua circulara s-a adresat de catre d-nii N. Popea si G.Barit în noiemvrie 1880, iar în martie 1881 un Comitet electoral central, constituit în Sibiu, a convocat o adunare generala a alegatorilor români din Transilvania în care fiece cerc electoral sa fie reprezentat prin doi delegati.
Obiectul conferintei era: „stabilirea atitudinii alegatorilor români în fata alegerilor apropiate pentru Dieta”.
La 30 aprilie au si început acea conferinta electorala, a care a luat parte si delegatii cercurilor electorale române din Banat si din Tara Ungureasca, pe lânga cei ardeleni. Rezolutia conferentei a fost ca românii din Ardeal sa observe ca pâna acum politica pasivitatii si sa se abtie de la alegeri, atitudine ce implica nerecunoasterea de jure a întregei legislatiuni unguresti de la 1866 (de la dualism) încoace.
Românii din cercurile ungurene si banatene sa ia însa parte la alegeri, accentuând în Dieta atitudinea ardelenilor.
În ajunul alegerilor (prin iunie) doi membri ai episcopatului român, mitropolitul gr[eco]- or[todox] al Ardealului si episcopul gr[eco]- cat[olic ] din Gherla fac — sub presiunea guvernului din Pesta se vede — circulare catre preoti si credinciosii lor, îndemnându-i sa ia parte la alegeri. Episcopul din Gherla le recomanda chiar pe candidatii guvernamentali.
În definitiv nationalitatile sânt batute în alegeri, caci tocmai partidul guvernamental e cel care e ales în cercurile electorale ale lor, pe când stânga, partidul uniunii personale si a politicei dezlipirii de Austria, se alege în cercurile curat maghiare.
În octomvrie se aduna Congresul bisericii române din Sibiu si are, între altele, de obiect înfiintarea a înca doua episcopii. În Congres, d. Parteniu Cosma face o propunere în favorul retiparirii cu litere a cartilor rituale în întelegere cu episcopatul din România si cu mitropolitul din Bucovina. În Bucovina partidul national dispune de 2/ 3 a Dietei provinciale. În gimnaziul de la Suceava se introduce limba româna ca limba de propunere în clasa paralela si consistoriul îndeamna prin circulara pe parintii români de-a se folosi de aceasta ocazie si de-a popula c-un numar suficient de elevi clasa paralela.
În Serbia vine, prin influenta austriaca, un cabinet care-si plasmuieste o majoritate docila , care voteaza jonctiunile cailor ferate cu Austria si tractatul de comert.
În Bulgaria anul începe cu ministerul liberal. Aceasta declara puterilor ca crearea drumului de fier Rusciuc-Varna e o sarcina prea grea pentru Bulgaria si ca nu dispune de fonduri pentru a darâma cetatile de pe Dunare, conform Tractatului de la Berlin.
Ministeriul se mai plânge, în fevruarie, în contra imigratiunii prea numeroase din Macedonia. În aprilie printul Alexandru (Battenberg) adreseaza o proclamatiune poporului bulgar prin care-i impune conditii constitutionale pentru ramânerea sa mai departe pe tron.

Prin alegeri, iesite cu totul în senzul guvernului dar dupa energice presiuni, s-a consumat o lovitura de stat analoga cu cea de la noi de la 2 mai 1864.
O seama de români din tinuturile locuite de ei în Bulgaria, atinsi de închiderea scoalelor si bisericilor române, reclama la regele Italiei, la al României, la d. Gambetta si la papa în contra actului arbitrar al închiderii institutelor lor de cultura.
În Rusia, de la începutul anului înca, printul Gorciacof se retrage de la conducerea afacerilor esterioare. Atentatul odios de la 13 martie provoaca indignarea lumii civilizate si strigate salbatice de bucurie din partea nihilistilor si a sectelor radicale înrudite.

