Pagina initiala

Mihai-Eminescu-Biografie

De treci prin colonade

Castel

Cupola

Mai am o stea de răsărit

Ce puteti vizita

Trimite prin Yahoo Messenger

Forumul

Regulamentul forumului

Ghidul stelutelor

Conecteaza-te

Inregistreaza-te


 

Untitled Document Am adunat de peste tot date legate de viaţa lui Mihai Eminescu. Nu am văzut încă o biografie la fel de amănunţită cu cea pe care am realizat-o eu. Ceea ce veţi citi e o asamblare a datelor din diverse surse, nu un copy paste din alte părţi. Uneori informaţiile se referă nu la Eminescu, ci la prietenii şi cunoscuţii săi, sau chiar la momente politice importante, pentru a realiza un tablou cât mai complet a ceea ce Eminescu trăia, şi al lucrurilor care îi influenţau existenţa şi opera. Se pot observa uneori mici contraziceri ale datelor, care eu cred că se datorează faptului că nu mereu se precizează dacă este stil nou sau vechi acea dată. Multe dintre aceste date le-am cules de pe scrisori sau din însemnările lui Eminescu şi nu ştiu întotdeauna ce tip de dată a folosit (nou/vechi). În plus am presărat cu semne de întrebare locurile unde nu am găsit în mod clar ceea ce căutasem.

Înainte de naşterea lui Mihai Eminescu

1736 - Anul probabil al naşterii lui Petrea Eminovici (străbunicul dinspre tată al poetului)
1780 (sau 1789 ) - Se naşte Vasile Eminovici (bunicul dinspre tată al lui Mihai Eminescu), singurul fiu al familiei Petrea si Agafia Eminovici. Va avea 8 copii: Maria (1807-1875), Elena (1809-1887), Gheorghe – tatăl poetului (1812-1884), Ioan (1816-1877), Ştefan (1819-1848), Ana (1821-1907), Catrina (1824-1897), Iordachie (1827-1827)
1785 - Se naşte Paraschiva Brihuescu Donţu din Băneşti , bunica dinspre mamă a poetului. Va avea 9 copii, printre care: Raluca, Marghioala, Safta , Olimpiada, Fevronia, Sofia, Jachift / Iachint/ Ioachim ( 1819 - 1886, arhimandrit, numele său de botez Iancu /Iorgu), Calinic (numele de botez Costache)
10 Februarie 1812 - Se naşte la Călineşti (Suceava) Gheorghe Eminovici, fiul mai mare al dascălului Vasile Eminovici şi al Ioanei Sărghei. Este, pe rând, scriitor de cancelarie la baronul Jean Mustaţă şi administrator al moşiei Dumbrăveni ce aparţinea boierului Balş. Boierul Balş îl ajută pe Gh. Eminovici să obţină titlul de sluger. La Dumbrăveni: conac cu 9 odăi, beciuri şi terasă. De jur-împrejur un parc. În spate un pavilion de cărămidă, unde a locuit Gh. Eminovici. Hambare, grajduri pentru animale, cişmele de piatră şi alte acareturi. Biserică din piatră cu două clopote.
1816 - Se naşte la Joldeşti mama poetului, Raluca Iuraşcu. Este fiica stolnicului Vasile Iuraşcu şi a Paraschivei Iuraşcu, născută Donţu.
3 decembrie 1819 - Se naşte Iancu, fratele Ralucăi Iuraşcu, viitor arhimandrit cu numele Ioachim.
27 Decembrie 1836 - Moare Paraschiva Iurascu (Donţu). Iarna, pe gheţuşul podului, trăsura în care ea se afla s-a prăbuşit cu cai cu tot, Paraschiva murind în acest accident. A fost înmormântată în cimitirul de pe lângă Biserica de lemn din Băneşti, cu hramul Sf. Nicolae.
29 Ianuarie (iunie??) 1840 - Gheorghe Eminovici se căsătoreşte cu Raluca Iuraşcu.
1841 - Se naşte Serban, primul copil al familiei Eminovici.
12 Mai 1841 - Gh. Eminovici primeste de la Mihail Sturza, domnitorul Moldovei, rangul de caminar
2 Ianuarie 1842 - Familia Eminovici cumpara un rând de case lânga biserica Uspenia, Botosani; ramân în proprietatea familiei pâna în 1855.
2 Februarie 1843 - Se naşte Nicolae (Nicu), al doilea copil al familiei Eminovici.
20 Februarie 1844 - Moare Vasile Eminovici, tatăl lui Gheorghe Eminovici
16 Aprilie 1844 - Se naste George (lorgu), al treilea copil al familiei Eminovici.
5 Mai 1845 - Se naşte Ruxandra, al patrulea copil. Va trăi doar câteva zile.
1 Iulie 1846 - Se naste Ilie, al cincilea copil, fratele de care probabil Mihai a fost cel mai apropiat.
1848 - Se naşte Maria (Marghioala), al şaselea copil. Trăieşte doar până la 7 ani şi jumătate.
Martie 1848 - Gheorghe Eminovici cumpără două părti din moşia Ipoteşti de la Eufrosina Petrino. Achită doar parţial suma convenită cu fosta proprietară.
Moare în epidemia de holeră de la Dumbrăveni Ştefan Eminovici la 29 de ani , fratele lui Gheorghe Eminovici, „mai cărturar” decât acesta, după cum ne încredinţează nepotul său, Matei.
1849 - Căminarul Gheorghe Eminovici s-a mutat cu familia de la Dumbrăveni la Botoşani, în imobilul de pe Calea Naţională, nr. 179, proprietatea sa.
11 octombrie 1849 - Satul Durneşti, Ocolul Ştefăneşti, Ţinutul Botoşani - Gh. Eminovici arendează pentru o perioadă de şase ani moşia Cleopatrei Caţichi, prin contract semnat la Iaşi de ambele părţi şi înregistrat sub nr. 630 la Divanul Apelativ din Iaşi. Contractul intra în vigoare de la 23 aprilie 1850.

Despre Gheorghe Eminovici se mai ştie că învaţase franceza, germana si mai stia ruseste, ruteneste, leşeşte si evreieste. Avea în bibliotecă multe cărti, traduceri, cronici şi tipăriturile vremii. În plus, chiar Mihai Eminescu scria despre familia sa:
“Regret amarnic ca n-am invatat muzica, caci din copilarie, mama, care avea un glas fermecator intrecandu-se cu tata, care canta ca un adevarat artist din flaut, descoperise in mine si o ureche remarcabila de muzician”.

20 Dec. 1849- Dată prezumtivă a naşterii lui Mihai Eminescu, aflată şi în registrul Junimii. Susţinută şi de Matei şi însemnată de Gheorghe Eminovici pe o Psaltire: “astazi, 20 decembrie, anul 1849, la patru ceasuri si cincisprezece minute evropinesti, s-au nascut fiul nostru Mihail“. Este şi data trecută de Mihai , mai târziu, într-un registru la Junimea, cu mâna lui. Practic probabil este data la care Mihai îşi sărbătorea ziua de naştere.

24 Dec. 1849 - Altă dată prezumtivă a naşterii lui Mihai Eminescu, susţinută de Aglaia Drogli.

Există două copii ale actului de naştere al lui Eminescu. Ambele autentificate, una păstrându-se la Iaşi şi alta la Bucureşti.
15 ianuarie 1850 - Se naşte la Botoşani Mihail Eminovici, al 7-lea copil al familiei Gheorghe şi Raluca Eminovici. Data este consemnată în Registrul de naşteri si botezuri pe anul 1850 al oraşului Botoşani.
21 ianuarie 1850 - Data botezului lui Mihai la Biserica Uspenia

data naşterii: ziua: Cinci-spre-zece
luna: Ghenari
data botezului: ziua: Două-zeci şi una
luna: Ghenari
sexul: Fiu
Numele carele s-au dat pruncului la botez: Mihail
Numele şi prenumele, stare sau meseria părinţilor pruncului: D.Gheorghe Iminovici căminar, cu soţia sa Ralu, proprietari
Poliţia sau satul unde s-a născut pruncul: În oraşul Botoşani
Numele şi prenumele naşului sau a naşei: D.Vasile Juraşcu, stolnic
Iscăliturile: a preotului, a naşului şi a părinţilor: (ss) Ioan Iconom*
(ss) Vasile Juraşcu stolnic, am fost naş (ss) G.Iminovici,căminar
(ss) Raluca Iminovici căminăreasă.

Explicaţii:
ICONOM, iconomi, s.m. 1. Persoană căreia i se încredinţează ceva spre administrare, în nici un caz un iconom nu va fi în acelaşi timp şi proprietar. 2. Persoană căreia i-au fost încredinţate spre adminstrare bunurile unei mânăstiri sau o distincţie în cadrul Bisericii (ex. iconom stavrofor). /< gr. oijkonovmo
Vasile Juraşcu - bunicul dinspre mamă

21 ianuarie 1850 - Mihai a fost botezat de preotul Ion Stamate. Acesta e probabil iconomul Ioan. Era secondat de fiul său, diaconul Dimitrie (?)
Călinescu spune că mai era de faţă la botez şi maica Fevronia Juraşcu de la schitul Agafton.
Registrul în care e consemnată naşterea a fost dus de Nicolae Iorga, in 1925, la Academia Romana.

În zona veche a oraşului Botoşani, pe peretele unei prăvălii există o plăcuţă memorială care marchează locul în care s-a născut Eminescu: "Pe locul acestei clădiri a fost casa lui Gheorghe Andriescu, în care s-a născut Mihai Eminescu." Erau acolo casele cumpărate de Raluca Eminovici, în Calea Naţională nr. 192, lângă biserica Uspenia.
(se ştie că pe 3 iunie 1887 într-un incendiu a ars o mare parte din centrul Botoşanilor, mistuind sute ce dase şi prăvălii, printre care şi casa în care s-a născut Mihai Eminescu, biserica Uspenia scăpând doar cu distrugerea acoperişului)

Vara familia se mută la Ipoteşti. Casa era veche, şi nu aveau condiţii de locuit peste iarnă. Pereţii erau albi, iar în odaia Ralucăi Eminovici se aflau dulapuri din lemn de trandafir şi o scoarţă cu dungi în culorile tricolorului.

16 noiembrie 1850 - Moşia din Durneşti este cumpărată de către Iancu Brănişteanu, cu preţul de 10 mii de galbeni, dar Gh. Eminovici rămâne în continuare arendaş până în 1853
Dupa Sf. Gheorghe (23 aprilie) 1850 familia Eminovici se muta la Durnesti.
5 noiembrie 1850 - Prin zapisca nr. 255, comandantul companiei de jandarmi din Botoşani dă ordin subofiţerului Ioan Ambrozie, ca să execute pe Gh. Eminovici, pentru o datorie la moşia de la Durneşti.
Suma de 1465 lei şi 31 parale este luată de la Raluca Eminovici. Banii erau datoraţi evreului Moişă Mihel.
1850 - maica Fevronia, sora Ralucăi Eminovici, se călugăreşte la mănăstirea Agafton.

30 martie 1851 - Gh Eminovici face plângere la Departamentul din Lăuntru, pentru nerespectarea contractului de către fostul arendaş de la Durneşti: Neculai Pascu,nu eliberase casele şi hambarele de cereale.
23 Apr. 1851 - Eminovici îşi mută familia la Ipoteşti.
27 octombrie 1851 - familia merge la Botosani, dar casele nu fuseseră eliberate de chiriaşă: erau închiriate spătăresei Smaranda Varlaam
3 noiembrie 1851 - Se mută familia Eminovici la Botoşani
Iarna 1852 - Botoşani - Raluca este însărcinată cu Aglaia, ce avea să se nască în mai. Raluca se afla în grija medicului D. Heynic "pătimind de slăbiciune". Locuiesc la Maria Mavrodin (mătuşă a lui Mihai), în două odăi destul de modeste, de pe strada Ruset.

Drumul de la Botoşani la Durneşti (40 km) era făcut des de Gh. Eminovici în perioada cât a fost arendaş la Durneşti (până în 1853).
Mergea cu trăsură cu cai şi îi lua 4-5 ore. Drumul Botoşani-Gorbăneşti-Durneşti, nu putea fi făcut fără un popas. Se presupune că la Gorbăneşti se oprea la moşia lui Constantin Stamatopol. Aici se odihneau drumeţii înainte de a pleca din nou mai departe. Îl însoţea uneori Raluca Eminovici cu pruncul Mihai, dar şi de fraţii mai mari ai poetului (Şerban, Iorgu, Nicolae, Ilie), în timpul vacanţelor de vară. În această perioadă, fetele lui Stamatopol aveau 10 şi 12 ani. Legenda (în urma acestei legende cătunul Odaia-Tomeşti / Varnavoaia, a primit numele poetului, având în prezent doar câţiva locuitori) spune că unul din băieţii Eminovici (poate că Şerban; putem să îl excludem pe Mihai, fiind foarte mic) se îndrăgostise de una din fetele lui Stamatopol. Mai târziu, aceste fete se călugăresc la Agafton şi probabil chiar Mihai Eminescu le va întâlni, când îşi vizita mătuşile.

1852 - maica Sofia, sora Ralucăi Eminovici se călugăreşte
7 Mai 1852 - Se naşte Aglaia, al optulea copil al familiei Eminovici.
22 mai 1852 - familia se află la Ipoteşti

1853 - Gh. Eminovici renunţă a arenda moşiei Durneşti şi se stabileşte la Ipoteşti

1854 - Se naşte Harieta, al nouălea copil al familiei Eminovici.
1854 - Olimpiada, sora Ralucăi Eminovici se călugăreşte. Sofia, Fevronia şi Olimpiada au fost călugăriţe la mănăstirea Agafton.

1855 - Gheorghe Eminovici vinde casele din Botoşani pentru a achita suma datorată Eufrosinei Petrino, fosta proprietară a Ipoteştilor.
Moare Maria(Marghioala).

20 Nov. 1856 - Se naşte Matei, al zecelea copil al familie, fratele mai mic al lui Mihai.
Nu se cunoaşte anul naşterii lui Vasile, al unsprezecelea copil.

1857- Gh Eminovici către Postelnicia din Iaşi, pentru a obţine paşaportul de trecere a hotarului în Bucovina: Totodată rog să se înscrie în acel paşaport pe al cincelea fiu al meu , Mihail, care este în versta de 7 ani. Statul crescătoriu, părul negru , ochii negri, nasul potrivit, faţă smolită , avînd şi aceasta a urma studiile.
7/29 octobre 1858 - data emiterii paşaportului

Septembrie 1858 - trece cu tatăl său graniţa Moldovei de Sus, mergând la şcoală la Cernăuţi pentru clasa a II-a.
1858 - 1860 - Eminescu a urmat clasele a III-a si a IV-a la National Hauptschule , Cernauti. E clasificat al 5-lea dintre 82 de elevi
28 iunie 1860 - Eminescu şi-a scos certificat pentru cursul primar, semestrul 2 din clasa aIV-a.
30 august 1860 (?? sau 1870) - Gheorghe Eminovici cerea paşaport pentru toate provinciile Austriei
septembrie 1860 -Gh Eminovici trece cu băieţii prin vama Mihaileni,în drum spre Cernăuţi.
Începând cu 1860 Mihai a învăţat la Ober-Gymnasium din Cernăuţi.
A avut printre colegi pe: Emanuil Logotheti, Karl Emil Franzos ( 1848 – 1904) prozator german, Eugen Elias Ehrlich ( 1862 — 1922 ), I. Ieremievici, St. Stefureac ( 1845—1893 viitor profesor de greacă şi latină la Suceava ), Alexandru Chibici Râvneanu, Teodor V. Ştefanelli (1848-1920).

1861 - 1862 - urmeaza clasa a II-a de gimnaziu. O repetă in 1862-1863: primul semestru, anul şcolar şi-a promovat toate materiile, a înregistrat 17 absenţe, dintre care 13 motivate. În anul în care repetă îl are profesor pe Ion G. Sbiera ( 1836 - 1916 ). Acesta i-a dat la româna calificativul vorzüglich (eminent).
toamna 1861 – duminica si sarbatorile religioase Eminescu participa (lipsind des) la „exhortele” (exhortae) religioase ,,ce le tinea batrânul nostru catehet Veniamin Iliut cu toti elevii români, în o sala mare a liceului”. (Teodor V. Stefanelli – Amintiri despre Eminescu, Ed. ,,Junimea”, Iasi, 1983, p.61). Iliut e apoi suplinit de Mihail Călinescu.

16 aprilie 1863 - după vacanţa de Paşti - n-a revenit să-şi continue studiile. O menţiune din catalog, din 16 aprilie 1863 arată că s-a retras ca privatist.
28 decembrie 1863 - Bolnav de tifos, Ilie Eminovici moare la Bucureşti

februarie - martie 1864 Botoşani- Mihai solicită (suplica nr 11041 )ministerului cultelor şi instrucţiunii publice o subvenţie pentru continuarea studiilor sau un loc de bursier. Cererea se refuză "nefiind nici un loc vacant de bursier". Prin adresa nr. 9816 din 21 martie, către gimnaziul din Botoşani, se precizează că va fi primit "negreşit la ocaziune de vacanţă, după ce, însă, va îndeplini condiţiunile concursului". Răspunsul primit de Mihai la cerere este semnat p. Ministru Al. Zanne (1821-1880). (acesta era Director în Ministerul Culturii şi Instrucţiei publice în perioada 1863-1864)
La cârma ţării se afla guvernul Kogălniceanu, Ministrul cultelor fiind Dimitrie Bolintineanu. (11 octombrie 1863 - 19 iulie 1864)
Martie 1864 - Au loc reprezentaţii ale trupei Fanny Tardini - Vlădicescu la Cernăuţi .
Sfârşitul lunii mai? 1864 - Eminescu pleacă împreună cu trupa Fanny Tardini - Vlădicescu.
- - Fanny Tardini (1823-1902)
- - Alexandru Vlădicescu (1842-1903)
- - Ion Vlădicescu (1831 - 1895)
Scrisoarea lui Al Vlădicescu către Nicolae Petraşcu- Galaţi, 12 decembrie, 1919: ,În adevăr la 63/64 când am fost în Bucovina cu Theatrul Român…Eminescu se afla atunci la Botoşani şi pornit de acest entuziasm a mers cu noi numai de mulţumire nu însă ca sufleur, ci ca simplu admirator şi când am părăsit Cernăuţii pentru a merge în Transilvania am trecut iar prin Botoşani şi Eminescu a rămas în familie”
15 mai 1864 - trupa de teatru îşi încheie turneul la Cernăuţi
1864 - Gh. Eminovici cunoscând bine moşiile lui Balş, a fost numit în comisia de împroprietărire a ţăranilor din Dumbrăveni şi Vlădeni. (comisia de delimitare)
Matei, scrisoare către Corneliu Botez, în 1909, povesteşte: "vro 8 luni a stat tata mai mult în Dumbrăveni şi atunci ne-a luat şi pe noi, pe mine şi pe Mihaiu, cari eram în vacanţă acasă" - Probabil Matei exagerează numărul de luni, altminteri nu se poate spune când a stat Mihai 8 luni acolo, dacă în luna mai era cu trupa Tardini şi în octombrie se angaja la Tribunal. Matei avea doar 8 ani în vremea de care povesteşte.

Cam despre această perioadă Mihai îi va povesti mai târziu Veronicăi Micle: ,,Îmi amintesc că stăteam ceasuri întregi sub fereastra M-me Heller, soţia administratorului moşiei Balş,care cânta la piano. Tata de multe ori m-a descoperit acolo şi era vorba în casă, văzând pasiunea mea pentru muzică, ca dânsa să-mi deie lecţii”.

Tot la Dumbrăveni aude Mihai povestea de dragoste dintre nepoata Bălăşoaiei (soţia lui C. Balş) venită de la Viena şi băiatul lui Gheorghe Hodoroabă din Vereşti, ce lucra la Velniţa din Dumbrăveni : ,,Spunea tata că acest flăcău ţăran era de o frumuseţe parcă era un cadru”. Fata a furat vreo 300 de galbeni de la stăpână, a încălecat pe-un armăsar a plecat la Vereşti. Împreună cu Hodoroabă a trecut Siretul şi a plecat la Viena. Balş a intervenit prin ambasada rusă şi Hodoroabă a fost extrădat.
Se zice că Eminescu şi-a completat studiile la Sibiu, în 1864, la Gimnaziul de stat cu limba de predare germană. (perioada??)

5 octombrie 1864- Mihai e angajat practicant la Tribunalul din Botoşani, cu un salariu de 250 lei pe lună . E coleg cu Grigore Lazu . În clădirea unde a lucrat îşi aveau sediul mai multe instituţii în acel moment: Prefectura, Tribunalul judeţean, municipalitate, Poliţia şi comanda de pompieri (Arh. Stat Botoşani – Ds. 252/1864). În prezent clădirea respectivă e sediul Primăriei. Angajarea sa s-a făcut la recomandarea lui Emanoil Vasilievici, preşedintele tribunalului.
7 noiembrie 1864 - Eminescu devine secretar la Comitetul Permanent al Consiliului Judeţean Botoşani. A lucrat aici ca practicant şi mai apoi ca scriitor al cancelariei.
În această perioadă, Mihai locuit împreună cu sora sa, Aglaia, la mătuşa lor, Maria Mavrodin. Aglaia era elevă la Pensionul Zielionski.

5 martie 1865 - Mihai a demisionat, cerând ca salariul cuvenit pe luna februarie să fie înmânat fratelui său Şerban: „Avend dorinţa de a urma studiile colegiale la gymnasiul plenariu din Bucovina, mă văd constrâns de a abdica îndatorirelor cerute de la personalul postului de scriitoriu”.
11 martie 1865 - A solicitat paşaport pentru trecere în Bucovina
octombrie - noiembrie 1865 Cernăuţi - Eminescu este găzduit în casa lui Aron Pumnul, unde “se afla şi o mică bibliotecă a studenţilor români, ferită de ochii profesorilor străini (după legile şcolare, studenţii nu aveau voie să întreţină biblioteci şi ar fi fost confiscată şi această bibliotecă, dacă în ochii lumii nu ar fi trecut drept proprietate a lui Pumnul) [...] Bibliotecar era totdeauna un student găzduit de Pumnul, care locuia în camera în care se afla şi biblioteca.” (Teodor V. Ştefanelli – Amintiri despre Eminescu, 1914) Astfel, Eminescu “începu să trăiască, să doarmă şi să viseze printre cărţi”. (G. Călinescu – Viaţa lui Mihai Eminescu). Se pregăteşte pentru examenul necesar re-înscrierii în învăţământul public.

Aron Pumnul fusese până la Revoluţie profesor la seminarul din Blaj. E de presupus că el l-a determinat pe Mihai să îşi dorească să vadă acele locuri. Poate chiar, văzându-l că vrea să viziteze Blajul, l-a sfătuit pe unde să meargă, pentru a găsi foşti elevi ai săi, care să îi ofere adăpost.

12/24 ianuarie 1866 - Moare Aron Pumnul.
Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti (Lăcrimioare la mormântul prea-iubitului lor profesoriu), revistă în care apare şi poezia "La mormântul lui Aron Pumnul" semnată M. Eminoviciu, privatist.
Ne-a rămas scris despre acea zi: "Acum il vazui pe Eminescu intaiasi data varsand lacrimi de durere". "Imi povesti despre ultimele momente ale acestui mare apostol al Romanilor din Bucovina". "Seara m-am dus iarasi la Eminescu si l-am aflat scriind o poezie". "Imi arata poezia si-mi spuse ca mai multi colegi vor scrie poezii la moartea lui Pumnul cari se vor tipari. Mi-a cetit apoi intreaga poezie".

25 ianuarie 1866 - Eminescu dispare, fara sa lase vreo vorbă. "N-a stiut nimeni dintre colegi cand a plecat si incotro a apucat-o, dar in urma se lati vestea ca se afla in Transilvania."

- Aglae Drogli, sora poetului, afirma ca Eminescu a parasit Cernautiul indurerat de moartea lui Pumnul: "Dupa inmormantarea lui Pumnul, Eminescu s"au depus cartile sub un scaun din gradina publica s"au plecat spre casa parinteasca. Intrebat de parinti de ce au fugit dela scoala, el plangand raspunse: mai mult n-am ce face in Cernauti. Pumnul nu mai este. Au murit".

- Ion Sbierea, fostul profesor de limba romana al poetului, afirma ca teatrul l-a abatut pe Eminescu de la studiile gimnaziale: "Motivul parasirii studiilor gimnaziale din Cernauti nu a fost moartea lui Pumnul, ci alta imprejurare... Teatrul l-au abatut de la studiile sale gimnaziale, voia sa fie si el actor si autor dramatic! Si asa a parasit gimnaziul. Poate ca la parinti sa fi spus alt motiv decat cel adevarat, desi ma indoiesc"

25 februarie/9 martie 1866 - Eminescu debutează în revista Familia a lui Iosif Vulcan, cu poezia "De-aş avea" (scrisă în septembrie 1865). Iosif Vulcan, redactorul revistei, o însoteste cu o nota redactionala. "Cu bucurie deschidem coloanele foaiei noastre acestui june de numai 16 ani, care cu primele încercari poetice ne-a surprins placut." Tot Iosif Vulcan îi schimbă cu această ocazie numele de familie din Eminovici în Eminescu, schimbare acceptată de Mihai.

Iunie 1866, de Sânziene - Mihai ajunge să vadă mica Romă (Blajul), după un drum lung:
Intra in Transilvania prin pasul Tihuta, ajunge la Vatra Dornei --> Năsăud --> coboara pe Valea Somesului şi ajunge la Dej. Mihai Eminescu s-a oprit la Dej pentru a-i scrie lui Iosif Vulcan de la revista Familia din Oradea. De la Gherla s-a îndreptat către Ţaga. Există dovezi că a fost la Reghin. La sfârsitul lui mai ajunge la Târgu-Mures (pe atunci numit Mureş-Oşorhei). Se crede că aici şi-a găsit adăpost peste noapte tocmai în pridvorul şi clopotniţa bisericuţei de lemn, "gazduit" de protopopul Partenie Trâmbiţaş / Trombiţaş. Hrisovul bisericii de lemn, la randul sau, face referiri la trecerea lui Eminescu prin acel loc. Se crede ca un pasaj din romanul Geniu pustiu "evocă" acest moment: "M-am covrigat in clopotnita cu dintii clantanind si muiat pana la piele; parul meu cel lung imi cadea peste ochi; manutele mele albe si reci le bagam in manecile ude. Asa am stat toata noaptea".

Apoi a stat la "La calul alb" din actuala stradă Călăraşi 13, unde cunoaşte doi studenţi la teologie din Blaj, Ion Cotta, din Bicaz, şi Teodor Cojocaru, din Corbu. Ei sunt lasă mărturii scrise despre Eminescu. De la Tg Mureş la Blaj a călătorit cu trăsura cu aceştia, trecând pe la Târnăveni (Dicio-Sînmartin), unde s-au oprit la hanul lui Mănase. Pe atunci, avea hanul avea acoperiş de paie, cu o straşină lată. (3 iunie 1866), loc in care Mihai ar fi spus "Domnilor, eu sunt poet si vreau sa-mi adun material!"
Se spune că în drumul de la Cernăuţi spre Blaj, Eminescu a trecut prin Deda , pentru a-l întâlni pe Teodor Ceontea (1847-1906), un coleg de şcoală al său . De asemeni o legenda spune ca Mihai Eminescu ar fi stat cateva zile la Cluj, in casa profesorului Grigore Silasi, de pe str. Bisericii Ortodoxe nr. 5. Adevărate sau nu, aceste legende merită menţionate aici, ele arătând ataşamentul oamenilor faţă de cel mai mare poet al românilor.

La vederea de pe hulă (drum care urcă pe o coastă foarte piezișă) a Blajului, s-a ridicat în picioare şi a rostit: “Te salut din inimă, Roma-Mică... îţi mulţumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat s-o pot vedea...”
Cunoaşte la Blaj pe Nicolae Petra Petrescu, Filimon Ilea / Ilia, fiu de ţăran din Ciugudel (? Ciuguzel), Iacob Onea şi prof. Ion Micu Moldovan. Se pare că intenţiona să îşi reia studiile aici. Blajului era numit în acea vreme"un orăşel de şcoale" (Al. Odobescu)

iunie 1866-15 iulie 1866 Blaj - locuieşte cu Ştefan Cacoveanu
Stefan Cacoveanu notează:
"Toată casa consta din trei apartamente: unul către uliţă, ocupat de mine, Georgiu Bucşa, Teodor Totu,... şi de Ioan Paul, nepot al meu, atunci abia de şase ani, astăzi profesor la Iaşi şi la mijloc, între aceste două apartamente, era culina. Odaia noastră era mică şi avea numai două paturi, iar lui Eminescu îi improvizam în toată sară patul separat, căci noi ăştialalţi dormeam câte doi într-un pat. "
Aşteptând bani de la tatăl său, el rămâne în Blaj şi când Cacoveanu pleacă în vacanţă. Astfel, stă la seminarul teologic până toamna.
27 - 28 august 1866 - Participă la adunarea anuală a ASTREI, la Alba Iulia. La Alba Iulia, el a fost văzut, în prima zi a adunării (27 august), în biserică,asistând la prelegeri şi dezbateri. Seara teologul Elie Damian Domşa îl găseşte odihnindu-se întins pe o bancă din parcul oraşului şi îl invită să doarmă peste noapte împreună cu el în chilioara închiriată la hanul "La Istrătoaie".
Elie Damian Domşa: „L-am văzut apoi în biserică (la Alba Iulia, unde se ţinea şedinţa Astrei n.n) unde asista la şedinţă şi asculta cu mult interes la dezbateri. După şedinţă nu l-am văzut până seara. Eu aveam cvartir într-o cârciumă, de-i zicea „La cocoana din Ighiu”. Era o cârciumă mare, de cărăuşi, tocmai în locul unde-s astăzi casele unui avocat (Reiner, mi se pare), pe uliţa cea mare (drumul ţării) vis-a-vis cu colţul est-sudic al promenăzii. „La Istrătoaie”, aşa-i zicea. Cum mergeam către casă, îl găsesc pe Eminescu singur, pe o bancă, în promenadă. Îl întreb că unde-i în cvartir, unde va dormi! Zice că aici în promenadă.
- D-apoi că te vor închide la poliţie!...
- De abia mă voi odihni mai bine...
Atunci îl chem să vie cu mine; şi a venit. L-am adus „La cocoana”, care mi-a fost dat o chiliuţă, şi l-am prezentat. A mai întins şi apoi o rogojină pe jos şi i-a dat o perină de s-a culcat şi el acolo”.

Este posibil să fi ascultat discursurile lui Andrei Şaguna, Timotei Cipariu (despre unificarea ortografiei limbii române), I. Hodoşiu, poate şi unele dezbateri, sau concertul de vioară al domnişoarei Eliza Circa.
Se ştie că după după dezbaterile de pe 28, este aflat la podul umblător peste apa Mureşului, la Mihalţ. Recunoscut de către doi seminarişti, teologi la Blaj, Ion Oargă şi Mărculeţ, pe când aştepta trecerea cu brudina de pe malul drept pe malul stâng al apei, este chemat de către aceştia, într-o tovărăşie ad-hoc.

De aici un drum în trei, parcurs pe jos. : Ion Oargă, pe atunci student şi ulterior vicerector al Seminarului din Blaj, Mărculeţ, teolog absolvent, şi evident Eminescu, tânărul nostru poet. În faţă vedeau satul Cistei, iar mai în depărtare comuna Bucerdea Grânoasă (locul de unde se trăgea paşoptistul Ioan Maiorescu). Crăciunelul se vedea undeva în dreapta, jos. În spatele călătorilor au rămas Mihalţul şi Obreja , pe una dintre extremele sale fiind Podişul Secaşelor.
Era drumul târgoveţiilor când se întorceau de la Bălgărad (nume vechi al oraşului Alba Iulia ) .

Ion Oargă, povestea despre acestea: „Era seară când am sosit; mama ne-a dat de cină. După masă eu şi Mărculeţ ne-am dus în priveghi, căci murise o femeie de frunte din sat. Eminescu a rămas acasă şi s-a culcat. Noi ne-am reîntors înspre ziuă; el dormea. După ce ne-am sculat şi noi, am prânzit, cum se prânzeşte pe la sate. După prânz el a dispărut fără să zică ceva… Am auzit mai târziu că a umblat cu copiii prin sat, dar apoi s-a dus. Unde s-a dus, nu ştiu...”
Eminescu revine la Blaj, unde mai stă încă vreo trei săptămâni. Un cunoscut ne povesteşte: "Pentru ultima oara cand a venit la mine l-am vazut plangand. Ce-a avut, ce n-a avut, nu stiu. Dupa trei saptamani, fara a-si lua adio de la noi, ne-am pomenit ca Eminescu nu mai este in Blaj".

Se vorbeşte că în răstimpul petrecut la Blaj (iunie-septembrie 1866, tânărul poet se descoperea de câte ori trecea prin faţa casei în care a locuit Gheorghe Şincai.

Cartea Elemente de poetică... de Timotei Cipariu, ajunge în posesia unui elev blăjean, devenit medic în districtul Chivarului, iar mai târziu medic arhidiecezan la Blaj. Pe acest exemplar avem semnătura "M. Eminescu, Bl(aj) 1866". Exemplarul a intrat în patrimoniul Bibliotecii Judeţene Mureş în anul 1987 " (v. Dimitrie Postămaş, Philobiblon mureşean, Târgu-Mureş, 2003, p. 45).

De asemenea , tot în perioada cât a stat la Blaj se presupune că printre cei ce au avut ocazia să îl vadă pe Eminescu a fost şi un băiat de aceeaşi vârstă cu el, pe nume Alexandru Grama. Nu menţionez întâmplător acest nume: este primul care, după moartea lui Eminescu, critică furibund poeziile lui Eminescu.

Se ştie că un alt cunoscut al său din această perioadă a fost Ioniţă Scipione Bădescu, cu care mai târziu va lucra alături la ziarul „Timpul”. (Alte surse dau ca posibilă întâlnirea celor doi abia în 1870, când Ioniţă Scipione Bădescu lucra la Iaşi, ca gazetar. Scipione Bădescu era membru al Junimii încă din 1867, carnetul său având nr 31)

Toamna , părăseşte Blajul şi merge la Sibiu. Fratele său, Nicolae, învăţa la Sibiu. Mihai obţine aici certificatul de clasa a III-a, eliberat de gimnaziul catolic din acest oraş cu nota generală "prima clasă".
În toamna lui 1866, aflat într-o vizită prin Avrig se revedea (îl cunoscuse prin 1864, se pare) cu Ioan Al. Lăpedatu (1844-1878) şi cu Nicolae Densuşianu (1846 – 1911; în 1866 era student la Rechtsakademie , probabil coleg cu Nicolae Eminovici), şi depune flori la mormântul lui Gheorghe Lazăr, iar mai apoi trece pe de la Gura Râului pentru a culege o baladă veche.
Este prezentat lui N. Desusianu. Acesta îl ajută să iasă din starea de mizerie în care se afla, îl trimite la popa Ion Bratu din Răşinari, (bunicul dinspre mamă al lui O. Goga). În amintirile Aureliei Goga (consemnate de Ilie Haşeganu), fata preotului Bratu, copil pe atunci, ne-a rămas scris că ea care a trebuit să renunţe la culcuşul ei de deasupra sobei în favoarea tânărului oaspete. Aurelia îşi aminteşte că părintele Bratu i-a luat ghetele şi i le-a dus la cizmar să i le repare. A doua zi dimineaţa s-au dus spre Coasta Boacii - un deal la marginea Răşinariului, deal de pe care răşinărenii spun că se vedere România Mare - iar seara s-au dus la o nuntă şi pe urmă i-a dat o călăuză şi l-a trecut munţii.
(Pasaportul său era expirat [?? de unde ştim] şi Mihai este ajutat de popa Bratu, probabil la rugămintea lui N. Desusianu, sa treaca clandestin granita austro-ungara spre Romania, furisandu-se prin munti, prin Cârţişoara-Vama Cucului-Bâlea. )

Trece munţii şi ajunge la Bucureşti.

1867, portul Ramadan - Giurgiu - Lucrează ca hamal în port cam 6 luni de zile. Şi ca randas intr-un grajd, la un hotel ??
2 Aprilie 1867 - Apare în revista Familia poezia "Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie!"
Octombrie 1867 - Mihai devine sufleur în trupa ambulantă a lui Iorgu Caragiali . Trupa face turnee la Brăila, Galati, Giurgiu, Ploiesti.
Din repertoriul trupei: Zmeul nopţii, comedie într-un act de Hippolite Lucas, tradusă de P.I. Georgescu; Margot contesa, vodevil într-un act, tradus din franceză de T. Profiriu; O palmă sau Voinicos, dar fricos, comedie într-un act tradusă de D. Profiriu
Trupa actorului Iorgu Caragiale dădea reprezentaţiile de la la Ploieşti în „Grădina Lipănescului, pe Calea Oilor, colţ cu strada Calomfirescu, în apropiere de barira Bucov” (I. Massoff)
Se pare că actorii au stat aici mai mult, patronul lor a încercat să contracteze mai multe spectacole (vezi Ioan Massoff – „Eminescu şi teatrul”, 1964, p. 48-103).
1867 - Nicolae Eminovici, fratele lui Mihai, învăţa la o şcoală de felceri militari/la Sibiu. După absolvirea ei pleacă în garnizoana Timişoara, unde este vizitat de Mihai.
Altă versiune afirmă că acesta a studiat la Sibiu dreptul, dar nu a obţinut o diplomă. După aceea a lucrat la Timisoara în biroul avocatului Emmerich Christian, pentru o perioadă. Cred această variantă pentru că o ciornă a unei scrisori din 1969, din Viena, adresată unui destinatar notat C. are în conţinutul ei: „În Timişoara trebuie să fi trăit un om sub numele de Nicolae Eminovici, scriitor la avocatul Emerich Cristian”. Mihai dorea atunci detalii despre fratele său.

mai-august 1868 - Mihai însoteste trupa lui Mihail Pascaly în turne în Transilvania : Braşov, Lugoj, Sibiu, Arad, Timişoara, Oraviţa, Buziaş.
Trupa avea în componenţă: Matilda şi Mihail Pascaly, Maria şi Ion Gestianu, Ion Săpeanu, S Bălănescu, Petre Vellescu, Victor Freiwald, Catinca Dumitrescu, Maria Vasilescu (de care se îndrăgosteşte Mihai Eminescu).
15 mai-16 iunie 1868 - Spectacolele de la Braşov s-au ţinut în Casa Reduta, clădire demolată mai târziu şi reconstruită pe vechiul amplasament.
4 – 26 iulie 1868 - Eminescu se află la Lugoj cu trupa de teatru a lui Pascaly
14 iulie 1868 scrie pe un afiş al Teatrului Vechi din Arad care anunţă o reprezentaţie
iulie 1868 - Participă la un botez în oraşul Timişoara
Spectacolele de la Timişoara ale trupei s-au ţinut pe locul unde acum se află liceul Lenau.
31 iulie 1868, vineri - Mihai participă la masa de adio oferită trupei de teatru de către primăria Timişoarei
1 august - prima reprezentaţie a trupei la Arad: Un poet romantic (M.Millo) şi Doi profesori procopsiţi-neprocopsiţi (E.Scribe)
9/21 August 1868, vineri, Arad - un afiş spune că va avea loc spectacolul "Voinicos, dar fricos". Spectacolul e anunţat ca fiind ultima reprezentaţie a trupei la Arad.
Trupa rămâne însă până pe 28 august 1868 în Arad, deoarece Matilda Pascaly naşte o fetiţă, Marta.
Se pare că e momentul în care Eminescu se întâlneşte cu cel care îi schimbase numele, Iosif Vulcan.
În repertoriu trupei existau:
- Comedii: Strengariul de Paris, Femei limbute, Domnia slugilor, Fanfaronul timid, Nevasta trebuie să îşi urmeze bărbatul, Un pahar de ceai, Femeile care Plâng, Pianul Bertei, Bărbatul văduvei, Uită-te dar nu atinge, Nu e fum fără foc, Pricopsiţii, Noaptea unei stele, Boala romanţelor, Orbul şi nebuna, Gărgăunii
- Drame: Idiotul, Prizonierul din Bastilia, Ea este nebună, Sărmanul muzicant, Dalila, Martorul familiei, Fericire în nebunie, Tata moşu, Cerşetorul, Copilul Greciei, Visul unui român murind
31 august, 1 septembrie 1868 - Au spectacole la Oraviţa. Acestea au fost ţinute acolo unde acum este Centrul Social Sf Iosif.
18/30 august şi 19 septembrie/1 octombrie 1868 - Apar în Revista Familia poeziile La o artistă şi Amorul unei marmure. Gheorghe Eminovici i-a cerut lui Iosif Vulcan ştiri despre fiului său.
Este probabil perioada când îl cunoaşte pe Ion Luca Caragiale.
(Deşi am văzut locuri unde se spune că s-ar fi cunoscut încă de la Giurgiu, adică din 1867, sau încă din vremea când Mihai era în trupa lui Pascaly, 1868.)

29 septembrie 1868 - La recomandarea lui Pascaly, e angajat "sufleur II şi copist" la Teatrul National din Bucuresti.