Tarul Alexandru III se suie pe tron, amenintat pururea si pâna azi, ca si parintele sau. Procesul în contra asasinilor Rysakoff , Seliabov , Perovscaia s.a. se sfârsi la 7 aprilie cu sapte condamnari la moarte. La 15 aprilie 5 din condamnati sunt spânzurati în piata publica, iar Iessyi Helfmann , însarcinata fiind, i se reduce dupa facere pedeapsa la munca silnica pe timp nedeterminat .
Imparatul se retrage la Gacina, unde se iau cele mai minutioase precautiuni în contra vizitatorilor . El traieste rau cu doi din unchii lui si cu un var pe cari faima publica [î]i acuza de coniventa la comploturi.
În mai încep în Rusia de sud rascoalele în contra evreilor, urmate de masuri administrative pentru departarea lor din sate. Loris Melicof demisioneaza si generalul Ignatief devine ministru de interne. Prin ucaz imperial s-a anexat teritoriul turcmenilor tekinti .
În noiemvrie se face din nou un atentat asupra prefectului de politie Cerevin si se descoperi un complot din cele mai fabuloase.
Un balon cu bombe esplozive era sa fie lasat deasupra Gacinei pentru a arunca castelul în aer. În decemvrie procesul Mrovinski dovedi ca coruptiunea se afla pâna si în cele mai nalte sfere de încredere.
În iunie se constata ca finantele Rusiei prezinta un deficit de 125 milioane ruble. Politica esterioara a Rusiei îsi urmeaza însa cursul necontenit înainte.
În fevruarie marchizul Tzeng iscali la Petersburg un tractat de pace cu Rusia, în virtutea caruia China va plati 9 milioane de ruble si cedeaza Rusiei o bucata de teritoriu în Ili apusean ; Rusia are dreptul de-a avea în China consulate numeroase; poate avea negot nevamuit cu mongolii .
Razboiul cu turcmenii tekinti s-a început înca din anul 1879, când generalul Lomakin fu biruit, cu cei 4 000 de soldati, înaintea întariturilor de la Ghiok-tepe . Dar rusii durara un drum de fier prin stepa .
Douazeci de mile departe de lacul Caspic aparu Scobelef înaintea întariturilor tekintilor .
La 4 ianuarie se facu o paralela, la 7 si 8 o a doua; în fine la 24 asalt general si luarea întariturilor. " Totul a trecut sub sabie" telegrafie Scobelef . Acum obiectivul cuceririlor asiatice e cetatea Merv , numita regina lumii. Întrevederea de la Danzig a avut de obiect de a asigura pe împaratul Germaniei ca Alexandru III nu încurajeaza panslavismul si ca Rusia va urmari o politica generala conservatoare.
În Italia afacerea Tunisului a facut mult sânge rau. Expeditia franceza a adus dupa sine demisia cabinetului Cairoli, care s-a gasit ca n-a fost destul de energic în afacerea asta, precum si demisia gen. Cialdini , ambasador al Italiei la Paris. D. Depretis a constituit un ministeriu nou, cu d. Mancini la Esterne. Dezordini tumultuoase pentru cestiunea Tunisului , atacarea legii garantiei papei din partea radicalilor , dezordini la transportarea corpului lui Piu IX si în fine largirea dreptului electoral si reducerea cenzului sunt evenimentele care-si disputa interesul zilei în Italia. Cauzele întâlnirii regelui cu împaratul Franz Iosif nu sânt tocmai cunoscute, dar urmarile sânt în defavorul României în cestiunea Dunarii.
Serviciul funebru tinut în Panteon spre reamintirea anului al patrulea de la moartea lui Victor Emanuil are o însemnatate esceptionala prin participarea tuturor partidelor. Serbarea ia un înteles demonstrativ fata cu stirea ca Germania ar fi invitând puterile sa intervina în favorul restabilirii puterii lumesti a papei.
În Franta multa sfara si mici rezultate. Scrutinul pe liste patronat de d. Gambetta n-a patruns. Evenimentul cel mai însemnat e ca d. Gambetta, dictatorul pe scaunul prezidential al Adunarii, a fost în fine silit de împrejurari sa primeasca prezidentia Consiliului de Ministri. Marele ministeriu, asteptat cu atâta nerabdare, s-a dovedit însa un cabinet compus din amici si oameni credinciosi ai tribunului , fara vro alta însemnatate.
Expeditia tuniziana a dat loc la un scandalos proces de calomnie înaintea juratilor cari au achitat pe Rochefort.
În Spania ministerul Canovas del Castillo au facut loc unui cabinet Sagasta si Martinez Campos . S-a votat o conversiune a datoriei publice. Regele Alfons s-a întâlnit cu regele Don Luiz de Portugalia. În Portugalia a venit ministerul conservator de Fontés .
În Statele Unite prezidentul James Garfield a cazut victima unui asasin , anume Guiteau , despre care nu se poate sti daca cauze politice sau dezordine intelectuale l-au împins la aceasta crima.