"...om al literaturii şi bun român... este un străin român din Moldova, cu studiile terminate la Cernăuţi, foarte cult, foarte studios, , cu cunoştinţe minunate le literatură germană şi română. Este sărac şi pe drumuri. L-am avut sufleur la mine. Pe lângă ştiinţă este laborios, activ, exact şi foarte cumsecade. Dacă vei putea să îi acorzi locul al II-lea sufler cu toate că poate fi foarte bun şi pentru locul întâi, ai face lui un mare serviciu, un mare bine, care ar fi pe drept acordat unui tânăr inteligent, capabil şi care vă va datori mult, căutând a se face demn de susţinerea ce-i veţi acorda." (arh. stat. buc., fond. T. Naţional, dosar 274/1868, p.82)
Mihai va funcţiona pe acest post până în martie 1869. Director al teatrului era atunci G.Bengescu.
Va locui în acest timp în aceeaşi casă cu Pascaly, în apropierea teatrului, în spatele fostului hotel Hugues.
Joaca si un rol in piesa "Razvan si Vidra" de Hasdeu. Traduce pentru Pascaly "Arta reprezentării dramatice - Dezvoltată ştiinţific şi în legătura ei organică" de Enric Theodor Rotscher.
Se întâlneşte în Cişmigiu întâmplător cu fratele său Iorgu, dar respinge sugestia lui de a relua legăturile cu familia.

16 martie 1869 - duminica - Asista cu Ionita Scipione Bădescu si Vasile Demetrescu-Paun la reprezentarea piesei "Dama cu camelii" de Al. Dumas-fiul
3 iulie-20 august 1869 - a însoţit trupa de teatru a lui M. Pascaly în turneul prin Moldova (Galaţi, Iaşi, Botoşani, Cernăuţi, Botoşani). Trupa s-a deplasat în chervane pe ,,Drumul mare al Ţării de Jos”. (CHERVÁN, chervane, sn (Înv.) 1. Car mare pentru transportul mărfurilor şi al persoanelor)
9 iulie 1869 - Muzeul de Ştiinţele Naturii din Sibiu are un registru de vizitatori cu semnătura în original a lui Mihai Eminescu.
Tatăl său îi promite o subvenţie regulată pentru a urma cursuri universitare la Viena.
august 1869 - Mihai se află la Botoşani.

 

Studenţia

Praga
septembrie 1869 - Eminescu pleacă spre Viena însoţit de tată, mamă, sora Aglae şi frăţiorul Matei.
Toamna anului 1869: strada Lípová nr. 471- strada Teiului, aproape de Piaţa Vaclavske
Şerban Eminovici se înscrie la facultatea de Medicină

 

Viena
Salutul studenţilor români în Viena, când era Eminescu student:
Trăiască Naţia!
Sus cu dânsa!

Profesori ale căror cursuri le frecventează:
--Adolf Mussafia -(1835-1905), profesor de filologie romanică între anii 1860-1905
--Robert V. Zimmermann (1824-1898), - între era 1861-1896 profesor universitar de istoria
filosofiei
--Heinrich Siegel (1830-1899), profesor de drept roman şi de istoria dreptului între 1857-1898
--Ludwig Arndt, cavaler de Arnesberg (1803-1878), profesor de drept roman între 1835-1874
--Lorenz von Stein, profesor de filosofia dreptului, economie politică, ştiinţe financiare şi administrative între 1853-1888

Clădiri din acea vreme: cafeneaua Troidl, farmacia La împăratul roman , crâşma Zum grünen Baum (La copacul verde)

Locuinţe unde stă în gazdă:
- Dianagasse 8
- Gärtnergasse 5- pe faţadă cu o mare frescă înfăţişând un copac şi numele unei crâşme vechi de secole: Zum grünen Baum (La copacul verde).
- Kollergrasse 3 - are - placă memorială care aminteşte că aici a locuit Eminescu din aprilie şi până în octombrie 1871 .
- Landstraßer Hauptstraße
- Radetzkistraße
- Porzellangasse 9
- Orangenstrasse, 6

Colegi:

Ion Hozan - medic în Lipova, jud Arad.
Biografii lui Ion Hozan menţionează că cesta a ajuns să studieze la Viena ca urmare a unei Colecte băneaşti în favoarea ţăranilor alungaţi de către moşierul din Tofăleni. Colecta s-a făcut şi printre studenţii din Viena, aceştia având în general contriibuţii de un florin fiecare. Printre aceştia se afla şi Mihai Eminescu.
Cunoaşte în Veneţia alţi români veniţi la studii:
Pandele Dima
Stefan Dracinschi
Ieronim Muntean
Aurel Mureşianu
Sterie Ciurcu
Ieronim Bariţ
Pamfil Dan
Teodor Nica
Aurel Victor Mureşianu
Stefan Dracinschi
Vasile Morariu - nepotul mitropolitului Silvestru
Iancu Cocinschi
Ioan Luţă
C. Mandicevschi
A. Daschevici
Teodor V. Ştefanelli (1848-1920) spunea:
"Eminescu, cat timp a petrecut in Viena, arata de regula foarte bine si era deplin sanatos. Prin pielita curata a fetii sale strabatea o rumeneala sanatoasa, iar ochii sai negri, nu mari, dar pururea vii, te priveau dulce in fata si se inchideau pe jumatate atunci cand Eminescu radea. Si radea adesea, cu o naivitate de copil, de facea sa raza si pe ceilalti din societatea lui, iar cand vorbea prin ras, glasul sau avea un ton deosebit, un ton dulce, molatic, ce ti se lipea de inima..."

,,Când scria, poetul se închidea în casă şi consuma multă cafea, umplând locul cu mirosul cafelei, al spirtului de la maşină şi al tutunului (…). Adese l-am văzut (…) îmblând neîntrerupt prin casă şi cântând. Dacă îl întrebam ce cugetă când cântă, îmi răspundea:«Măi! Să ştii când cânt melodiile vesele gândesc poezie, iar dacă cânt marşuri atunci gândesc istorie». Sau renunţa la mâncare dacă avea numai cafea neagră. Lucrul principal ce-l făcea când primea banii de acasă era să-şi cumpere cafea şi tutun pentru oarecare timp. Când îl vedeam că mergea pe stradă cu o faţă sinistră, smolit la faţă, ştiam că nu are cafea şi nici bani.”

Samuil Isopescu (1842-1914)
"Eminescu locuia la mine, pe Adamg[asse] 5, et. II din toamna anului [18]71 pe la finele lui octombrie pâna la mai 1872 (...). Din literatura si filozofia indica îmi citea dânsul Sakuntala, eposuri vechi ale inzilor, si Vedele, toate în traducere germana."

Se vorbeşte despre o fotografie facuta în atelierul Lovy de pe Mariahilferstrasse vis-a-vis de Garten-baumgesellschaft.

Iacob Negruzzi:
Mă aşezai la masă deoparte lângă fereastră, de unde, fără a fi băgat în seamă, puteam observa pe toţi tinerii ce vorbeau între dânşii româneşte. Erau mulţi adunaţi în ziua aceea, unii păreau mai
inteligenţi, alţii mai puţin, dar mai toate figurile aveau expresiuni comune, încât îmi zisei că Eminescu nu poate să fie printre dânşii.
Deodată se deschide uşa şi văd intrând un tânăr slab, palid, cu ochii vii şi visători totodată, cu părul negru, lung, ce i se cobora aproape până la umeri, cu un zâmbet blând şi melancolic, cu fruntea înaltă şi inteligentă, îmbrăcat în haine negre, vechi şi cam roase. Cum l-am văzut, şi fără un moment de îndoială m-am sculat de pe scaun, am mers spre dânsul, şi întinzându-i mâna, i-am zis: ,Bună ziua, domnule Eminescu!" Tânărul îmi dădu mâna şi privindu-mă cu surprindere: ,Nu vă cunosc", răspunse el cu un zâmbet blând.

- Vedeţi ce deosebire între noi, eu v-am cunoscut îndată.
- Poate nu sunteţi din Viena?
- Nu.
- După vorbă sunteţi din Moldova... poate din Iaşi?
- Chiar de acolo.
- Poate sunteţi domnul... Iacob Negruzzi? zise el cu sfială.
- Chiar el.
- Vedeţi că şi eu v-am recunoscut.

La Viena îl cunoaşte Eminescu pe Slavici. Acesta păstrează în amintire:
" Un tinar oaches, cu fata curata si rasa peste tot, cu un lung " clăbăţ" banatesc peste pletele negre, cu ochii marunti si visatori si intodeauna cu un zimbet oarecum batjocoritor pe buze ; un albanez - imi ziceam - poate chiar un persian".
" In timpul care l-a petrecut la Viena , el tinea mult sa aiba locuinta comoda , larga ,curata, linistita si luminoasa, sa se imbrace curat si bine , sa-si aleaga mincarile dupa plac, sa fumeze tigari fine , sa-si gateasca el insusi cafeaua de Mocca si bea numai vinuri de calitate superioara ori apa curata . Era un om cu trebuinte putine, dar cu apucaturi boieresti care stia sa sufere si sa rabde fara ca sa se plinga si respingea cu un fel de oroare tot ceea ce i se parea vulgar .... "

2 octombrie 1869 - la Viena, Eminescu se înscrie la Facultatea de filozofie ca student extraordinar, auditor, lipsindu-i bacalaureatul

Semestrul de iarnă 1869-1870 - A urmat cu oarecare regularitate cursurile. După aceea nu s-a mai înscris până în iarna lui 1871-1872, când urmează două semestre consecutive.
20 octombrie 1869 - Se înscrie în Societatea Literara Sociala "România"
23 octombrie 1869 - Se înscrie în Societatea Literara Stiintifica a românilor din Viena

1 ianuarie 1870 - Viena, Döbling, actuala Billrothstrasse (nume vechi Klosterstrasse) nr. 26 - Împreună cu alţi colegi îl vizitează pe Al I Cuza (Constantin C. Giurescu, în "Viaţa şi opera lui Cuza Vodă" )
Publică în Federaţiunea, cu pseudonimul Varo, articolele
- Să facem un congres - 5/17 aprilie 1870
- "In unire e taria"(10/22 aprilie)
- "Echilibrul" (22 aprilie/4 mai, 29 aprilie/11 iunie);
Judele de instrucţiune din Pesta îi intentează proces de presă redactorului şef Ioan Poruţiu, pentru articolul Echilibrul publicat de Eminescu sub pseudonimul Varro. Începe o anchetă judiciară. Judele de instrucţiune îi intentează lui Eminescu procesul de presă. I se ia un interogatoriu la Budapesta. Nu se cunoaşte însă desfăşurarea procesului.

31 mai 1870 - Curierul de Iaşi - Alături de N. Teclu (1839—1916) şi Petru Pitei, Eminescu semnează un apel pentru strângerea de fonduri în vederea serbării de la Putna

1870 - Banii adunaţi de studenţii români vienezi, destinaţi sărbătoririi domnitorului Ştefan cel Mare, la Putna, s-au pierdut în urma falimentului firmei comerciale de la Viena a lui Iacob Mureşianu.

29 iunie 1870 Raluca şi Aglae treceau graniţa, urmate la 30 august şi de Gh. Eminovici.... Călinescu

8 august 1870 - În România, la Ploieşti, avea loc o tentativă nereuşită de lovitură de stat condusă de Candiano Popescu şi cunoscută sub nmele "Republica de la Ploieşti". Procesul autorilor loviturii a rămas celebru în istorie, aceştia fiind declaraţi nevinovaţi. Amintim această lovitură întrucât mai târziu autorul loviturii devine un apropiat al regelui pe care tocmai încerca să îl detroneze, fapt dezaprobat public la 1880 de către Eminescu. Grefier al judecatorilor de instructie a fost I.L. Caragiale, proaspat angajat al tribunalului Prahova, unde tatal sau, Luca, functiona ca magistrat.

 

Programată pentru august 1870, serbarea dedicată sărbătoririi a 400 de ani de la ridicarea mănăstirii Putna se amână pentru anul 1871, din cauza izbucnirii razboiului franco-german:
"Însă generaţiunea ce creşte are şi ea datorii de împlinit, precum le are fiecare generaţiune ce se înţelege pe sine însăşi, şi e lesne de presupus că membrii ei, îndată ce au cunoscut răul, au cugetat şi la remedii contra lui.

Serbarea la mormântul lui Ştefan cel Mare, deşi pornită mai mult dintr-un sentiment de pietate cătră trecutul nostru pe cât glorios, pe atâta nefericit, totuşi cu vremea ideea a început a prinde un interes mai bogat decum puteam presupune din început. S-a născut conştiinţa că o întrunire a studenţilor români din toate părţile ar putea să constituie şi altceva decât numai o serbare pentru glorificarea trecutului nostru şi că, cu o ocaziune atât de favorabilă în feliul său, am putea să ne gândim mai serios asupra problemelor ce viitorul ne le impune cu atâta necesitate. Viitorul însă e continuarea, în cazul cel mai bun rectificarea trecutului. Ca el să fie o simplă continuare a trecutului, cu toate calităţile acestuia, a fost o idee ce trebuia esclusă a priori. Pentru o rectificare a greşalelor şi lipselor prezentului, care mâne fireşte va fi pentru toţi trecut.

Însă unul din cele mai mari defecte ale prezentului e tocmai starea de lucruri ce am caracterizat-o în liniile prime ale acestei notiţe, şi trebuinţa cea mai mare ne s-a părut nouă că ar fi o singură direcţiune a spiritului pentru generaţiunea ce creşte.

Rezumându - ne , putem spune că, dacă esteriorul acestei festivităţi are să fie de un caracter istoric şi religios, interiorul ei — dacă junimea va fi dispusă pentru aceasta — are să cuprindă germenii unei dezvoltări organice, pe care spiritele bune o vroiesc din toată inima.

Ca lucrarea noastră în viitor să constituie un singur organism, normal şi fără abatere, e, se 'nţelege de sine, un ideal a cărui împlinire nu e decât problematică; însă puţinul bine ce ar putea rezulta dintr-o încercare de a organiza viaţa viitorului însemnează totuşi mai mult decât nici o încercare spre aceasta.

Asta-i espunerea scurtă a scopului serbărei de la Putna.

Credem însă că n-ar fi neinteresantă o analizare a motivelor ce-au cauzat amânarea ei.

Prin războiul de faţă, la care participează cu spiritul toată lumea civilizată, s-a creat un curent al zilei care înăduşă orice mişcare de un caracter mai pacific. Dacă serbarea se ţinea în anul acesta, nu-i rămânea decât alegerea între două consecinţe egal de rele. Sau că curentul zilei, îi imprima fără voie, o nuanţă politică pe care n-o are şi nici intenţionează de-a o avea, şi astfeli am fi dat naştere la zgomote şi păreri cu totul neidentice cu scopul şi fiinţa ei, ba poate că în cazul cel mai rău realizarea ei ar fi fost oprită prin măsuri guvernamentale; sau, dacă lumea ar fi fost priceput-o bine, fiind însă în contradicţiune cu curentul zilei, nimene nu s-ar fi interesat de ea ş-ar fi trecut nebăgată în samă şi fără de-a lăsa vreo urmă morală, precum s-au mai întâmplat şi cu alte serbări de natura acesteia. Iată rălele între care trebuia să aleagă; — şi de aceea Comitetul pentru serbare a găsit de bine a o amâna pe anul viitor, când spiritele vor fi mai liniştite şi participarea neoprită de nici un fel de consideraţiune."
[15 septembrie 1870]

27 decembrie 1870/7 ianuarie 1871 - Mihai revine la Ipoteşti la nunta Aglaiei cu Drogli Ion
Ioan Drogli a fost profesor si inspector districtual zece ani (1872-1882) peste Suceava si Câmpulung Moldovenesc. În această perioadă a locuit cu soţia sa în Suceava.
8 aprilie 1871 , la Viena, la iniţiativa lui Mihai Eminescu, societăţile studenţeşti “România” şi “Societatea literară şi ştiinţifică a Românilor din Viena” se contopesc în “România jună” (care avea ca deviză versul lui Andrei Mureşanu “uniţi-vă în cuget, uniţi-vă’n simţiri”). În şedinţa de înfiinţare a noii societăţi, “Eminescu, membru ordinariu, cu 30 de voturi, se alege bibliotecar”. (Augustin Z. N. Pop – Noi contribuţii documentare la biografia lui Mihaia Eminescu, 1969)
Ales bibliotecar al Societăţii ,România Jună" de la Viena, Eminescu a dăruit opera lui Şincai bibliotecii acestei societăţi.

Din această perioadă se păstrează în caietele lui transcrisă o scrisoare pentru CLARISSA VERNETZ. Nu se ştie dacă persoana a existat sau este un simplu exerciţiu de limbă franceză făcut de Mihai.

Chere amie
Pourquoi ne reponds tu pas a mes lettres. C'est très mechant de ta part. Moi, je suis faché sur toi pour
il a le même amour que vous connaissait.
Bon soir, mon etoil et mon ange !
Bon soir, bon soir !
Eminescu


iunie 1871 - adunarea generală a studenţilor români din Viena alege comitetul central al serbării de la Putna. Se crede că Eminescu e ales secretar al comitetului central şi în această calitate avea obligaţia să redacteze textul actelor oficiale şi să ţină legătura cu comitetele filiale.

Comitetul central de organizare a serbării hotărâse, încă la jumătatea lui iulie, ca îndată ce studenţii vor sosi în Bucovina, să aleagă un comitet pentru buna desfăşurare a lucrărilor. Nicolae Teclu, preşedintele comitetului central şi V. Bumbac, vicepreşedinte, rămân la Viena. Eminescu pleacă în ţară să conducă „campania de presă".


iunie 1871 - T. Maiorescu se întâlneşte cu Mihai Eminescu la Botoşani, se pare că este prima lor întâlnire.

19 iulie/1 august 1871 - Şedinţa de constituire a noului comitet, la Cernăuţi. I. Slavici este ales preşedinte, M. Eminescu secretar, Pamfil Dan casier. Eminescu nu participă la această şedinţă întrucît era încă în ,,ţară". Documentul precizează că funcţia de secretar: ,,completîndu-se prin Vasile Morariu".
24 iulie/6 august - Eminescu se afla la Ipoteşti, de unde îi scrie lui Maiorescu
3/15 august 1871- Trimite din Cernăuţi, împreună cu Pamfil Dan, scrisoarea către Dumitru Brătianu.

DOMNULUI DUMITRU BRĂTIANU Stimate domnule,

Prin articolul d-voastră publicat în no. din 23 iuliu a.c. al jurnalului Românul aţi împrumutat serbării de la Putna acea strălucire pe care prestigiul unui nume ş-a unei inteligenţe însemnate i-o dă unei fapte neînsemnate chiar.

Dacă însă serbarea s-ar întîmpla într-adevăr să aibă acea însemnătate istorică pe care i-o doriţi d-voastră, dacă ea ar trebui să însemne piatra de hotar ce desparte pe planul istoriei un trecut nefericit de un viitor frumos, atunci trebue să constatăm tocmai noi, aranjatorii serbării, cum că meritul acesta, eroismul acestei idei, nu ni se cuvine nouă. Dacă o generaţiune poate avea un merit, e acela de a fi un credincios aginte al istoriei, de a purta sarcinile impuse cu necesitate de locul pe care-l ocupă în lănţuirea timpilor. Şi istoria lumii cugetă – deşi încet, însă sigur şi just: istoria omenirii e desfăşurarea cugetării lui Dumnezeu. Numai espresiunea esterioară, numai formularea cugetării şi-a faptei constituiesc meritul individului ori al generaţiunii, ideea internă a amîndurora e latentă în timp, e rezultatul unui lanţ întreg de cauze, rezultatul ce atîrnă mult mai puţin de voinţa celor prezenţi decît de a celor trecuţi.

Cum la zidirea piramidelor, acelor piedici contra pasurilor vremii, fundamentele cele largi şi întinse purtau deja în ele intenţiunea unei zidiri monumentale care e menită d-a ajunge la o culme, astfel în viaţa unui popor munca generaţiunilor trecute, cari pun fundamentul, conţine deja în ea ideea întregului. Este ascuns în fiecare secol din viaţa unui popor complesul de cugetări cari formează idealului lui, cum în sîmburele de ghindă e cuprinsă ideea stejarului întreg. Şi oare oamenii cei mari ai României nu-i vedem urmărind cu toţii, cu mai multă ori mai puţină claritate, un vis al lor de aur, în esinţă acelaşi la toţi şi toţi timpii? Crepusculul unui trecut apus aruncă prin întunericul secolelor razele lui cele mai frumoase şi noi aginţii unei lumi viitoare nu suntem decît reflesul său.

De aceea, dacă serbarea întru memoria lui Ştefan va avea însemnătate, aceea va fi o dovadă mai mult cum că ea a fost cuprinsă în sufletul poporului românesc şi s-a realizat pentru c-a trebuit să se realizeze; dacă însă va trece neînsemnată, atunci va fi o dovadă cum că a fost espresiunea unor voinţe individuale necrescute din sîmburele ideilor prezintului. E o axiomă a istorie că tot ce e bine e un rezultat al cugetării generale şi tot ce e rău e productul celei individuale. De aceea meritul nostru va consista numai în formularea ideilor şi trebuinţelor esistente ale poporului, nu în crearea unor altora; ne vom lăsa îndreptaţi de cugetarea şi trebuinţele poporului nostru, nu d-ale noastre proprii, recerute poate de la străini, ne vom lăsa conduşi de curentul ideilor naţiunii şi nu vom pretinde rolul de a conduce noi prin ideile noastre individuale.

Prin numele şi inteligenţa d-voastră aţi aruncat asupră-ne razele cele mai curate ale generaţiunii căreia îi aparţineţi; de aceea primiţi mulţămita noastră – nu pentru noi, a cărora nu-i nici ideea, nici condiţiunile de realizare – ci pentru sfinţirea cauzei, a cărei flamură o urmăm cu toţii şi a cărei un monument e şi serbarea aceasta.

 

În Putna comitetul conducătoriu îşi are biroul său într-un loc acomodat aproape de cuartire, cătră care onoratul public va avea să se adreseze cu orice dorinţă; el se va nizui a satisface dorinţelor şi a îndestula pre onoratul public român carele a ştiut îmbrăţişa ideia şi a sprijini junimea academică cu sacrificie în întreprinderea ei.

Comitetul conducătoriu roagă pre onoratul public român de încrederea sa, dorindu-i ferecită întîlnire la mormîntul lui Ştefan cel Mare.

 

Cernăuţi, 11 august/29 iuliu 1871

 

Ioan Slavici, m. p. M. Eminescu,

preşedinte secret[ar]

 

Documentul este întocmit de I. Slavici şi semnat, tot de el, în numele lui Eminescu.

3/15 august 1871 - În ziarul Românul explică împreunã cu Pamfil Dan, membru în comitetul serbării, semnificaţia întâlnirii tineretului român la mormântul lui Ştefan cel Mare
5/17 august 1871 - Apare în revista Albina înştiinţarea:
"COMITETUL CENTRAL PENTRU SERBAREA DE LA PUTNA

 

Avînd comitetul de a porni la Bucovina spre a începe pregătirile cuvenite pentru serbare, doi membri, preşedintele dl. V[asile] Bumbac şi d. Belesiu îşi dădură demisiunea impiedecaţi fiind parte prin împrejurări familiare, parte prin ocupaţiuni cu studiul pentru examene, de a pleca împreună.

Comitetul central decise aşadară încă în Viena a alege îndată cu sosirea lui în Bucovina alţi membri şi de a se constitui de nou, ce se şi împlini în şedinţa din 1 august st. n. în Cernăuţi, alegîndu-se fostul secretariu dl. Slavici de preşedinte, dl. M. Eminescu de secretariu, completîndu-se prin dl. V[asile] Morariu; funcţiunile celorlalţi membri rămaseră în vigoare. Dl. V[asile] Bumbac a rămas ca agintele comitetului central în Viena, dl. Belesiu în asemene calitate purcese în Crişana.

Fiind aşadară comitetul formal constituit a început cu 1 august pregătirile cuvenite în Bucovina.

Comitetul se află astăzi în poziţiunea plăcută de a înştiinţa pre onoratul public rom[ân] cumcă toate pregătirile sînt îndrumate şi speră cu 13/25 august a fi cu toate gata; nu-i rămîne acuma alta nimic, decît a ruga pre toţi aceia ce numai simţesc adevărat româneşte ca să înfrumuseţeze serbarea cu prezenţa lor, căci comitetul este de convingere că numai o participare viuă poate rădica însemnătatea acestei serbări naţionale.

O adunare numeroasă de români din toate provinciele române însufleţită de unul şi acelaş spirit, aceasta este podoaba, frumuseţa şi sublimitatea serbării, iar nu flamurele împlăntate şi arcurile de triumf.

Pentru ca participatorii la această serbare să nu rămînă ca frunza pe apă pe locurile necunoscute, pentru ca ei să afle grija cuvenită pe o parte, pe altă ca comitetul conducătoriu să-şi poată face calcul şi să purceadă în toate lucrările sale pe bază sigură: comitetul conducătoriu a şi rugat de repeţite ori ca toţi ce voiesc a lua parte la aceasta serbare să bine voiască a înştiinţa pînă în 10 august st.n. sub adresa: Pamfiliu Dan, jurist, în Cernăuţi, pre comitet; astăzi comitetul este necesitat a lungi terminul pînă în 8/20 august, tot sub acea adresă, cu observarea că, pentru persoanele ce nu se vor fi anunţat, el se va putea îngriji numai de-i vor ierta împrejurările.

Totodată comitetul simte îndătorire de a publica deocamdată următoarele informaţiuni: ultima staţiune de descălecare pentru persoanele ce vor veni pe calea ferată este Hadicfalva (Bucovina); trenul soseşte aci numai o dată pe zi şi anume pe la 2 oare după amiazăzi. La aceasta staţiune comitetul va ordina o secţiune care are să îngrijească transportarea publicului la Putna — o depărtare de cinci oare, — preţul de persoană e 1 fl şi 1. fl. 50 cr.

Tot aici primesc oaspeţii o programă tipărită în mînă, în carea va afla informaţiunile necesarie mai clar şi apriat."

Serbarea se ţine în 15/27 august în zia de Sînta Maria Mare, zi a hramului bisericii şi în 16/28 august în care se face parastasul pentru fundatoriul bisericii; oaspeţii din depărtare vor avea să sosească aşadară în 14/26 august.

14-16 august 1871 - participă la serbarea de la Putna alături de Slavici, A.D.Xenopol, Epaminonda Bucevski , Ciprian Porumbescu şi Mihail Kogalniceanu, Aurel Belesiu, D. Gusti, Christian Cerchez. Se spune că au fost 3000 de participanţi.
A spus atunci: „Să facem din Putna Ierusalim al nea­mului românesc şi din mormântul lui Ştefan altar al conştiinţei naţionale”
Împreună cu Slavici, a înnoptat într-o încăpere la etaj, într-un turn al mănăstirii numit acum " Turnul Lui Eminescu".

septembrie 1871- După serbare se întoarce la Iaşi, la Societatea ,,Junimea”. Aici va consemna în registrul ,,Junimii” datele sale personale, la nr 49: ,,Mihail Eminescu, născut la 20 decembrie 1849 - Sf. Ignat - la Botoşani”. Se pare că a făcut drumul cu diligenţa, care făcea legătura între Iaşi şi Cernăuţi de trei ori pe săptămână. Diligenţa oprea şi la Hîrlău, unde se schimbau caii.
Toamna 1871 – Mihai “era în Bucuresti. Locuia într-o odaie subsol pe Calea Victoriei, o casa cu igrasie si fara lumina. Mihai venea în fiecare zi la Matei. Mihai era bine, spunea glume chiar, era în deplinatatea mintii. Era cam neglijent, lenes si senzual, ca fagaduia ceva, dar nu facea si asa nu doar ca n-ar fi voit, dar asa …”(Scrisoarea lui Victor Eminescu din 13 aprilie 1909 catre Corneliu Botez – în Augustin Z.N.Pop – Întregiri documentare …, Ed. Eminescu, Bucuresti, 1983, p.179)
Octombrie 1871, Viena – Eminescu se reîntoarce pentru continuarea studiilor
Samoil Isopescul: "Eminescu locuia la mine, pe Adamg[asse] 5, et. II din toamna anului [18]71 pe la finele lui octombrie pâna la mai 1872"
1 noiembrie 1871 - linia ferată Botoşani – Vereşti e dată în funcţiune. Mihai probabil a circulat, ulterior, cu trenul între Botoşani şi Iaşi.
6 noiembrie 1870 - Eminescu este în Viena. Are loc o realegere a conducerii societăţii România jună: sunt aleşi Ioniţă Bumbac, Slavici şi Eminescu. Bumbac îi contestă pe cei doi, acuzându-i de cosmopolitism (care venea în contradicţie cu cerinţele de naţionalism ale societăţii). Urmează o scrisoare de demisie a lui Eminescu din funcţia de bibliotecar şi din comitetul de conducere al Societăţii România Jună, scrisoare trimisă lui Ion (Ioniţă) Bumbac.
Domnule Preşedinte !
Pentru cã d-ta, aducând prin ţinuta d-tale personalã neparlamentarismul în dezbaterea comitetului prin o revenire asupra votului — pe care eu ca persoanã o privesc ca o neconsecinţã; pentru cã o neconsecinţã e necompatibilã cu ideile ce le am eu despre consecinţa parlamentarã a unui corp, vã rog ca sã binevoiţi a primi demisiunea mea.
Primiţi asigurarea stimei mele
M. Eminescu

NECONSECÍNŢĂ s. v. inconsecvenţă, inconstanţă, instabilitate, neconsecvenţă, neconstanţă, nestabilitate, nestatornicie

Ioniţă Bumbac e ales preşedinte. Locul de bibliotecar al lui Eminescu e luat de Alexandru Grama. (vezi şi perioada de la Blaj, 1866)
16 decembrie 1871- îi scrie lui Şerban, care se află în ţară, că duce o mare lipsă de bani, având datorii pentru chirie, apoi „la birt, la cafenea, în fine, pretutindenea“
ianuarie-februarie 1872 - Eminescu s-a ales cu „gălbinare“, fiind se spune îngrijit de colegii de la medicină
Martie 1872, Viena - Eminescu o cunoaşte pe Veronica Micle
Mai – Iunie 1872 se întoarce de la Viena

1 septembrie 1872- Participă la o şedinţă a Junimii din Iaşi. Citeşte fragmente din Panorama deşertăciunilor, Egipetul şi începutul Evului de mijloc, apoi nuvela Sărmanul Dionis.
7 septembrie - Eminescu citeşte în şedinţa Junimii două poezii: Înger şi Demon şi Floare albastră.
Septembrie 1872 - Se află la Iaşi. Curând pleacă la Berlin.

Berlin

18 decembrie 1872 - 1874 Mihai Eminescu este student la Berlin, la Universitatea Humboldt .
Are o subventie lunara de 10 galbeni, din partea "Junimii" . Locuieşte la Charlottenburg, la sculptorul Wolgast. Era înmatriculat ca student ordinar, pe baza unui certificat de absolvire de la gimnaziul din Botoşani
30 noiembrie 1872 - O scrisoare a lui Serban da amanuntul ca poetul era plecat cu mai multe saptamâni înainte de aceasta data.
18 decembrie 1872 - Inscrierea la Universitatea din Berlin , fiind înmatriculat ca student ordinar, pe baza unui certificat de absolvire de la gimnaziul din Botosani.
Cursurile la care se înscrisese, sau pe care si le notase sa le urmeze, erau variate: din domeniul filozofiei, istoriei, economiei si dreptului.
Cursuri în primul semestru 1872-1873: Logica şi principiile filozofiei, Concepţia istoriei la istorici renumiţi (prof. Diihring); Istoria generală a filozofiei (prof. Zeller); Istoria Egiptului şi Monumentele Egiptului (prof. Lepsius)
Cursuri în semestrul 1873: Istoria modernă (prof. Droysen), Obiceiurile şi moravurile egiptenilor (prof. Lepsius), Dezvoltarea şi critica filozofiei hegeliene (prof. Althaus) şi Despre optimismul şi pesimismul filozofic şi politic (prof. Diihring)

1 ianuarie 1873 - Aflat la Berlin, Eminescu îsi petrece ziua în compania colegilor. T.V. Stefanelli le propune ca ei să se întâlneasca o data la 5 ani, în data de 15 august, într-un loc dinainte ales, pe toata durata vietii lor. (Teodor V. Stefanelli – Amintiri despre Eminescu, Ed. ,,Junimea”, Iasi, 1983, p. 12)

18 iunie 1873- Le scrie de la Berlin părinţilor: ,,Pe la finea lui august sau începutul lui septemvrie gandesc ca mi-oi ispravi examenele si m-oi intoarce in tara. Astept cu nerabdare capatul vietii mele de student, care desigur ca pentru mine numai placuta n-a fost. Pe Serban il vad rar, caci sade foarte departe de mine."
1873 - Prelucreaza folclor: începe primele versiuni la Calin si Luceafarul.
1873 - Primeşte un post de secretar de legaţie la consulatul român de la Berlin, condus de Teodor Rosetti.
14 iulie 1873 - Cere exmatricularea de la universitate si eliberarea unui certificat doveditor ca pâna la data de 14 iulie a urmat doua semestre. La 26 iulie i se eliberează acest certificat.
Iunie 1873, Berlin – Th. Rosetti i-a înlesnit rămânerea mai departe la Berlin, prin mărirea salariului primit ca secretar la Agentia diplomatică română, salariu care ajungea astfel la 10 napoleoni pe lună.
21 septembrie 1873 - unele surse spun că Iorgu Eminovici, militar, se sinucide, dar moartea lui e declarata abia la 2 noiembrie. Alte surse spun că a murit după 2 ani în care a zăcut în urma unei căzături de pe un cal. A fost înmormântat la Ipotesti, fara autorizatie si fara declaratie de deces.
8 decembrie 1873 - Eminescu se reînscrie la Universitate pentru semestrul de iarna. N-a trecut nici un examen.
Tot 1873 e datată şi o scrioare neexpediată a lui Eminescu către Samson Bodnărescu:
„Am deci o rugă către tine. Ştiu că-i supărătoare - şi numai eu ştiu cât m-a costat pân’ m-am decis a lua condeiul ca să-ţi scriu. Caută-mi o ocupaţiune în Iaşi - ea poate fi foarte modestă şi neînsemnată, căci nu sunt pretenţios şi ştiu a trăi cu puţin”.
1873 este anul în care fratele său mai mic, Matei Eminovici, fuge de la şcoală şi se înrolează în armată, în urma unui conflict cu un profesor din Botoşani, Tocarschi. (episodul e amintit de Gh Eminovici într-o scrisoare din 1875 adresată lui Maiorescu)

ianuarie 1874 - Nicolae Cretulescu ia locul lui Theodor Rosetti, iar salariul lui Eminescu scade la 30 de taleri.
Se zice că în sarcina lui Eminescu se afla pe atunci şi investigarea unor arhive secrete aflate în Berlin, căutând documente privitoare la istoria României.
februarie 1874, Berlin - Îi scrie lui Th Rosetti. Locuia la Charlottenburg, Berlin Orangestr. 6. Agent diplomatic al româniei la Berlin era în această vreme Gheorghe Costaforu.
Aprilie 1874 - Eminescu demisionează de la agenţia diplomatică.
Efectuează o călătorie de studii la Koenigsberg, unde stă 5 zile. Locuieşte la un fost coleg de facultate.
7 Aprilie 1874 - Maiorescu devine Ministru al Cultelor şi Instrucţiunii
vara 1874 - Lui Eminescu i se dă sarcina de a cerceta oficial, pentru statul român, documentele din Koenigsberg
august 1874 Cracovia, Lemberg – Eminescu face un ocol de studii prin aceste oraşe, în drumul spre ţară. Se presupune că studia de fapt alte documente de arhivă: în critica documentelor nu e permis a visa.

Cum arăta Iaşul în acea vreme?
Hanuri din mahalale: la Topor (Balc) - pe Sărărie, la Trei Sarmale - în Socola, la Chirilă - în Tătăraşi, la Perjoaia - în Nicolina şi chiar prin centru, la Binder - pe Strada de Sus sau la Vangheli - pe colţul străzilor Langa şi Băilor.

Unde locuia Veronica? Pe strada Butu (azi Neculai Gane), la numărul 14.

1874 - "Masa o lua la un neamţ, Leopold sau Ferdinand, care avea un restaurant "La Cerdac" şi care era om foarte de treabă, la nevoie le mai da şi pe credit. După masă luau cafeaua la "Chateau-aux-fleures", cafeneaua en vogue pe acea vreme unde-şi făceau regulat partida de şah A. D. Xenopol, Burlă, Bodnărescu, Paicu şi alţi membri ai elitei intelectuale" (Augustin B. Sânceleanu în "Amintiri despre Eminescu", în 1909)

30 august 1874 - M.Eminescu este numit director al Bibliotecii Centrale din Iaşi prin decret domnesc, la propunerea lui T. Maiorescu. Depune jurământul în Aula Universităţii din Iaşi în faţa rectorului Ştefan Micle.
“ Un loc potrivit cu firea mea singuratică şi dornică de cercetare ” îi scrie poetul Veronicăi Micle, în 14 septembrie 1874.

15-24 septembrie 1874 – Mihai face parte, numit delegat al ministerului de către ministrul Titu Maiorescu, din comisia de examinare pentru ocuparea catedrei vacante la Liceul din Botosani, alaturi de Samson Bodnarescu, Stefan Micle, N. Culianu, N. Quintescu, Ioan D. Caragiani (1841 1921), Zaharia Columb (director al colegiului Naţional Iaşi în perioada 6.VII.1878-31.X.1874) . (Augustin Z.N. Pop – Întregiri documentare la biografia lui Eminescu, Ed. Eminescu, Bucuresti, 1983, p. 60) - de menţionat că pe 15 proba nu a avut loc, datorită absenţei lui N. Anintescu.

19 septembrie 1874 - Eminescu scrie secretarului agentiei diplomatice din Berlin, motiveazã de ce a abandonat aceastã sarcinã, si de ce a luat drumul cãtre tarã, urmând ca în noiembrie sa se întoarcã la Berlin pentru examene.


Îşi îndreaptă atenţia spre fondul de carte pentru completarea căruia cere aprobarea Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice.
15 octombrie 1874 - propune achiziţionarea de la anticariatul din Iaşi a unor manuscrise şi tipărituri vechi, între care scrierile lui Dosoftei şi Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea...(1698). Teodor Nica, director în minister, prieten cu Eminescu (se cunoşteau din Viena) aprobă solicitarea la 2 noiembrie 1874 .

1874 - Începe să sufere de o inflamaţie a încheieturii piciorului
1874 - Gheorghe Eminovici îşi căuta la Praga fetele bolnave plecate din Teplitz

8 noiembrie 1874 - promitea ca va veni într-o joi la serata literara de la Veronica Micle, spre a citi o poezie cu subiect luat din folclor.

28 noiembrie 1874 - Berlinul anunţă moartea lui Şerban Eminovici, de tuberculoză.
22 decembrie 1874 - Eminescu este delegat la "examenele sem. I al anului şcolar curent pe la şcoalele secundare", la Institutul „Vasile Lupu", împreună cu George Buţureanu, Dr. Criste Buicliu.

17 ianuarie 1875 Iaşi - două adrese făcute către Titu Maiorescu, una cu referire la achiziţionarea unor cărţi, alta referitoare la manuscriptul vocabular slavono-român al lui Iancu Codrescu

1 martie 1875 - apare, articolul Poesiele D-lui Eminescu, în Revista contimporană din Bucureşti, sub semnătura eventual pseudonim G. Gellianu. Se presupune că autorul era Petre Grădişteanu/Anghel Demetriescu. Gh. Panu relatează că la prima şedinţă a Junimii, în care s-a discutat articolul denigrator, Maiorescu era vesel, Iacob Negruzzi căuta să pară vesel, în timp ce ,Eminescu rîdea cu indiferenţă, ştia de articol, dar nu-şi dăduse osteneala să-l citească".

Iaşi, în 6 martie 1875

N-o 14

Se propune întrebuinţarea unui rest de 185 lei n.

Domnule Ministru,

La adresa d-voastre N-o 1298, atingătoare de întrebuinţarea restului de 185 lei rămaşi în păstrarea mea, n-am putut răspunde îndată din următoarea cauză: Prin adresa mea N-o 1 v-am fost cerut ca acei bani să rămâie în păstrare-mi cu aceeaşi destinaţie, adică pentru a cumpăra cărţi sau manuscripte româneşti ce mi s-ar prezenta. Fiind însă că acestea nu mi se oferă decât pe rând şi după întâmplare de-aceea nu v-am putut da pân-acum un răspuns definitiv. Mai jos urmează lista celor oferite şi preţurile lor. Mai nainte însă îmi permit de-a face următoarele observări, care mi se par de trebuinţă în cestiunea de faţă. Literatura română din secolii XVI, XVII şi XVIII e reprezentată prin 269 opuri tipărite, dintre cari cele mai multe bisericeşti. Sfertul întâi al secolului nostru poartă asemenea caracterul secolului al XVIII-le. Cărţile bisericeşti, ca trebuinţă generală a poporului, prevalează; cărţi mirene nu se tipăresc, ci se lăţesc numai în manuscript. Însăşi Condica civilă a Moldovei (din secl. acesta) a fost tipărită numai de frica plastografiei, după cum se vede din prefaţă. Deci se poate stabili în genere principiul că numai cărţile bisericeşti se tipăreau de regulă, iar lectura laică a secolilor trecuţi şi din începutul acestuia e cuprinsă - maxima parte – în manuscripte. Ar fi deci de dorit ca, în marginile restrânselor mijloace ce s-au încuviinţat bibliotecei, să se adune această literatură an cu an, însă continuu şi sistematic. În privirea cărţilor bisericeşti mai observ că data tipărirei nu e mai niciodată aceea a compunerei lor şi, când există vro a doua ediţie, ea nu-i decât reimprimarea celei dentâi, fie aceasta oricât de veche. Iar o categorie deosebită de manuscripte o formează acelea cari există şi tipărite, dar sunt cu mult anterioare epocei tipărirei lor.