[1, 3 ianuarie 1882]


Fiindcă noi sîntem...

Posted by vesperala, May 19 2009, 09:51 PM in Articole semnate Mihai Eminescu

Fiindcă noi sîntem atît de orbiți încît nu sîntem în stare de a vedea lămurit poziția în care ne aflăm față cu Rusia și cu cererea ei pentru retrocesiunea Basarabiei, „Gazeta St. Petersburg“ de la 2 (14) fevruarie are bunăvoință a ne lumina asupra acestor împrejurări.
Iată articolul.

Care-i motivul părerei negative a românilor în privirea cesiunii părții de sud a Basarabiei; interesul real al țărei și al mîndriei naționale? Înainte de toate trebuie să relevăm că Rusiei nici prin gînd nu i-a trecut de a spolia România, că nu poate fi nici vorba măcar de pierderi materiale ale Principatului. Dacă România aprețiază fruntarii naturale și rătunzite, dacă înțelege că ignorarea acestor condiții în dezavantagiul unui vecin puternic nu duce niciodată la un bun rezultat final, atunci nu trebuie să fie zgîrcită cu cîteva mile pătrate de pămînt plin de lacuri și malștine. Și nouă ne trebuie o frontieră naturală ca și României și aceasta nu se poate stabili altfel decît primind noi Basarabia de sud, iar nu cedînd pe cea de nord, precum cerea mai deunăzi o foaie românească. Dacă pentru România e o cestiune de onoare națională și militară de-a păstra partea respectivă de țară, e și pentru noi o cestiune analogă de a restabili granițele noastre precum erau ele înainte de 1856.

Să admitem că de amîndouă părțile e amor-propriu la mijloc: dar un amor-propriu este acela al unui popor de 80000000, și cellalt a unui popor de patru-cinci milioane.

Presa românească se laudă fără folos cu conlucrarea României la război, cu jertfele sale, cu ajutorul ce ni l-a adus. În faptă, România ne-a adus folos real, dar și-a folosit sieși cu mult mai mult încă. Au cheltuit zece milioane de franci cu războiul, dar armata noastră a plătit cu zece, ba cu douăzeci de milioane mai mult in România pentru toate necesitățile vieții. Nu voim să relevăm întrebarea care din cele două state e datornic celuilalt; dar i-am sfătui pe confrații noștri din București să n-o releveze nici ei. Dacă România se arată implacabilă față cu noi, ea contează desigur pe sprijinul puterilor; e apoi posibil ca să-și găsească un asemenea sprijin chiar la amicii noștri cei mai buni, cari sînt totdauna gata de a nedreptăți pe Rusia; asemenea se poate ca Rusia să nu insiste asupra acestor pretenții, întîmpinând rezistență din partea fostului ei aliat. Frontiera noastră naturală trebuie s-o avem, acum ori mai târziu; de cîțiva ani mai mult ori mai puțin nu ne pasă.

Ce se va întâmpla însă atuncea cînd, în momentul unor stipulațiuni internaționale, Rusia insultată nu va face nici un fel de pretenții în favorul României? Anglia și Austria se vor face din proprie mărinimie procuratorii României? Anglia, care pledează atît de mult pentru rămășițele puterii sultanului, Austria, care e contra unor state nouă și puternice la marginile sale? Sîntem departe de a amenința pe români, și amenințările nici n-ar folosi nimic față cu un popor viteaz care a dovedit lumei întregi îndreptățirea neatîrnării sale. Am voi să punem numai întrebarea pe baza ei justă și s-o liberăm de complicațiunile care se creează prin presa română, ce se lasă a fi tîrîtă prea departe.


Noi, pentru a contribui asemenea la restabilirea întrebării pe bazele ei adevărate, vom răspunde următoarele:

1. Cestiunea Basarabiei, care poate fi pentru Rusia o cestiune de onoare militară, deși după a noastră părere rău înțeleasă, este pentru noi nu numai o cestiune de onoare, ci una de existență. România, pierzînd pămîntul ce dominează gurile Dunării, devine un stat indiferent, de-a cărui existență sau neexistență nu s-ar mai interesa absolut nimenea.

Acest interes ar fi indiferent dacă am fi destul de puternici sau dacă cel puțin am avea noi margini naturale spre vecini cari să ne înlesnească apărarea. Dar, cu țara deschisă spre nord și față cu un vecin cu precovîrșire puternic, tăria noastră nu poate consista decît în interesul economic pe care Occidentu-l are pentru drumul pe apă al Dunării și Mării Negre. Deci pentru acest petec de pămînt în stînga Dunării, care-a fost al nostru de la 1300 începînd și pe care Rusia nu l-a posedat decît 44 ani, nu există nici un echivalent.