Acestea sunt numeroase în limba română.

Importanţa scrierilor acestora nu se poate stabili teoretic şi de dinainte, ea se vede abia în curgerea vremei şi [se] schimbă după punctele de vedere cari predominează la studiul lor. Netăgăduită este însă valoarea lor stilistică şi lexicală. Stilistică, căci nu sunt scrise sub influinţa limbelor moderne, cel puţin nu a celei franceze, şi se găsesc în ele locuţiuni cari încep a dispărea din limba de astăzi şi se înlocuiesc prin şabloane de fraze străine dezvoltărei de pân-acum a limbei noastre; lexicală, prin mulţimea de cuvinte originale pe cari scriitorii bisericeşti şi laici, siliţi să recurgă la proprii mijloace, le întrebuinţază în compunerile lor.

Cărţile propuse sunt următoarele: Apostol, Atârnare în loc de scrisoare asupra tarafului okellistilor pentru firea a toată lumea. Tradus de Petru Stamatiadi, Synopsis adică cuprindere în scurt acei vechi şi acei nouă scripturi, Macarie Snt. Omilic adică cuvinte, Amfilochie (Eppul titular al Hotinului). Învăţătură geograficească, Pilde filozofeşti, Ioan Damaschin Snt. Descoperire cu amănuntul a pravoslavnicei credinţe, Kekrografion adică 4 cărţi I Cugetări; II Singuratece cuvinte; III pentru privirea lui Christos; IV pentru zdrobirea inimei., Eugenie Bulgariul Archepp. Îndeletnicire iubitoare de Dumnezău, Efrem Syrul. Cuvintele şi învăţăturile lui. Tălmăcite adică mai nainte, Florian. Istoria lui Numa Pompilie, Trad. de Beldiman, Vasilie cel Mare şi Grigorie Theol. Cuvinte puţine din cele multe ale lor, Nikodim Monahul. Carte sfătuitoare pentru păzirea celor cinci simţiri, A condicii criminaliceşti cartea I şi II (Ioan Sandul Sturza V. V.), Ilie Miniat Epp Cernicăi. Didachii sau cuvinte de învăţătură, Chronograf sau numărare de ani, Kyriakodromion adică cuvinte morale pentru fiecare duminică a anului, Pann, Anton. Fabule şi istorioare. Manuscriptele propuse sunt următoare: Cărticică care una câte una numărând în scurt nouăle isvodiri ale latinilor le vădeşte cu mustrare., Minunile Maicei Domnului, Fără titlu. Roman în formă de autobiografie., Astrologie (importantă pentru termenii meteorologici) De la fila 43 încep: Întrebări şi răspunsuri între jidani şi creştini asupra legii creştineşti..., Privelişte politicească în care se cuprinde scumpă sfătuire ce se cade a face un Domn şi de ce a se feri, Fără titlu. Comedie în versuri., Prorocia fericitului Agathanghel.

Afară de-acestea mi s-au mai oferit opul Archives curieuses de l'histoire de la France în 27 de volume 80, care după cataloage costă 180-200 franci, cu preţul de l.n. 40. Deşi preţul este destul de redus, totuşi, nevăzând folosul practic ce l-ar putea aduce acest op, las la apreciarea d-voastre dacă ar fi să se cumpere sau ba.

Ar mai rămânea deci din suma de 185 lei un rest de 79, respective 119 lei. Propun ca acest rest să se întrebuinţeze pentru legarea a o parte din cărţile pe care biblioteca le-a primit în anul curent.

Bibliotecariu:

M. Eminescu

Domnie sale

Domnului Ministru al Cultelor şi Instrucţiunei Publice

1875 - Predă germană la Institutul Academic din Iaşi,ca profesor suplinitor în locul lui Samson Bodnăresu, care ocupa şi funcţia de director şi profesor de pedagogie la Şcoala normală „Vasile Lupu" din Iaşi. Era coleg cu profesorii junimişti: N. Culiano, P. Poni, Gr. Cobălcescu, Şt. Vîrcolici, A. D. Xenopol, avându-l pe I. M. Melik ca director. Eminescu intră în conflict cu elevii săi care fac o grevă şi nu se prezintă la ore. Aceasta a făcut ca să fie înlocuit cu P. Paicu. Printre elevi se afla şi viitorul ministru Vasile G. Morţun , care relatează episodul.

1875 - lucrează şi ca profesor la Liceul ,,Oltea Doamna”, actualmente Liceul ,,Mihai Eminescu”
3 iunie 1875 - Perioada de directorat se încheie abrupt (este pus în disponibilitate prin decretul domnesc nr. 1013).

15 iunie 1875- scrisoarea lui Maiorescu prin care i-a propus funcţia de revizor şcolar (districtele Iaşi şi Vaslui).
16 iunie 1875 - e propus în comisia de examinare a cărţilor didactice, la Iaşi. Numirea propriu-zisă poartă data 5 iulie şi se face prin înaltul decret domnesc N-o 1221.

21 iunie 1875, Iaşi - două adrese lui Maiorescu referitoare achiziţionare de cărţi şi la manuscriptul vocabular slavono-român al lui Iancu Codrescu (legate de cele din 17 ianuarie)

1 iulie 1875 - Eminescu este numit revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, în locul lui Agură. În acelaşi Timp în locul lui e numit D. Petrino la Biblioteca Iaşi.

Îl cunoaste pe Ion Creangă (n. 1839), învătător la Scoala nr. 2 din Păcurari.
vara 1875 – participa a ,,Vasile Lupu” ca ,,profesor” delegat, împreuna cu Petre Râscanu si A.D.Xenopol
1875 - trece prin satul Mărăşeni (judeţul Vaslui) cu scopul declarat de înfiinţare a cât mai multor şcoli rurale în judeţ.
Avea de inspectat 157 de şcoli. Se ştie că a fost în şcolile din satele: Bârzeşti, Tansa, Dumesti, Laza.
19 iulie 1875- Trimite Ministerului Cultelor si Instructiunii Publice în Tabloul general de organizare a scoalelor rurale din judetul Iasi ;
23 iulie 1875 - apare în Curierul de Iaşi anunţul: ,,în virtutea înaltului decret domnesc d-nii N. Culianu, Şt. Vârgolici şi M. Eminescu se numesc membrii în Comisiunea pentru esaminarea cărţilor didactice din Iaşi şi aceasta pentru completarea locurilor rămase vacante prin retragerea d-lor C. Catargi, Al. Lambrior şi G. Panu". Şt. Vârgolici( 1843 - 1897 )
31 iulie 1975 - Domniei sale, domnului învăţător din Cotuna Cotnari,
Domnule învăţător,
Vă fac cunoscut că ministrul ţi-a acordat concediul cerut de d-ta până la 1 august.
Revizor şcolar,
Mihai Eminescu


24 aug. 1875 - data la care a întocmit proces verbal în urma inspecţiei la şcoala din comuna Tansa, jud. Vaslui

septembrie 1875 – iunie 1876 – participă la întrunirile junimistilor
septembrie 1875 -Societatea ,,România jună" îl alege „membru emeritat"
noiembrie 1875- Eminescu ajunge în zona Hîrlăului, inspectând câteva şcoli din plasa Bahlui.

octombrie 1875 - în Bucovina au loc "festivităţile seculare", la care asistă şi Eminescu. Se crede că a trecut graniţa ducând pe ascuns broşura ”Răpirea BUCOVINEI după documente autentice” tipărită la BUCUREŞTI în acelaşi an, broşură în care sunt reproduse textele mai importante din documentele Hurmuzaki. Se crede că atunci a locuit cu colegul lui de şcoală T.V. STEFANELLI împreună cu care a difuzat broşura autorităţilor din oraşul CERNĂUŢI, tocmai când austriecii pregăteau Sărbătoarea centenarului stăpânirii acestei provincii.

5 septembrie 1875- Tabloul general pentru organizarea scoalelor rurale din judetul Vaslui . Il însoteste cu mai multe anexe, o mica monografie a situatiei scolilor rurale din judetul Vaslui, raport cu propuneri de reorganizare a şcolilor din judeţul Vaslui
noiembrie şi decembrie 1875- aflăm din raportul făcut către ministru asupra inspecţiilor că a trecut pe la Erbiceni, Totoieşti, Şipote, Andrieşeni
11 decembrie 1875- nou raport, pentru a lămuri problema organizării şcolilor din Cârjoaia, com. Cotnari şi Andrieşeni. Încheie raportul cu: ,,Lămurind aceste două ultime confruntări ce s-au putut întâmpla cu ocazia reorganizării şi pe care eu le-am constatat abia la faţa locului, am onoarea…”

15 decembrie 1875 - Propune ca învăţător la Bârzeşti pe Nicolae Habar "normalistul cel mai bun care a ieşit din anul şcolar 874/875". În 18 aprilie 1876, datorită transferării acestui învăţător în alt sat, Eminescu va propune pe Gheorghe Arbore.
Consemnează că:
- La Minjesti, timp de sapte ani, a fost un singur absolvent şi socoteste câtă leafă a luat învăţătorul.
-La Vaslui, Scoala de fete avea şapte încăperi, în cinci încăperi locuia directoarea, iar două erau săli de clasă.

Ianuarie 1876 - Maiorescu încetează a mai fi ministru al Cultelor şi Instrucţiunii. A demisionat, nemulţumit de neacceptarea legii învăţământului pe care o propusese. A devenit apoi agent diplomatic la Berlin.
5 ianuarie 1876, Colectorul literar pentru ambele sexe: subliniaza importanta publicatiilor de provincie în valorificarea creatiei populare.
ianuarie 1876 petece câteva zilede concediu la Ipoteşti, având mama bolnavă
4/16 Fevr. 1876 - se află cu Veronica, consemnat fiind într-un caiet al său: "A fost cea mai fericita a vietii mele. Eu am tinut pe Veronica in brate, strangand-o la piept, am sarutat-o. Ea-mi darui flori albastre pe care le voi tine toata viata mea."

14 martie 1876, Iasi – Eminescu prezintă la Junimea prelegerea Influenta austriacă asupra românilor din Principate, reprodusă şi în numarul din august al Convorbirilor literare
26 martie 1876- Mihai Eminescu inspectează Şcoala de Fete nr. 1 din Roman (revizor era A. Simionescu în districtul Roman)

3 aprilie 1876- Partidului conservator sub conducerea lui Lascăr Catargiu se retrage de la conducerea ţării.
27 aprilie 1876 - inspectează şcoala din satul Laza: „Inspectând astăzi şcoala din comuna Laza, am aflat prezenţi 15 elevi din 41 înscrişi. Cetirea şi scrierea merg bine. Frecventaţia slabă se esplică prin începerea muncilor agricole, la cari şi copiii sunt luaţi. Localul şi instrucţia fac o impresie destul de mulţămitoare....Revizor şcolar, M. Eminescu.”

27 aprilie 1876 - Ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice devine liberalul Gheorghe Chiţu

3 aprilie 1876- Partidul conservator, de sub conducerea lui Lascăr Catargiu se retrage de la conducerea ţării . Îi ia locul un guvern de tranziţie condus de I. Em. Florescu (4/16 aprilie — 26 aprilie/8 mai 1876) căruia îi urmează guvernul Emanoil Costache Epureanu de coaliţie liberală (27 aprilie/9 mai — 23 iulie/4 august 1876).
29 aprilie - scrie despre bombardarea Calafatului de către artileria turcească, act pe care îl considera drept o agresiune.

2 mai 1876 - Eminescu adresează un raport scris despre situaţia găsită pe teren în timpul inspecţiilor. Se poate observa faptul că nu prezintă doar situaţia, dar caută soluţii: „În cotuna Laza se află un ratuş (rateş) de cărămidă, cu patru odăi încăpătoare, proprietatea statului, care neîngrijit şi neîntrebuinţat de nimeni, se va ruina din ce în ce. Dacă statul ar conveni să dăruiască acest han comunei, aceasta i-ar face reparaţiile necesare şi ar preface-o în local de şcoală...Iar localul provisoriu de vălătuci, pe care l-au clădit comuna pentru şcoală s-ar putea vinde şi cu banii să se construiască un local în cotuna Hârsova, aceeaşi comună.”
11 , 13 mai 1876 - scrie despre declararea independentei


19 mai 1876 - Corector si redactor al partii neoficiale la Curierul de Iasi ( îl numeşte "foaia vitelor de pripas")
În clădirea fostului hotel Binder (lipit de blocul Expres), intra aproape zilnic pentru a citi ziarele vieneze şi franceze aduse cu poştalionul în cafeneaua localului, el redactând ştirile externe ale ziarului.

20 mai 1876 - Somaţie de la Dimitrie Petrino către Eminescu şi Bodnărescu să restituie un dulap şi nişte cărţi împrumutate, plus "153 volume care s-au pierdut sub direcţiunile domnielor voastre"

3 iunie 1876 - Eminescu îşi încetează activitatea de revizor şcolar, fiind destituit de ministrul liberal Gheorghe Chiţu. Succesorul său se numeşte Al Dârzãu/Darzeu, directorul Şcolii Trei-Ierarhi.

16 iunie 1876 - Înalta Curte de Compturi îi cere printr-o adresă "a justifica motivul nedepunerii comptului...de gestiune ca bibliotecar central din Iaşi pe anul 1875". La 28 iunie 1876 Eminescu semnează de primirea adresei.

18 iunie 1876 – în calitate de revizor scolar pentru judetele Iasi si Vaslui ,,fu invitat sa asiste la examinarile publice (…) la Pensionatul normal de domnisoare”. (Augustin Z.N. Pop – Întregiri documentare la biografia lui Eminescu, Ed. Eminescu, Bucuresti, 1983, p. 60) Este vorba despre pensionul Emiliei Humpel, sora lui Maiorescu.
21-23 iunie 1876 – asistent la examene
iunie 1876-Partidul liberal obţine o majoritate covârşitoare şi în 24 iulie/5 august 1876 se formează guvernul liberal, care rămâne la conducerea ţării până în martie 1888.
"Mai adaug că repartiţia încăperilor localului de şcoală arată - indulgent vorbind-o prea mare îngrijire a doamnei directoare pentru propria sa persoană. Lucrul principal în localul unei şcoli sunt clasele, iar nu locuinţa particulară a directoarei. Afară de o cameră mai mare pentru clasa I-a şi a II-a şi una pentru clasa a III-a, toate celelalte încăperi, în număr de 6, sunt în seama directoarei."

„Studiul principal al unei scoale rurale este limba românească..."
„D-nul învăţător însă să-şi deie silinţa şi mai cu seamă să caute, ca copii să nu înveţe nimic în mod mort şi mecanic, ci totdeauna să poată povesti cu cuvinte proprii ceea ce au citit "
„în şcoală se stăruie îndeosebi asupra scrierii corecte şi asupra exprimării literare, dar se neglijează ortoepia, adică pronunţia corectă, şcoala şi teatrul sunt factori prin care se poate ajunge la o pronunţie corectă"

În 22 iunie 1876, prin raport către Ministerul Învăţământului, succesorul sau la conducerea Bibliotecii Centrale, Dimitrie Petrino, a cerut ca Eminescu să fie judecat pentru „sustractiune” din avutul institutiei.

(Era o problemă mai veche între ei: Petrino îl atacase în 1869 pe Aron Pumnul într-o broşurică intitulată "Puţine cuvinte despre coruperea limbii române în Bucovina". În 1870 pe Eminescu sare în apărarea profesorului său şi publică în "Albina", publicaţie editată la Budapesta, articolul "O scriere critică".)
În perioada asta locuia casele „Madame Alexandre“ din strada Lapuşneanu. Clădirea se găsea pe locul parcării actuale din faţa Hotelului Astoria.
La parter funcţiona cofetăria „Madame Alexandre“.

Petrino îl informează pe ministru:
"Cât despre d-l Eminescu, nu am putut obþine de la d-sa, decât mobilele bibliotecei, de care, fãrã justificare, s-a servit d-sa mai bine de un an, pentru a-şi mobila cu ele apartamentul d-sale particular, afarã de acest stabiliment, şi care din aceastã cauzã se şi aflã într-o stare cât se poate de deplorabilã."

 

16 iulie 1876- Gheorghe Chiţu, noul ministru liberal al Cultelor şi Instrucţiunii Publice îi trimite primului procuror din Iaşi o petiţie, prin care solicită chemarea lui Eminescu în judecată ca urmare a raportului lui D. Petrino.

Lista guvernelor din această perioadă:
GUVERNUL LASCĂR CATARGIU (11 martie 1871 - 31 martie 1876 ) : Ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice: Titu MAIORESCU (7 apr.1874 - 30 ian.1876)
- Petre P. CARP (30 ian.- 31 mart.1876)
GUVERNUL IOAN EM. FLORESCU (4 aprilie 1876 - 26 aprilie 1876 ) : Ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice: - Alexandru ORĂSCU
GUVERNUL MANOLACHE COSTACHE EPUREANU ( 24 aprilie 1876 - 23 iunie 1876 ) : Gheorghe Chiţu devine ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice 27 aprilie 1876
GUVERNUL ION C. BRĂTIANU (24 iulie 1876 - 25 noiembrie 1878 ) : Gheorghe Chiţu rămâne ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice până la 31 octombrie 1878

15 august 1876 - moare Raluca Eminovici. pe actul de deces apar martori Ioan Razanu şi Const. Leancă
16 august 1876- Eminescu răspunde în scris Înaltei Curţi de Conturi
17 august 1876 - solicită printr-o cerere scrisă, adresată lui Dimitrie Petrino, permisiunea de a consulta dosarele gestiunii sale (în prezenţa unui funcţionar al bibliotecii).
19 august 1876, Iasi, gradina de vara "Pomul verde" - Artistul si scriitorul Avram Goldfaden (1840-1908) a pus bazele celui dintai teatru evreiesc profesionist din lume. Una din primele cronici privind reprezentaţiile acestui teatru, favorabilă, poartă semnătura lui Mihai Eminescu. Se pare că a urmărit 4 spectacole: De velt a gan-edn (The World and Paradise), Der Farlibter Maskil un der Oifgheklerter Hosid' , Der sver mitn eidem (Father-in-law and Son-in-Law), Fishl der balegole un zain knecht Sider (Fishel the Junkman and His Servant Sider).Avram Goldfaden îşi recrutează actorii din lumea evreimii ieşene. Trupa se forma, numai din bărbaţi, deoarece religia interzicea femeilor să urce pe scenă. Rolurile feminine le interpreta Suhăr Goldstein.
28 august 1876- Înalta Curte de Conturi îi acordă două luni pentru lămurirea problemelor şi pentru a depune inventarul de cãrţile şi mobilierul bibliotecei pe intervalul cât a funcţionat ca bibliotecar.
3 septembrie 1876- prim-procurorul T. Mândru, încheie în sala de lectură a bibliotecii centrale, în prezenţa lui Dimitrie Petrino şi Teodor Aroneanu (subbibliotecar), un proces verbal unde se consemnează o serie de nereguli privind gestionarea bibliotecii de către Samson Bodnărescu şi Mihai Eminescu.
13 septembrie 1876 - Interogatoriul luat de procurorul T. Mîndru este numai semnat de Eminescu, pe toate paginile. Conţine precizările poetului privind gestiunea sa şi faptul că rămâne în post două luni după numirea lui D. Petrino, plecat în concediu.
14 septembrie 1876 - T. Mândru dă ordin, ca inculpatul M. Eminescu să se prezinte la parchet, pentru un interogatoriu
15 septembrie 1876 - Eminescu se prezintă imediat, declarând : "În timpul cât am servit, nu s-a pierdut nici un volum. Nu cred că e sinceră reclamaţiunea făcută ministerului"; "Am luat două scaune, 1 masă, 1 dulap nou şi altul vechi. Cauza pentru care am luat dulapurile este că bibliotecii nu-i trebuiau şi eu fiind revizor şcolar nu aveam unde conserva arhiva".
Petrino descrie aceste obiecte:
1. Un dulap boit galbãn, cu geamuri.
2. Un dulap boit cenuşiu.
3. Douã foteluri îmbrãcate cu piele verde şi muşama.
4. O masã de frasin, formã elipticã.