2. Presupuind că din parte-ne n-ar fi decît amor-propriu (ceea ce, în treacăt vorbind, nu e), nu înțelegem de unde ziarul rusesc ia ciudata teorie că un popor de 4—5 milioane trebuie să aibă mai puțin amor-propriu decît unul de 80 de milioane? Statele, ca personalități politice, sînt egale de jure și deosebirea facto stă numai în puterea pe care o dezvoltă într-o stare nejuridică și anormală de lucruri, adică în război, și în înrîurirea pe care o esercită prin frica ce inspiră cu amenințarea puterei fizice. Dar dacă e vorba ca puterea fizică a statelor să domnească, atunci nu mai e vorba nici de amor-propriu, nici de neamor-propriu, ci pur și simplu de care pe care va bate. Dacă Rusia vrea să ia cu de-a sila ceea ce i se refuză de bunăvoie, vom rezista, ne va bate și va lua ceea ce e al nostru, dar cel puțin nu ni se va putea imputa că am fost atît de decăzuți încît, de bunăvoie și cunoscînd limpede una din principalele noastre condițiuni de viață, am dat-o de înjosiți ce sîntem în mînile Rusiei pentru... bani sau altele.

3. Plîngerea că armata rusească ar fi plătit 10-20 de milioane mai mult decît se cădea pentru trebuințele ei și cumcă țara s-ar fi folosit din aceasta e o plîngere foarte nelalocul ei de vreme ce nimenea nu poartă vina ei morală. E o lege economică, în China, Rusia, Anglia, ca și-n România, că, îmulțindu-se cererea unor obiecte, se urcă prețul lor. De se folosește sau nu o țară dintr-aceasta este indiferent pe de o parte față cu chestiunea internațională de care e vorba, și neevitabil pe de alta.

Turcii asemenea iau mai scump de la ruși pentru obiectele ce le vînd. Oare turcii au cauză de a fi mulțămitori Rusiei pentru aceasta? Nu ne credem în drept a da lecții de economie politică ziarelor rusești, dar într-adevăr ne minunăm cum ni se poate face nouă o vină din trebuințele armatei rusești, pe cari, dacă și le procura din Rusia, le plătea și mai scump. Acest pretins cîștig al negustorilor din România nu constituie o pierdere pentru Rusia daca ea, procurîndu-și obiecte de trai din alte locuri și nu din România, le-ar fi plătit și mai scump. Apoi să nu uităm că parte din aceste pierderi ale soldaților, individual vorbind, erau de atribuit neștiinței lor de-a se orienta, iar pe de alta că și traiul românilor s-a scumpit, fără ca producțiunea să se augmenteze în mod considerabil. Din contra încă. Afară de aceea cheltuielile statului român ca atare, după cît știm noi, nu sînt de 10, ci de 260 de milioane, ceea ce e o mare deosebire.

4. Cît despre granițele naturale ale Rusiei, să ne deie voie confrații noștri să le-o spunem că cu teoria granițelor naturale departe mergem. Granițe naturale îi trebuiesc unui stat slab ca România, ce are nevoie de ajutorul configurațiunii teritoriale spre a se apăra. Dar ce granițe naturale îi trebuiesc puternicei Rusii contra periculoasei si amenințătoarei Românii? Iar granițele naturale ale sistemului de stepe de peste Nistru sînt Carpații și Dunărea, adică România întreagă. Dacă Rusia voiește într-adevăr să realizeze teoria granițelor naturale, atuncea ar trebui să anexeze toată România, daca cerința de granițe naturale ar fi... un drept. Noi știm că sub pretextul de-a avea graniți naturale s-ar putea cuceri universul întreg.

Din parte-ne ni se pare însă că nici onoarea de stat si cea militară a Rusiei nu poate pretinde de a se lua de la un popor un pămînt care de cinci sute de ani este al lui și pe care de bunăvoie nu voiește să-l dea, nici Rusia n-are nevoie față cu ... amenințătoarea noastră putere de așa-numitele granițe naturale, c-un cuvînt că nu e nici un motiv plauzibil pentru a face o asemenea cerere, pe cînd noi avem grave, foarte grave motive de a o refuza.