19 septembrie 1876- Eminescu se prezintă la Înalta Curte de Conturi cu documentele cerute, depune la Grefa Curţii inventarul cărţilor şi mobilierului bibliotecii pe anul 1875
Prim-procurorul Tribunalului din Iaşi înaintează dosarul 6567 judecătorului de instrucţie. Trimite şi o adresă Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii : "Domnule Ministru, Prin rechizitoriul nostru nr. 6222, din 20 octombrie curent, s-a dat în judecată pe d. Mihai Eminescu, fost bibliotecar la Biblioteca Centrală din Iaşi, pentru faptul prevăzut de art. 204 c.p. ..."


12 octombrie 1876 - laudă eroismul armatei române în luptele de la Grivita si Plevna: pe front în Balcani se află şi Matei, fratele sau, locotenent în armata româna.
octombrie 1876- Aniversarea Junimii, la care Eminescu a fost prezent.
20 octombrie 1876 - " Prin rechizitorul nostru N-o 6292, din 20 octomv. curent, s-a dat în judecatã pe d. Mih. Eminescu fost bibliotecar Bibliotecei Centrale din Iaşi pentru faptul prevãzut de art. 204 c. p."
25 octombrie 1876 - P. Stoica, judecătorul de instrucţie, emite în un mandat de punere sub învinuire a inculpatului M. Eminescu; îl cheamă la interogatoriu în 9 noiembrie 1976.
Urmează interogarea lui Bodnărescu. Eminescu îi zice: "Cand vei fi interogat, te rog spune adevarul. Nu evaziv, nu incurcat, caci toata responsabilitatea civila e o copilarie alaturi cu urmarile ce le-ar avea pentru mine un singur neadevar ce l-ai spune. Un neadevar ar fi in stare sa ma nenoroceasca pe toata viata si sa-mi rapeasca onoarea."

În timpul procesului e audiat şi Cezar Cătănescu, fost bibliotecar înaintea lui S Bodnărescu. Acesta confirmă faptul că existau lipsuri din anii anteriori direcţiunii lui Bodnărescu.

9 noiembrie 1876 - Interogatoriul luat de Jude instr. Stoica, la Iaşi. Eminescu scrie toate răspunsurile şi semnează documentul. Se considera îndreptăţit să susţină că lipsurile semnalate nu erau reale.
"Am luat două scaune, 1 masă, 1 dulap nou şi altul vechi. Cauza pentru care am luat dulapurile este că bibliotecii nu-i trebuiau şi eu fiind revizor şcolar nu aveam unde conserva arhiva" ( declaraţie în 1876, a lui Eminescu, în timpul procesului intentat în urma raportului făcut pe 22 iunie 1875 de către D. Petrino)

17 decembrie 1976- P. Stoica emite o ordonanţă prin care clasează ca nefondată acţiunea împotriva poetului pentru presupusa sustragere de cărţi: "nu este loc de urmărire contra numitului pentru fapta ce i s-a imputat"

"Domnule ministru, în urma ordinului primit de la d-voastrã cu K-o 6567, din 16 iulie, anul espirat, şi din mai multe constatãri la faţa locului, s-a dat judecãţei penale pe fostul bibliotecar Mihail Eminescu, însã aceastã acþiune n-a reuşit şi dosarul s-a închis în instrucþie încã de la 17 decembrie, anul espirat.

Iar motivele pentru care aceastã acţiune n-a putut izbuti sunt urmãtoarele : din instrucţiunea ce s-a fãcut în aceastã afacere, s-a constatat lipsã din bibliotecã ca vreo 71 volume, însã nu s-a putut şti când anume a avut loc aceastã dispariţiune, de unde urmeazã cã M. Eminescu, neputând fi tras la rãspundere, a trebuit sã fie achitat, dupã cum ar fi trebuit sã fie achitat ţi oricare alt bibliotecariu fost înaintea lui.

Şi aceasta provine, domnule ministru, din cauzã cã la schimbarea bibliotecarilor nu s-a fãcut niciodatã o predare [urã] a averei bibliotecei, astfel încât este imposibil la un moment dat de a se proba daca lipsurile ce s-au constatat în bibliotecã esistã din timpul cutãrui sau cutãrui bibliotecariu.

S-a vãzut într-adevãr din instrucþie cã M. Eminescu, în timpul funcþiunei sale, luase de la bibliotecã mai multe cãrþi şi mobile, pentru uzul sãu personal, însã biblioteca a reintrat în posesiunea acestor obiecte înainte chiar de a se acţiona pe M. Eminescu, dupã cum se constatã din lucrãrile aflãtoare la dosarul cauzei. [...]
Primul-procuror
D. Alexandresco"

În anul 1876, Eminescu a locuit la Ion Creangă, la bojdeuca din Ţicău 6 luni de zile.




14 iunie 1877 - Data de pe o cerere scrisă de Eminescu şi numai semnată de tatăl său. Poartă următoarea rezoluţie:
„Anul una mie opt sute şaptezeci şi şepte, iunie, în patrusprezece, s-a înfăţoşat acest apel, care fiind însoţit de ţidula nr, 1283 pentru plata taxei, se primeşte şi se îndreaptă la secţia II."
12 octombrie 1877- Eminescu îi scrie lui Slavici, în , că era pregătit să vină la Bucureşti, dar că nu avea bani de drum. „ Dacă m-ar hotărî cineva să viu la Bucureşti — scrie Eminescu — ai fi tocmai tu [...]. Dar n-am cu ce veni. Asta m-a făcut să-mi ţiu gura pân-acuma — 100 de fr. am pe lună ; din ce dracu să plec ? Am şi bagaje cărţi, manuscripte, cioboate vechi, lăzi cu şoareci şi molii, populate la-cheieturi cu deosebite naţionalităţi de ploşniţe. Cu ce să transport aceste roiuri de avere mobilă în sens larg al cuvântului?“ (I. Slavici, Amintiri, Bucureşti, „Cultura Naţională“, 1924)

„Dar tu ştii c-am fost totdeauna caracter melancolic şi n-am avut niciodată destul curaj de viaţă; prin urmare tot ce gândesc sau fac e azi mai ticăit decât înainte. N-am inimă în mine nici cât e-ntr-o mămăligă, nu gândesc nici la tine, nici la lume, nici la mine însumi. Singura deosebire e c-am devenit susceptibil, că orice atac, cel mai nevinovat, mă irită încât am o adevărată Berserkerwut (furie sălbatecă, germ.), că s-au înmulţit oamenii cu care nu mai vorbesc nici un cuvânt şi c-am s-ajung să nu mai vorbesc chiar cu nimeni, nici cu mine însumi.”

15 octombrie 1877 - Mihai îi scrie şi lui Maiorescu, în germană, şi face o prezentare critică a Junimii ieşene.
25-26 octombrie 1877 - paraseste redactia Curierului de Iasi în urma unui conflict cu directorul Tipografiei Naţionale şi cu primarul Iaşului, Pastia, căruia nu vrea să-i ia apărarea şi să semneze un articol împotriva celor ce-l criticaseră în „Steaua României“

 

27 octombrie-4 noiembrie 1877 - iunie 1883 Redactor al ziarului conservator Timpul. Slavici susţine Sf. Dumitru ca data sosirii lui Eminescu în Bucureşti.
octombrie 1876 - încep să aibă loc şedinţe şi la Junimea bucureşteană.

Eminescu va scrie, enumerând locurile sale de muncă, mai târziu:
„D. Mihalis Eminescu, vecinic doctorand în multe stiinti nefolositoare, criminalist în sensul prost al cuvântului, fost bibliotecar, când a si pradat biblioteca, fost revizor la scoalele de fete, fost redactor en chef al foii vitelor de pripas si al altor jurnale necitite colaborator”

Prima sa locuinţă este pe strada Speranţei, nr 4. Se pare că aici primeşte vizita lui Ion Creangă.
1877 - octombrie 1879 - redactia ziarului “Timpul ” a functionat pe Str. Academiei la nr. 19, in apropiere de Gradina “Union”. Ziarul era cules in Tipografia Gregoire Louis, din Calea Victoriei nr.21, in Casa Hristodor, vis a vis de CAPSA.

noiembrie 1877 - Eminescu locuieşte în curtea Mănăstirii Caimata
Se presupune că este perioada în care o cunoaşte pe Mite Kremnitz 1852-1916 [ Marie Charlotte von Bardeleben Kremnitz].

Despre locuinţele ulterioare se ştie că a stat o vreme in casa lui Titu Maiorescu din Strada Herastraului nr. 27 (azi Strada G. Enescu), apoi, tot la Titu Maiorescu, pe Mercur nr. 1 (actualmente magazinul Eva), de unde se intoarce pe Herastraului in mansarda cladirii de la nr. 11 A.

Ion Drogli l-a dat în judecată pe Gheorghe Eminovici pentru că socrul încă nu-i dăduse zestrea promisă şi nici procentele de 10% pe ultimii doi ani, la cei 2000 de galbeni.

 

9-23 februarie 1878, Bucureşti- Scrisoare către Iacob Negruzzi. Aflăm din ea că s-au rărit şedinţele Junimii. Trimite cu această ocazie poezii, insistând să nu fie modificată forma lor.

18 feb. 1878 - Înalta Curte de Conturi "D-l Eminescu se va chema la barã spre a justifica motivul nedepunerei comptului sãu [pentru anul 1874, Biblioteca Centrală Iaşi]. Iar citaţia se va publica, deoarece nu se cunoaşte domiciliul, dupã cum aratã Ministeriul Cultelor."
Ceea ce depusese Eminescu nu justifica primirea şi cheltuirea unor bani. El precizase că actele necesare justificării erau depuse la Ministerul Cultelor.
30 martie 1878 - Consilierul raportor G. Vãleanu sugerează Curţii de Conturi "fiindcã la 31 decembre anul 1874 nu rezultã nici un ban asupra d-lui M. Eminescu din operaţiunele sale pe anul 1874, sã se declare achitat de gestiunea sa pe menţionatul an."
27 aprilie 1878 - Se adoptă ca soluţie la Curtea de conturi sugestia consilierului raportor.

10 februarie 1878 - toată averea lui Gh. Eminovici s-a vândut silit la mezat: pământul (circa 412 hectare), pădurea şi toate acaretele „fără nici o rezervă pentru vânzător”.

10 aprilie 1878 - Moare Dimitrie Petrino, cel ce urmase după Eminescu la conducerea Bibliotecii Iaşi, dându-l în judecată pentru furt din bunurile bibliotecii.
Dimitrie Petrino, (1838-1878)
"Cât de trist e a vedea un poet mort şi a-i asculta panegiricul, în care numai despre poet nu se vorbeşte!?"
(Mihai Eminescu - Necrolog Dimitrie Petrino, publicat în Timpul, în 4 mai 1878)
6 mai 1878 - făcea o rectificare: „Războiul” şi „Presa” atribuiseră o poezie a lui C. Bălăcescu lui Ion Heliade Rădulescu: „Ion Heliad ... a fost într-adevăr un om însemnat, dar poezia aceasta n-a făcut-o el. Ea e din pana lui C. Bălăcescu, scriitor cu mai puţin renume, dar cu mai mult talent decât Eliad.” „Poezia în original se numea Progresul şi se află în biblioteca portativă editată de Eliad. E caracteristic pentru multe din reputaţiunile noastre literare că toţi îi citează dar nimeni nu-i citeşte”.

26 mai 1878 - Mihai se afla la o serată a lui Maiorescu. Citeşte poezii, prezent fiind şi Alecsandri. Se ştie că începând cu această zi şi Caragiale frecventează şedinţele/seratele Junimii bucureştene care au loc acasă la Maiorescu.

iunie-iulie 1878 - Urmează vizita sa la Floreşti , Dolj, la Nicolae si Zoe Mândrea, vizită despre care aflăm din scrisori şi din relatările celor ce l-au vizitat (Vasile Conta şi Slavici). Pana la Filiasi, a calatorit cu trenul pe linia Bucuresti-Pitesti-Varciorova,cu o oprire la Craiova, unde-i viziteaza pe fratii Feraru, amici din perioada vieneza. La Filiasi era asteptat de Sandu Patru-administratorul mosiei Mandrea.

„Era numai el la conacul mosiei, singur, adeca in foarte buna societate“ (Slavici)
(În 1888 va zice amintindu-şi: „In peretele camerei mele era o crapatura adinca. Acum a fost astupata. Ce pacat, domnule Mândrea! In câte nopti de-a rindul n-am privit eu luna pe acolo“!)
Eminescu descrie locul impresionat: «Locul în care sunt e cât se poate de frumos. Râuri, codru, şes, dealuri, munţii în depărtare, frumos adecă în puterea cuvântului, încât să fiu Bodnărescu aş nenoroci poate Convorbirile cu amintiri de călătorie ale unui june. Dar numai grija asta n-o am, ci mă mărginesc a mulţumi zeilor îndeobşte şi d-lui Mândrea îndeosebi de îngăduirea unui colţ de pădure care-mi dă toane bune şi sănătate»(TS, IV, 152).

Traduce la Floreşti Eudoxiu Hurmuzachi, Fragmente zur Geschichte der Rumänen, tomul I, lucrare ce i-a fost încredinţată de Academia Română, în urma insistenţelor lui Theodor Rosetti.
1 iulie 1878 - Eminescu îi scrie de la Floreşti lui Gheorghe Feraru (Craiova) întrebând de fratele său, Matei.
13 iulie 1878 - Eminescu scrie prietenilor de la Timpul, Caraieli (? Caragiale) şi Ronetti-Roman ( 1853 - 1908)
«... veţi şti că tot mă ustură piciorul şi vă duc dorul şi vă trimit ciorilor în crucea hotarelor pentru că nu-mi scriţi»
Îşi dă adresa: „M. Eminescu, Filiaşi, Poste-restante”.

23 iulie 1878 - îi scrie lui Rosetti

Se spune că la Floreşti se îndrăgosteşte de fata preotul Dumitri Popescu din Bulbuceni, Elena, pe care o va descrie în Freamăt de codru.
Despre Elena îi povesteşte Mihai lui Slavici: "fata popii cea oacheşe, cu care vara a fost nespus de frumoasă, adică a trecut mai uşor".

august 1878 - revine în Bucureşti
14 august 1878 - Eminescu, redactor la ,,Timpul”, este vizitat la redactia ce functiona în hotelul ,,Dacia”, de către fostii colegi de la Cernauti si Viena: Teodor V. Stefanelli, Vasile Morariu si Al. Chibici – Revneanu, conform întelegerii lor din timpul studentiei
19 octombrie 1878- I.A. Cantacuzino - Zizine ( 1829 - 1897 ) i se plânge lui Maiorescu că Eminescu a transformat Timpul în ziarul său personal : „Ce jeune homme est tellemente imbu de sa haine contre les russes que malgré toutes mes recommandations et qui plus est, malgré les vôtres, il persiste à faire du «Timpul» l'organe personnel de ses antipathies”
12 (11-13) noiembrie 1878 - Aniversarea Junimea la Iaşi, unde participă şi Eminescu , sosit din Bucureşti cu Titu Maiorescu, Ioan Slavici şi I. L. Caragiale. Întrunirea a avut loc la Hotelul Binder. Maiorescu îşi notează:
„Sâmbătă 11/23 noiembrie 1878, plecat cu Eminescu, Caragiali, Slavici şi Olănescu [Constantin 1849-1908] la Iaşi, la a 5-a? Aniversare a Junimii (cei dintâi 3 pe socoteala mea). Duminecă 12/24, sărbătorit această Aniversare (eu cu grozave dureri de gât şi catar). Slavici a citit Gura Satului, Caragiale via lui comedie O noapte furtunoasă de la no. 9, apoi o humorească de tânărul Beldiman. Apoi banchet, ca de obicei, până pe la ora 4 dimineaţa. La ora 3 cu aceiaşi domni îndărăt şi marţi ora 10 dimineaţa sosit iarăşi aici.“
25 decembrie, 1878, Bucureşti - La îndemnul lui Constantin Creangă, Fiul lui Ion Creangă, Mihai îi scrie prietenului său:«Dragă Creangă, nu ştiu dacă ai cauze deosebite de nemulţămire împotriva fiu-tău, dar oricare ar fi aceea, te rog să le treci cu vederea şi să-i trimiţi din când în când parale pentru trebuinţele lui estraordinare; mai cu samă însă acuma de sărbători. I-ar trebui, de pildă, o păreche de încălţăminte mai cuviincioasă, căci având acum câteva zile libere şi putând să fie invitat în familie la d. Maiorescu, de pildă, sau într-alt loc trebuie să se prezinte în mod convenabil. Dorindu-ţi sărbători fericite şi mulţi ani în pace şi bine, rămân al tău, M. Eminescu.»"
4 ianuarie 1879 - de ziua lui Mite Kremnitz Mihai îi dăruieşte un "caiet roşu" care conţine transcrierea câtorva poezii ale sale („Cu mâne zilele-ţi adaogi”, „Despărţire”, „Foaie veştedă”, „Rugăciunea unui dac” şi „Atât de fragedă”).
ianuarie 1879 - s-a prezentat spectacolul cu piesa reginei Carmen Sylva, Virful cu dor , traducerea piesei fiind facuta de Eminescu
februarie 1879 - La insistenţele lui Mihai Eminescu, Caragiale începe să lucreze la Timpul.
1879 - documentele consemneaza că Eminescu locuia pe Calea Victoriei, cam prin dreptul actualului Muzeu al Colectiilor.
18 aprilie 1879 - campanie de presa în afacerea Warszawsky. În vederea aprovizionării trupelor ruse angajate în războiul din 1877, deplasate în Bulgaria, intendentul armatei ruse, baronul A.M. Warszawsky a oferit mita pentru a obtine dreptul de a cumpara la preturi mici alimente din Romania si de a le vinde mai departe armatei tariste, la preturi mult mai mari. Totodată a primit dreptul de a rechiziţiona care cu boi pentru transportul mărfii, ceea ce a ruinat ţărănimea română. Avocatul lui Warszawsky devenise Titu Maiorescu.
Publica studiul "Cestiunea evreiasca" în 24 mai si 12, 13 si 21 iunie
1/13 iunie 1879 - „Grea epocă Eminescu", notează Maiorescu în Jurnal."Articol al lui in chestiunea evreiasca in contra mea"

28 aprilie 1879 - Mihai Eminescu a fost invitat de prietenul său Ion Marcu, ca împreună cu I. L. Caragiale, să petreacă Sărbătorile de Paşti la Ploieşti: slujba de Înviere de la Biserica „Maica Precista”, unde era preot paroh Grigore Marcu, căsătorit cu Maria Popescu, nimeni alta decât sora de tată a lui Candiano-Popescu

4 august 1879 - Moare Ştefan Micle. Eminescu îi va scrie o scrisoare la aflarea veştii.
august 1879 - Veronica vine în Bucureşti, încercând să obţină pensie în urma soţiului mort. Eminescu o prezintă cunoscuţilor drept "logodnică". Ea rămâne o lună şi jumătate în Bucureşti.
decembrie 1879 - Mihai rămâne de sărbători în Bucureşti
28 decembrie 1879, 30 ianuarie şi 19 februarie 1880 - Certuri cu Veronica, în scrisori. Se spune chiar că în acest timp Veronica a fost însărcinată, în mai 1880 născând un copil mort.
3 februarie 1880 - Se înfiinţează Partidul Conservator, cu Manolache Costache Epureanu preşedinte.
februarie 1880 - face un drum la Iaşi, la Veronica
17-24 februarie 1880, Eminescu publicã în paginile ziarului Timpul cinci articole având ca teme: programul Partidului Conservator, Independenta românã, statul monarhic, Fictiunea parlamentarã, partidele politice.

februarie 1880 - Eminescu devine redactor şef la Timpul. Face şi gazetărie cotidiană în perioada cât va lucra aici: comentarii operative pe diferite teme la ordinea zilei, note redacţionale, introduceri la materialele
primãvara 1880 - Veronica avortează un copil despre care se spune că era al lui Eminescu.
reproduse din alte publicaţii, traduceri din presa străină, cu precădere cea germană.
7 aprilie 1880 - scrie Veronicăi: „Sau rămân jurnalist şi atunci cată să mai aşteptăm ce-o ieşi din suplica ta la Cameră, sau la Pomârla. Şi atunci nu mai aştept nimic, ci te iau pur şi simplu şi ne ducem cu toţii la ţară”
aprilie 1880 - Ruptură în relaţia sa cu Veronica Micle. Va dura această ruptură până în decembrie 1881 (?)

 

1880 - Mihai se îndrăgosteşte de Cleopatra Poenaru-Lecca
"Eşti o mizerabilă cochetă, Cleopatra. Tu m'ai ucis moraliceşte. Mi-ai rupt şira spinării, m'ai deşălat moraliceşte încât nu mai pot avea nicio bucurie în viaţă. Mi-e atât de frig înlăuntrul inimei, sunt atât de bătrân Dalilo [şters apăsat, cu cerneală], ai făcut să cază toată primăvara vieţii mele la pământ încât nu se alege nimic de ea... Şi de ce ? Ce rău ţi-am făcut eu, ca să mă ...."

1880- Se ştie că în acest an velocipedul începe să devină una dintre atracţiile bucureştenilor.

2 mai 1880- Eminescu a primit ultimii bani din vânzarea moşiei. Gh Eminovici rămâne administratorul moşiei, după vânzarea ei. (Grigore Chiriţă şi Dumitreanu sunt noii proprietari)
3 Mai 1880 - scrie Veronicăi despre nişte scrisori pe care aceasta i le ceruse:
"Dacă v-am putut trimite atât de repede scrisorile în cestiune, cauza e că ele au fost totdeuna la mine; pentru actele cerute veţi binevoi a îngădui una sau două zile ca să le caut în vravul meu de cărţi, nearanjate încă din lipsă de timp şi legate în teancuri tocmai în acele nefericite zile de Paşti, singurele libere pe care le-am avut de atâta timp şi pe care le-am întrebuinţat la legarea în teancuri a cărţilor."
5 august 1880 - Deschide campania de presa în chestiunea dunareana
Septembrie - Şedinţele bucureştene ale Junimii, începute prin octombrie 1876, sînt reluate în noua locuinţă a lui Titu Maiorescu din Strada Mercur nr. 1 colţ cu Strada Poşta Veche (în zona blocului Eva de azi).
8 octombrie 1880 - sediul ziarului Timpul se mută la o adresă nouă: Str. Covaci (numele de atunci era Strada Nouă) nr.14, în actualul sector 3. Pe acea stradă se aflau în acea vreme localurile Hanul lui Manuc (numit pe atunci "Marele Hotel Dacia" de către proprietarul Lambru Vasilescu), La o idee şi La trei frunze de viţă.
12 Octombrie 1880 - o nouă scrisoare către Veronica Micle: "m-am mulţumit cu visul unei fericiri trecute, ştiind bine că alta viitoare nu mai e cu putinţă"
2 noiembrie 1880 - Se inaugurează lucrările de canalizare şi rectificare a Dîmboviţei. Ceremonia s-a ţinut lângă un pavilion special amenajat la podul de fier de pe Calea Văcăreşti, lîngă "fîntîna apelor", în prezenţa domnitorului, a primarului general D. Cariagdi şi a altor oficialităţi. Albia va fi adîncită cu pînă la 6 m în amonte, amenajîndu-se două căderi de apă, la Grozăveşti şi la Vitan. Vor dispărea ostroavele, coturile numeroase, inclusiv marea buclă dintre Mihai Vodă şi Piaţa Senatului. Vor fi construite mai multe poduri; în 1889 urmează să fie 7 poduri de piatră şi 5 de fier.
3 decembrie 1880 - Cârlova, Ioan / Ivan G. Pietraru (profesor) atentează la viaţa lui I. C. Brătianu (uşor rănit de atentatorul înarmat cu un cuţit, la ieşirea din Camera Deputaţilor). Sunt arestaţi şi poliţia vrea să îi facă scăpaţi. Campania de presă a ziarului Timpul, al lui Mihai Eminescu, obligă poliţia să îţi facă datoria.
Campanie de presă furibundă a lui Mihai Eminescu:
3 ianuarie 1881-
Nimic mai original decât articolele apocaliptice pe care ,,Românul" le consacră de câteva săptămâni atentatului comis în contra d-lui Brătianu. Toată lumea a uitat această faptă a unui maniac nenorocit, care avea de complici pe nişte mizerabili ce nu aparţineau nici unui partid, nici unei opinii politice din ţară. Nimeni n-a crezut că poate profita de un eveniment izolat, reprobat de toţi oamenii oneşti. Numai ,,Românul" singur continuă a căuta în el tot soiul de lucruri. El se 'ntreabă cine a încurajat pe Pietraru şi pe complicii lui la complotarea şi executarea atentatului. El apelează la toate partidele, la toţi cetăţenii, pentru a-l descoperi pe acel cineva, căci, zice el, societatea toată e 'n primejdie. Ce straniu spectacol! D.C.A. Rosetti, marele agitator, devenit om al ordinei. Când dracu 'mbătrâneşte se face sihastru . Cum, d-le prezident al Camerei, d-ta, care ai organizat atâtea comploturi şi revoluţii de cari te mândreşti , chemi lumea în ajutor pentru a descoperi pe instigatorii crimei Pietrarului? Dar n-ai nevoie să-ţi dai atâta osteneală; daca mergi să-i cauţi aşa de departe e pentru că te-ai obicinuit aşa de mult a trăi într-o atmosferă de agitaţie încât nu 'nţelegi că ideile subversive ce le-ai favorizat toată viaţa s-ar fi putut cândva întoarce contra dumitale.

9 martie 1881 - procesul Pietraru ajunge înaintea Curtii cu Jurati si se încheie prin condamnarea lui Pietraru la 20 de ani munca silnica si a lui Cârlova la noua ani de recluziune

18 Martie 1881 - Eminescu îi scrie lui Iacob Negruzzi despre obligaţiile gazetăreşti impuse de proclamarea Regatului. Aminteşte despre Scrisoarea III ( numerotată atunci IV ): « scrisoarea a IV-a o are Maiorescu şi va aduce-o cu sine la laşi. Dacă treceai atunci seara pe la Club, ţi-o dădeam, căci era deja pusă în plic. Dar a mai intervenit o Joi, am mai trebuit s'o citesc în Junimea locală şi aşa a rămas în mâinile lui Maiorescu»

29 Martie 1881 Duminică - Titu Maiorescu: « Eu la laşi, ţinut pentru Societatea de binefaceri a Doamnelor, conferenţă despre Trecutul si viitorul. Sala plină. Peste 1.000 de lei câştig net. Cu o seară înainte «Junimea» la Pogor şi lectura «Satirei» lui Eminescu cu Mircea şi actualul «liberal». Panu contra. Marţi îndărăt la Bucureşti» .

Titu Maiorescu descrie această şedinţă a Junimii:
«In aducerea aminte a tutulor celor ce erau de faţă la întrunirea « Junimii» din seara de Sâmbătă 28 Martie 1881 în casa lui Vasile Pogor va fi rămas neuitată scena provocată de Panu. Autorul volumului de faţă (Maiorescu însuşi), sosit la laşi pentru o conferinţă de binefacere ţinută a doua zi, adusese cu sine dela Bucureşti Satira III a lui Eminescu, «un Sultan dintre aceia ce domnesc peste vre-o limbă», scrisă cu câteva zile mai nainte, celebra satiră cu versurile amare în partea a doua:
« De-aşa vremi se 'nvredniciră cronicarii şi rapsozii,
[urmează citatul până la ;]
«Işi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască.
La cetirea acestor din urmă versuri cu aluziile transparente la Ion Ghica şi la prezidentul Camerei C. A. Rosetti, Panu întrerupe şi strigă cu un fel de aer procurorial: «Nădăjduiesc că poezia aceasta nu se va publica în Convorbiri Literare». Râsul homeric trezit de această cerere 1-a făcut pe Panu să părăsească adunarea, şi de atunci nici n'a mai asistat la vreo întrunire a «Junimii». Radicalii, când ajung în funcţii de ale Statului, devin uşor despoţi»

Iacob Negruzzi adaogă descrierii făcute de Maiorescu: S'a făcut atunci o mare şi lungă tăcere, apoi ca şi când Panu n'ar fi zis nimic, s'a cerut ca poezia să se citească din nou .

G. Panu însuşi descrie momentul, dar el susţine că Eminescu însuşi a citit poezia:
«Intr'o searã se ceti de Eminescu faimoasa satirã din care o parte nu era decât un pamflet contra liberalilor şi în special contra lui Costache Rosetti... Când însã Eminescu a început a citi ... când am auzit rostindu-se cuvinte ca « hidoasa pociturã», etc. m'am sculat indignat şi am strigat: « Aceasta nu mai e satirã, este o murdãrie».

10 mai 1881 - ziua încoronării regelui Carol I. Eminescu publică în Timpul Scrisoarea III.
21 iunie 1881 - participă lui Eminescu la dezvelirea Statuii Libertăţii, ridicată în cinstea „libertăţilor publice” la Ploieşti ? Se spune că s-a fotografiat împreună cu I. Slavici şi Candiano-Popescu, iniţiatorul Republicii de la Ploieşti.( aşa reiese dintr-o scrisoare a lui Slavici trimisă în mai 1909 către Valeria Micle – Sturza, întâia fiică a Veronicăi Micle ).
„Mărturisesc şi nu mă dau înapoi că am primit (...) de la sora dvs. (Virginia Micle – Gruber, a doua fiică a Veronicăi Micle), un număr de cinci fotografii care mă leagă de M. Eminescu (...). Având şi astăzi aceste daruri preţioase, îmi fac datoria să le amintesc: o fotografie din 1881 în care mă aflu eu, Candiano-Popescu şi Eminescu la Ploieşti, un bust Eminescu tânăr, un alt bust Eminescu (din 1878), o fotografie din 1888 a mamei dvs. cu Eminescu la Botoşani şi ultima poză l-a prins pe Eminescu cu dr. Iachimovici (recte Iahimovici), la Odesa, în anul 1885”

Alte surse spun că Eminescu a fost mereu în dezacord cu Candiano - Popescu, netolerând să se afle în acelaşi loc cu acesta (a se citi episodul de la şedinţa Junimii din 17/ 29 noiembrie 1882). Pare straniu că s-a fotografiat cu acesta, deşi nu îl suporta.

1881 - a locuit la Ioan Slavici, in apropiere de Biserca Alba, de unde s-a mutat impreuna cu acesta intr-o cladire din Piata Amzei. Tot în acest an se spune că a stat pe strazile Sipotul fantanilor, langa intrarea spre Cismigiu, in dreptul izvorului care poarta numele poetului, si in Enei, la nr. 1, intr-o casa apartinand familiei Szatmari.

18 martie 1881 - Mihai îi scrie tatălui său că nu-i putea îndeplini rugămintea să vină acasă, fie şi numai pentru câteva zile. ,,Aş dori din toată inima să vin acasă, să văd dac-aş găsi vr-un om de încredere, care să -mi ţie locul, căci negustoria asta, pe lângă că n-aduce nimic, nici nu te ingăduie să închizi o zi dugheana şi să mai iei lumea în cap, ci toate zilele trebuie omul să-şi bată capul ca să afle minciuni nouă"

iunie 1881 - Caragiale încetează a mai lucra la Timpul, fiind numit revizor şcolar în judeţele Neamţ şi Suceava (începând cu 1882 va fi revizor pe Argeş şi Vâlcea până în ianuarie 1883)

19 iunie şi 20 septembrie 1881 - datele unor scrisori ale Veronicăi adresate lui Iuliu I. Roşca ( acesta o ceruse în căsătorie), din care reiese că singurul care o interesează rămâne Eminescu. (acea fiinţă care-mi poate da şi moarte şi viaţă, pe care aş vrea să-l uit şi nu pot?)

29 iunie 1881 - La Grădina Jitniţa, trupa lui A. Goldfaden prezintă o piesă a acestuia, Învierea morţilor. Printre spectatori se află Titu Maiorescu şi familia, precum şi Mite Kremnitz.
iulie 1881 - Gheorghe Eminovici îi cumpără ceas de buzunar, de aur, plătind de 40 de galbeni. Mihai îl va amaneta şi răscumpăra de multe ori în anii următori, printre altele la Strul Avrum.

1881 – Leipzig – apare volumul Poezii românesti, tradus în limba germană de Carmen Sylva, completat de Mite Kremnitz. Conţine 11 poezii ale lui Eminescu.

1881 -„Simt că nu mai pot, mă simt că am secat moraliceşte şi că mi-ar trebui un lung repaos, ca să-mi vin în fire. Şi cu toate astea, ca lucrătorii cei de rând din fabrici, un asemenea repaos nu-l pot avea nicăieri şi la nimeni. Sunt strivit, nu mă mai regăsesc şi nu mă mai recunosc. Aştept telegramele Havas, ca să scriu, iar să scriu de meserie, scrie-mi-ar numele pe mormânt şi n-aş mai fi ajuns să trăiesc”...
*Havas, agenţie de ştiri
Este momentul când Samson Bodnărescu insista pe lângă Titu Maiorescu, fără succes însă:
„Ştiu că mă aflu astăzi aice la Pomârla numai prin bunăvoinţa d-voastre recomandaţie şi mulţumindu-vă, vă rog puneţi-l şi pe Eminescu la Pomârla… Eminescu va fi un profesor de istoria universală, mai târziu va putea preda filosofia şi în clasele inferioare latina, chiar acum. Fiţi d-voastre bun şi interveniţi pe lângă Pogor, Ianov şi Şuţu, căci sînt sigur că astfeliu va fi Eminescu în Pomârla”
4,9 septembrie 1881 - scrisori de la Veronica Micle
noiembrie 1881 - Eminescu este inlocuit de la conducerea Timpului
decembrie 1881 - La serbarea pomului de Crăciun, la Maiorescu / (?)Mite Kremnitz, se ceartă cu Caragiale datorită bârfelor legate de relaţia acestuia cu Veronica.
Veronica vine la Bucureşti cu una dintre fiice, dar îl evită pe Eminescu.

28 decembrie 1881 - În această zi fiecare din ei scrie celuilalt luând asupra sa întreaga vină
La sfârşitul lui ianuarie 1882 ea revine la Bucureşti pentru câteva zile, vizitându-l de această dată.
ianuarie 1882 - Devine prim-redactor pentru partea politică la ziarul Timpul.
Scrisori de la Veronica:
23 decembrie 1881
28 februarie 1882
Scrisori către Veronica:
11 ianuarie 1882 - scrie că deschiderea Parlamentului îi ocupa tot timpul
17 febr. 1882
28 februarie 1882
21 martie 1882
26 martie 1882
10 aprilie 1882

24 ianuarie 1882 - "Societatea Carpatii" se înfiinţează, la iniţiativa studenţilor Gheorghe Secaşanu şi Gheorghe Ocăşanu. Societatea va avea un rol important în viaţa lui Eminescu, care devine membru al societăţii.
5 februarie 1882 - Matei, fratele mai mic, se casatoreste în cu Matilda Ilian, profesoara de istorie din Braila.

15?, 19 februarie 1882 - concerte ale lui Pablo de Sarasate la care asistă şi Eminescu, în public. (pe 15 a fost şi ziua lui Maiorescu)

primăvara 1882- Există menţionat pe o placă comemorativă că Eminescu a locuit împreună cu Veronica în Bucureşti, pe actuala stradă Buzeşti nr 5

17 martie 1882 - scrisoare către Veronica: Când ai să vii tu la Bucureşti, or să-nflorească teii şi am să te plimb sub tei, ceea ce am visat de atâtea ori, fără să se fi împlinit vreodată.
24 martie 1882 - încercări ale liberalilor de a-l atrage de partea lor:
„…Urechia iar mi-a propus o functie. Am pus pe Teodor Nica sa-i spuie ca n-as primi decât cu o conditie: sa am libertatea deplina de a face oricând o declaratie în public ca primind un post de profesor nu devin de loc liberal si ca ramân ceea ce am fost, adversar al partidului rosu si al ideilor lor.”

1882 - Nicolae D. Xenopol (1858-1917), redactor la Românul, fratele lui AD Xenopol îl atacă: „bulgar” cu „capul pătrat”, „flaşnetar”... Eminescu îi răspunde pe 8 aprilie.
Intră în polemică şi cu Macedonski.
Sâmbătă, 17/29 Aprilie 1882, Bucuresti, după o zi ploioasă - Eminescu citeste la o sedinta a Junimii prima varianta a Luceafarului. Va mai fi citit şi pe 24 aprilie şi 1 mai.
Notează Maiorescu: «Junimea» la mine. Puţină lume, numai 12.
23 aprilie 1882 - 2 iulie 1883 - perioadă în care redactia ziarului Timpul se afla in Str. Stirbei Voda nr.2
Sâmbătă 24 Aprilie - nouă şedinţă a Junimii, care tine "până la 12 3/4 noaptea". Eminescu reciteşe Luceafărul. Printre participanţii menţionaţi de Maiorescu în jurnal: Prinţul Ştirbey, Carp, I. Cerchez, Mandrea, D. R. Rosetti, Nica, Frollo, Popescu (Hermes) , Slavici, Eminescu, [Nicolae] Densusianu şi Iacovachi.

 

Sâmbătă 1/13 Mai 1882 - şedinţă Junimea. Maiorescu menţionează în jurnal participanţii: Hasdeu, Carp, Cerchez, Th. Rosetti, Gane, Frollo, [Nicolae] Densusianu, Eminescu, Slavici, Popasu, Nica, un moment Zizin. Eminescu citeşte Luceafărul.
Mai 1882 - Veronica îl vizitează (?).

1882 - Eminescu participa la fondarea Societatii Carpatii
1882 - sora lui Mihai, Aglae este deja o cântareaţă şi artistă de teatru formată, jucand in piese de Alecsandri, Bengescu, Cornea, cântând in operete si vodeviluri (cele mai multe piese fiind compuse de Tudor Flondor)

7 iunie 1882 - Baronul Ernst von Mayr, ambasadorul Austro-Ungariei la Bucuresti ( il insarcinase pe F. Lauchman cu urmărirea lui Eminescu) trimite o nota este către ministrul Casei imperiale şi ministrul de externe din Viena. Se raporta că în şedinţa din 4 iunie a Societăţii Carpaţii Mihai Eminescu a propus ca studentilor transilvaneni de la Bucuresti sa li se incredinteze sarcina de a duce o propaganda activa in timpul vacantelor in favoarea unirii cu Romania - proiectul "Daciei Mari"

Aici datele par să nu se lege: prânzul la Maiorescu şi plecarea la Constanţa. Ar fi necesar de văzut dacă sunt pe stil nou, vechi ??

Vineri 4/16 Iunie - Eminescu şi Gane prânzesc la Maiorescu .
10 iunie 1882 - Eminescu pleacã în concediu, la mare, pentru tratament medical, la Constanţa. Plecând din gara Bucureşti-Filaret, face o parte din drum cu trenul până la Giurgiu şi uită pardesiul în tren, după cum îi scrie Veronicăi:
„…Trebui sa stii ca abia azi, dupa zece zile, bag de seama sa mi-am uitat pardesiul în tren. Habar n-am avut pân-acum ca l-a pierdut. ”
Întrucât a pierdut una dintre cursele fluviale cu vaporul, care nu circula decât de trei ori pe săptămână, el ajunge la Cernavodă în ziua de 14 iunie (după o croazieră pe Dunăre), iar de aici, cu trenul, soseşte la Constanţa (“Chiustenge”).
15 – 25 iunie 1882 - Se cazează la “Hotel D’Angleterre” - astăzi pe acel loc (pe str. Nicolae Titulescu la nr. 9) se află construcţia hotelului „Intim”.
Probabil l-a vizitat şi pe Matei, aflat la Brăila.
Pe 16 iunie îi scria Veronicăi: „...Şed într-o mansardă şi privirea mi-e deschisă din două părţi asupra mării, pe care aş vrea să plutesc cu tine. Te sărut dulce, draga mea Veronica, şi rămân al tău. La anul să ştii că venim amândoi aici“.
28 iunie 1882 - pleaca din Constanta

iulie 1882 - revine de la băi:
„Dragul meu Mot, nimeni, absolut nimeni nu-i în Bucuresti, nici prieteni nici dusmani. Toti cauta racoare si liniste din acest infern, în care cei nevinovati se pedepsesc. Dupa ce si corectorul de la Timpul mi s-a îmbolnavit, am ramas redus la mine însumi cu onorabila redactie - si ce calduri, Doamne sfinte!”