Mihai Eminescu, „Fiindcă noi sîntem...“, articol publicat în ziarul Timpul,
14 februarie 1878


Patologia societatii noastre

Posted by vesperala, May 18 2009, 09:37 PM in Articole semnate Mihai Eminescu

Martie 1884 are loc fuziunea Partidului Conservator al lui Lascăr Catargiu cu Partidul Liberalilor Sinceri, condus de Gheorghe (George / Gună) Vernescu. Din această fuziune a rezultat o formațiune politică hibridă, intitulată Partidul Liberal Conservator.


Se pare că e ultimul articol al lui Eminescu, și a apărut pe 13 ianuarie 1889. A zguduit coaliția dintre conservatori și liberali. Gheorghe Vernescu deținea funcția de ministru de justiție în cadrul guvernului.
( GUVERNUL THEODOR ROSETTI 12 noiembrie 1888 - 26 Martie 1889).



Parcă ar vorbi azi:


În situatiunea politica si în conditiunea civila ce s-a croit familiei române prin noile legi se simte de toti o stare de siluire si o anomalie, cu toata organizatiunea savanta a institutiunilor, în toate raporturile sociale traditionale, încât am ajuns sa nu credem în nimic stabil. Putem zice ca nu este un singur om serios între noi, fie martor fie autor, în revolutiunile ce ne-au agitat si ne agita de treizeci de ani, care sa creada în stabilitatea starii de lucruri în care ne aflam; nu este om care sa nu se întrebe când o sa se sfârseasca aceasta opera interminabila de schimbari care divizeaza din ce în ce mai mult societatea noastra în tabere ostile. Nu ne adresam aci la oameni cari gasesc un motiv de optimism în satisfacerea apetitului lor si ambitiunilor lor personale. Aceasta clasa de oameni nu este facuta nici sa simta, nici sa înteleaga conditiunile superioare de existenta si de trai pentru o societate si nici este în stare a da cel mai mic ajutor pentru consolidarea societatii. Vorbim pentru oamenii cari sunt preocupati de conditiunile de existenta, de prosperitate a societatii si cari se îngrijesc de soarta tarii oricari ar fi credintele lor, fie conservatori, fie, precum s-au numit, liberali. Ceea ce simtim noi în privinta starii de lucruri de astazi nu ni se pare sa fie o impresiune personala si trecatoare. Mai multe simptome, între cari limbagiul provocator si aspru al jurnalelor guvernamentale, ne fac sa credem ca situatiunea noastra politica si sociala persista a sta în stadiul revolutionar . Spiritele sunt cuprinse de neîncredere si nu se pot împaca cu ideea ca lucrurile pot merge asa precum merg astazi. O reactiune deja a început a se manifesta, desi cam slaba, în contra miscarii repezi si violente cu care s-a accentuat opozitiunea coalitiunii din 1876 si, dupa cum credem noi, aceasta reactiune are sa urmeze în mod irezistibil, desi treptat. Ca sa poata fi însa eficace reactiunea contra spiritului revolutionar trebuie ca cu totii sa ne dam seama de cauzele ce turbura societatea, de elementele ce împiedeca redobândirea echilibrului pierdut si sa le combatem cu curaj si staruinta. Moravurile publice, spiritul public la noi au luat o directiune foarte periculoasa si partidul care ne guverna de patru ani de zile a contribuit foarte mult a le altera. Dintr-un principiu tutelar, principiul egalitatii înaintea legii, s-a facut o arma de razboi între clase; toate conditiunile sociale s-au surpat si s-au amestecat într-un fel de promiscuitate; traditiunile tarii s-au uitat cu totul; o clasa noua guvernanta s-au ridicat, fara traditiuni si fara autoritate, încât tara cea mare, temeiul si baza nationalitatii noastre, nu-si gaseste constiinta raporturilor politice cu cei ce o guverna; drepturile politice nu mai sunt rasplata unui sir de servicii pe datini, ci un instrument de ambitiune, de îndestulare a intereselor particulare. În locul sentimentului public dezinteresat avem pasiuni politice, în loc de opiniuni avem rivalitati de ambitii. Toleranta pentru toate interesele cele mai vulgare si cele mai de jos este morala ce distinge astazi lumea politica la noi. Este adevarat ca nu crutam a invoca numele patriei si numele libertatii, dar aceasta ca o ipocrizie mai mult si ca o înlesnire pentru îndestularea intereselor private.