„Precum era de prevazut, dupa ce am facut atât de putine bai si dupa ce aerul de Bucuresti nu-mi prieste deloc, si caldurile asemenea, bubele mele ameninta a se redeschide si a ma arunca în acea mizerie morala, care era de vina la tacerea mea." (nr. 71, p. 321)

La întoarcere relatează despre o crimă:
„La 29 iunie, în circumscriptia Sarai, la capatul vaii numita Cismeaua, într-un ogor cu mei al turcului Musa, s-a gasit cadavrul unui om...”
Fiind vorba de ceva petrecut în Dobrogea , de unde el abia se întorsese, putem presupune că fusese acolo, făcând o oprire pe drumul de întoarcere. De altfel în zonă există Cismeaua lui Eminescu, de la marginea satului Cuzgun (azi se numeste Ion Corvin), aproape de Sarai. Inscripţie: „În memoria lui Mihail Eminescu. 1922"
9/21 Septembrie 1882, joi - În Jurnalul lui Maiorescu găsim: « micã searã literarã - Mandrea, Eminescu, Slavici, Fãgãrãşanu, Chibici, Creangã, Nica». Despãrţire la miezul nopţii.
29 Septembrie/11 Octombrie 1882, miercuri - şedinţă a Junimii bucureştene. Maiorescu menţionează pe cei prezenţi: « Al-de Rosetti, Mandrea, pânã la ora 11 al-de Kremnitz. Erau [încã] Burghele, Jipescu, Baican, Chibici, Eminescu, Frollo, Annette»
8/ 20 Octombrie 1882, vineri - Afarã posomorît şi rece. Seara Luceafãrul lui Eminescu, cu el şi Annette şi familia mea, citit, corectând» (Jurnal Maiorescu)
27 Oct./8 Nov 1882, miercuri, şedinţă « Junimea » - cu Alecsandri, Zizin, Gane, d-na Beldiman, Annette, d-na Rosetti, Mite, Alduleanu (stud. jur. din Pesta), Caloianu, Hermes-Popescu, J. Cerchez, Jipescu, Nica, Chibici, Eminescu, Slavici, Peucescu, Burghele, Neniţescu, în total 23 de persoane. Pânã la ora 1 noaptea. Se citeşte « Luceafãrul» lui Eminescu, şlefuit. (Jurnal Maiorescu)
3/ 15 Noiembrie 1882, Miercuri- Maiorescu noteazã: « Incã noaptea târziu tradus cu Eminescu 2 poezii ale reginei
17/ 29 noiembrie 1882 - Eminescu se află la şedinţa Junimii. Pleacă în momentul apariţiei colonelului Al. Candiano-Popescu, pe care nu îl suporta datorită conduitei sale politice. Colonelul era unul dintre cei ce complotase la răsturnarea lui Cuza şi, culmea, complotase în 1870 pentru detronarea lui Carol I. În momentul şedinţei Junimii el avea deja distincţia bene-merenti. Peste o lună Al. Candiano-Popescu devenise adjutantul lui Carol I. Eminescu comentase:
9 decembrie 1880 - „Când un om ce, după propria sa mărturisire, soldat fiind, a luat parte la răsturnarea suveranului său şi care, după ştiinţa tuturor, a proclamat răsturnarea domnitorului la Ploieşti, devine sub domnul Brătianu adjutant domnesc, ataşat ca om de încredere pe lângă suveranul pe care a voit să-l răstoarne, domnul Brătianu va permite tuturor rebelilor libertatea de-a conchide că impunitatea unui atentat la siguranţa statului şi a formei de guvernamânt e, sub domnia sa, un titlu de recomandaţie pentru a înainta pe scara ierarhiei sociale.” (Timpul)
13/25 Dec. 1882, Luni - şedinţă a Junimii la care participă Eminescu
24 Dec. 82/6 Ian. 83 - Crăciunul se serbează la Mite. Maiorescu consemnează participanţii: "ai casei, al-de Negruzzi, Annette, Gane, Eminescu, Slavici şi Chibici". «Multã veselie». "Prima zi de Crãciun: zãpadã. cum trebue, frig."
decembrie 1882 - Partidul Conservator se aliază cu Partidul Liberalilor Sinceri.
Eminescu predă conducerea ziarului lui Grigore G. Păucescu.
Mihai continuă să lucreze pe postul de prim-redactor pentru partea politică, cu obligaţia de a da trei articole pe săptămână şi fără prezenţa zilnică în redacţie.
Sfârşitul de an se pare că l-a găsit locuind pe strada Stirbei Voda.
5 Ianuarie 1883, miercuri - Maiorescu noteazã «începutul din nou al serilor literare». Eminescu e de faţã.
12/24 Ianuarie 1883, şedinţă Junimea - Dintre cei absenţi: « Eminescu—în spital» , menţionează Maiorescu în Jurnal.
19/31 Ianuarie 1883, miercuri - Din Jurnalul lui Maiorescu aflăm că Eminescu este în continuare în spital, lipsind de la şedinţa Junimii.
13 februarie 1883 - Constituirea Societatii Presei Române, cu B. P. Hasdeu presedinte, D. A. Laurian si G. Steriade vicepresedinti, M. Minovici casier, Eminescu, I. G. Bibicescu si G. Missail membri. Eminescu se opune alegerii lui C. A. Rosetti ca presedinte.

16 februarie 1883 - va demisiona de la Timpul pentru că, în calitate de redactor-şef, nu a fost consultat în brivinţa colaborării ziarului cu N. Basarabescu.
16 februarie 1883 -,,Permiteţi-mi a declara — scrie Eminescu lui Lascăr Catargiu — că mie unuia nu mi-e încă cu totul indiferent cu cine împărtăşesc onoarea de-a colabora la una şi aceeaşi publicaţiune. Am fost pururea — nenumărate coloane din «Timpul» o dovedesc — în contra celor scriitori cari cred a se putea dispensa şi de talent, şi de cunoştinţe şi de idei” (20, III, p. 114).
18 martie 1883 - Iosif Vulcan a venit la Bucureşti într-o vizită de aproape o lună, cu folcloristul Athanasie Marinescu, Vincenţiu Babeş şi foarte probabil Nicolae Densuşianu, Carol Scrob şi Iuliu Roşca. Se crede că în acest timp Vulcan s-a întâlnit cu Eminescu. Într-o seară, au vizionat împreună o melodramă franceză la teatrul din Sala Dacia, când Eminescu "este binedispus şi satira-i înţepătoare înveselea pe toţi".

Probabil Eminescu i-a dat textul următoarelor poezii care au apărut în Familia în cursul lunilor următoare. A primit un mic onorariu (100 de lei), singurul cu care a fost răsplătit în toată activitatea sa literară.
"Mult stimate domnule si amice, iti multumesc pentru onorariul trimis – cel dintâi pentru lucrări literare pe care l-am primit vreodată în viaţă. În România domneşte demagogia şi în politică şi în literatură; precum omul onest rămâne aici necunoscut în viaţa publică, astfel talentul adevărat e înecat de buruiana rea a mediocrităţilor, a acelei şcoale care crede a putea înlocui talentul prin impertinenţă şi prin admiraţie reciprocă. Iartă-mi, stimate amice, acest ton polemic, dar te asigur că a fost pentru mine o mângâiere de-a mă vede remunerat dintr-un colţ atât de îndepărtat al României, din Oradea Mare – când în ţara mea proprie nu voi ajunge niciodată să însemnez ceva, excepţie făcând cercul restrâns al câtorva amici. Şi-apoi să nu fii pesimist?’’

30 martie 1883 - la Junimea, Bucureşti - V. Alecsandri citeşte Fîntîna Blanduziei. Asistă şi Iosif Vulcan.
- 2 informaţii contradictorii -
Au lipsit M. Eminescu şi I.L. Caragiale. Eminescu participă la şedinţa Junimii bucureştene.

aprilie 1883 - Apare Luceafărul în "Almanahul Societatii Academice Social-Literare România Juna"
20 mai 1883 - participă, în calitate de membru al societăţii naţional-patriotice „Carpaţii”, la o întrunire organizată de filiala Ploieşti. Au mai fost prezenţi B.P. Hasdeu, Grigore Tocilescu, N. Densuşianu (vezi „Anuarul Arhivelor Prahova”, vol. VIII, 1996, p. 151)

 

Sedii ale redacţiei revistei Timpul:
Negustoria de gogosi si de brasoave

1877 Etajul I, în Palatul “Dacia”, la intersecţia străzii Lipscani cu Calea Victoriei

primăvara 1880 - octombrie acelaşi an - str. Luterană
8 octombrie 1880 - Str. Covaci nr.14
3 martie 1881 - Calea Victoriei nr.102 (Casa Mandi), în apropiere de Cafeneaua Fialcowski şi de Clubul Conservator (Casa Vanicu).

23 aprilie 1882 – 2 iulie 1883 - Str. Ştirbei Vodă nr.2, aproape Piaţa Amzei

Unde a mai locuit în acest timp în Bucureşti? Iată câteva adrese:
- Calea Victoriei, 107 la Ion Straton (în apropierea fostului Minister al Finanţelor, astăzi Muzeul Colecţiilor);
- fosta stradă Carmen Sylva astăzi Şipotul Fântânilor, în spatele Academiei de Muzică ;
pe fosta stradă Cosmonauţilor, astăzi George Enescu;
- în casele lui Vasile Chiriţescu de pe strada Segmentului, 9;
- în zona Sfântul Constantin – Plevnei – Schitu Măgureanu, unde există o stradă cu câteva case ce poartă numele lui Ioan Slavici;
- pe Calea Victoriei în zona Palatului Societăţii de asigurări;
- în casa lui Vanicu, fost bucătar al lui Beizadea Mitică; Belvedere, 81;
- la intersecţia Bulevardului Regina Elisabeta cu strada Brezoianu, unde Maria Perdich, văduva lui Adolf Perdich, închiria camerele. mutându-se, nu şi-a mai ridicat bunurile, motiv pentru care după un timp au fost arse în curte de către proprietari...

Eu am fost, sint si voi fi

Perioada 1883-1889

 

Ecaterina Szöke Magyarosy Slavici, Titu Maiorescu, Grigore Ventura, Constantin Simţion (şi Chibici, preşedinţii Societăţii Carpaţii), G. Ocăşanu, Siderescu

Cârlova, Diaconu şi Pietraru atentaseră la viaţa lui Brătianu în 1880. Cei trei atentatori au fost arestaţi şi poliţia a vrut să îi facă scăpaţi. Iar campania de presă a ziarului Timpul, al lui Mihai Eminescu, obligase poliţia să îţi facă datoria. A fost o campanie de presă furibundă a lui Mihai Eminescu.

Între 20 aprilie şi 2 mai 1883 - alegerile pentru Constituantă, câştigate de liberali, de Brătianu.
Maiorescu, Carp, Rosetti, junimiştii, intră de partea liberalilor. Mihai Eminescu nu. El rămâne cu Lahovari şi Kogălniceanu.

15 mai 1883 - Regele Carol, prin graţiere regală, eliberează din puşcărie pe Cârlova, Diaconu şi Pietraru.
Eminescu purta pistol. E menţionat în însemnările sale. Se simţea ameninţat.
mai 1883 - Eminescu merge şi la Samson Bodnărescu, la Pomârla, sfătuindu-se cu prietenul său în privinţa ocupării unei catedre la şcoala de aici.

 

30 Mai / 11 Iunie 1883, Joi 23 Iunie 1883 - Seri în care Eminescu ia masa la Maiorescu, conform însemnărilor gazdei în jurnal.

4 iunie 1883- Mihai citeşte junimiştilor din Iaşi, strânşi în casa lui Iacob Negruzzi, poezia Doină.
6 iunie 1883, Iaşi - la dezvelirea statuii lui Stefan cel Mare, in prezenta lui Carol I, s-au rostit discursuri iredentiste (de ex al lui Petre Gradisteanu). Fusese citită poezia lui Eminescu, Doina.
Raporturile diplomatice ale Regatului Romaniei cu Puterile Centrale s-au inrautatit brusc. Mihai a avut, se zice, la această festivitate pistolul la el, arătându-i-l lui Creangă , considerând că destui au motive şi pot încerca sã-l omoare. Slavici relatează că de la Iaşi Eminescu s-a întors „cu desãvârşire schimbat.”

 

24 iunie 1883 - Regele Carol I pleacă la Sinaia

25 iunie, la ora 1 noaptea - Eminescu era cu prietenul lui Simţion (într-un manuscris notează asta)
Am văzut şi următoarea ipoteză: 24, 25, 26, 27 iunie 1883 -4 zile în care Eminescu e urmărit de poliţie. El a fost ridicat de 4 ori de poliţie, însă nu a putut să fie reţinut pentru că a intervenit de fiecare dacă câte cineva. Iar a 4-a oară, pe 28 iunie, lucrurile s-au pus la punct cu doctori, cu toată lumea.
În acea noapte au făcut un pariu: că Simţion va lucra la podul care se va dura între Giurgiu şi Rusciuk într-un timp în care Carol I, rege al României, va fi ales de bulgari principe al Bulgariei.
Pentru cei mai puţin documentaţi, pare aberant pariul, dar avusese loc răsturnarea principelui Bulgariei, Alexandru de Battenberg şi exista propunerea lui Stambulov de incoronare a lui Carol I pe tronul lui Alexandru de Battenberg!

Despre Ioan Slavici se ştia că e plecat la Viena din 25 iunie, la tratament. Se contrazice singur în relatări, o dată spunând că era deja plecat la arestarea lui Eminescu, altădată că vroia să plece, dar a intervenit arestarea). Unele mărturii susţin că se afla la Măgurele, la Oteteleşeni (Ioan Russu Şirianu, nepot al lui Slavici).

26 iunie 1883 - Eminescu trebuia să plece la Botoşani, la Nicolae, fratele său, care era bolnav. Dar evenimente neştiute îi amână plecarea.
Se ştie că Maiorescu a fost în vizită la Măgurele în această perioadă. Probabil la Slavici.

28 iunie 1883 stil vechi/10 Iulie 1883
- D. A. Sturdza, Petre Gradisteanu impreuna cu Eugen Statescu, ministrul de externe vor merge in persoana la Imparatul, la Viena, pentru a-si cere scuze pentru discursul din 6 iunie.
- Monitorul Oficial transmite ştiri despre pretenţiile Austro-Ungariei.
- Austro-Ungaria a rupt relatiile diplomatice cu Romania timp de 48 de ore. P.P.Carp se afla la Viena ca să stabilească ultimele detalii ale tratatului secret cu Austro-Ungaria, Italia şi Germania (va fi semnat pe 18/30 octombrie). El îi cere de la Viena lui Maiorescu în această perioadă: "Mai potoliţi-l pe Eminescu"
- Germania ameninţă cu războiul, prin Bismark, care trimite o telegrama lui Carol I.
- întruniri politice la casa ministrului de externe Eugen Statescu, pentru că Guvernul era în concediu
- Societatea Carpaţii este desfiinţată în aceeaşi zi, a fost expulzat din tara Emil Galli, directorul ziarului Independance Roumaine. Relatase pe larg serbarile de la Iasi. Aceeaşi soartă o are Zamfir C. Arbore.
- Maiorescu pleacă din ţară dupa amiaza, după ce a rezolvat cu internarea lui Eminescu la doctorul Sutu

28 iunie 1883:
Primarul Bucureştiului se numea Dimitrie Cariagdi (decembrie 1878 - noiembrie 1883).
-Baia Mitraşevschi - arestarea lui Eminescu de către comisarul C. N. Nicolescu, de la secţia 18 a Poliţiei Capitalei . Grigore Ventura i-a anunţat pe Ocăşanu şi Siderescu. Poliţia a fost înştiinţată de către D. Ocăşeanu şi V. Siderescu, de la Societatea „Carpaţii”
Mihai Eminescu era membru al societăţii. Simţion, cu ajutorul celor de la spitalul lui Suţu, l-a internat cu forţa pe Eminescu la ospiciu, la spitalul Caritas din Calea Dudeşti ... Ventura făcea parte din loja masonică Discipolii lui Pitagora din Galaţi (formată preponderent din evrei şi greci).
[PROCES-VERBAL)
Douăzeci şi opt iunie orele 7 seara Anul 1883.

Noi C. N. Nicolescu comisarul secţiei 18 din Capitală fiind informat de D. D Ocăşeanu şi V. Siderescu, că amicul lor Dl. Mihail Eminescu Redactorul Ziarului „Timpul” ar fi fost atins de alienaţie mintală, că s-au dus la stabilimentul de băi din str. Poliţiei nr. 4 de acum 8 ore şi că încuindu-se în baie, pe dinăuntru refuză să deschidă.
Constatăm că la moment am mers la localitate în str. Poliţiei nr. 4 la stabilimentul de băi al casei Mitraşevski, unde am fost informat de oamenii de serviciu, că un Domn, se află închis în camera nr. 17 şi că le-a cerut 10 ouă crude.
În urmă, ar fi rugat pe amicul său V. Siderescu să-i aducă o pereche de pantaloni negri, negri de tot - ceea ce se realizează acum.
Cu această ocaziune, întorcându-ne cu mai toţi amicii mai sus precizaţi aci, am găsit pe nenorocitul Mihail Eminescu, dezbrăcat, silindu-se să închidă uşa-i (ca) şi avea aerul de a fi speriat de vederea noastră în număr de 4-5 persoane, între care şi Dl. Constantin Simţion. Am zis numitului Eminescu, că n-are să sufere nici un dezagrament, că trebuie să se calmeze... şi drept răspuns, se repede la amicii săi, şi la servitoarea băii, îmbrâncindu-i pe uşă, apoi aruncându-se în baia plină cu apă, stropea pe oricine voia să-l scoată afară.
Am fost siliţi să-l îmbrăcăm în camisolul de forţă şi astfel l-am condus institutului „Caritatea” cu concursul D-lor Ocăşeanu şi Const. Simţion - luănd însă cheia de la uşa băii. La „Caritatea” l-am confiat Dl. Dr. Şuţu, rugându-l a-i da îngrijiri excepţionale.
Apoi revenind la stabilimentul de băi, împreună cu amicii săi, am constatat că toate hainele şi chiar ciorapii erau aruncaţi în apa din baie şi de tot ce s-a găsit acolo am făcut anexatul inventar, care la semnele acestea, începând de la numărul 9 pânâ la 32, indică obiectele găsite în baie. Acolo găsind o cheie - arătată la nr. 19 - şi după opiniunea amicilor săi, putând a fi uşa casei Dl. Eminescu situată în str. Piaţa Amzei nr. 6. Vom lua cuvenitele, dar cuvenitele dispoziţii.
Numitul Eminescu, are familia la Botoşani. Vom dispune să fie încunonştinţaţi.
De cele ce preced, am adresat acest proces-verbal semnat de toţi asistenţii:
Comisar,
C. N. NICOLESCU
Asistenţi:
CONST. SIMŢION
V. SIDERESCU
G. OCĂŞEANU
MARK DAVID - ??
JOHAN PAULINA - femeia de serviciu
ANA MITRAŞEVSKI
P. S Transportându-ne la camera ce ocupă Dl. Mihail Eminescu în str. Piaţa Amzei nr. 6, am găsit pe subînchirietoarea Dna Ecaterina Slavici şi faţă cu domnia sa şi cu Dl. Siderescu, deschizând uşa cu cheia găsită în baie, am aruncat în interior toate obiectele menţio-nate în inventarul anexat, şi la moment am închis uşa, încuind-o şi sigilând-o, iar cheia s-a luat de noi, spre a se înainta cu acest act.
Comisar C. N. NICOLESCU
ECATERINA SLAVICI
V. SIDERESCU
Comentariu: La „Caritatea” l-am confiat Dl. Dr. Suţu, rugându-l a-i da îngrijiri excepţionale.---- pare o formulare ciudată pentru un proces verbal întocmit de un comisar care nu îl cunoştea pe Eminescu. De ce "excepţionale" ?

Seara, Caragiale ia masa la Maiorescu şi plânge aflând ce i s-a întâmplat.

Iacob Negruzzi e rugat de dna Maiorescu să ia legătura cu familia lui Eminescu, povesteşte acesta. Necunoscând membrii familiei, el o caută pe Veronica şi rămâne uimit de reacţia ei:" Am gasit pe Veronica jucand carti cu un tinar ofiter. Eu totusi cautam sa o pregatesc cu incetul la vestea nenorocita despre boala prietenului ei pentru a nu o impresiona din cale afara , cind spre uimirea mea vazui ca Veronica ia lucrul foarte usor, aproape cu indiferenta. "A innebunit Eminescu ? Se vedea de mult ca merge pe calea aceasta " - Apoi, schimbind vorba, trecu la un subiect de conversatie mai vesela ...."

29 iunie 1883
Noi, Comisarul, după stăruinţa D-lui Ocăşeanu, amicul Dl. Mihail Eminescu şi în consideraţie, că acesta din urmă (Mihail Eminescu) rămâne gol, am deschis uşa de la camera sa, faţă cu Dl. Ocăşeanu, cu D-na Slavici şi Dl. Avocat Nica şi luând de acolo un costum de haine (jachetă, vestă, pantaloni) şi o cămaşă, o pereche pantaloni de noapte, am aplicat la loc numitul sigiliu,

Comisar C. N. NICOLESCU
ECATERINA SLAVICI
TINCA
G. OCĂŞEANU

(CERTIFICAT MEDICAL)
No. 12535
11/83
Subsemnatul doctor în medicină atest prin aceasta că dl. Eminescu adus în căutarea Institutului „Caritatea” din Bucureşti la 28 Iunie 1883 de către Onor Prefectura Capitalei este atins de alienaţie mintală în forma ”manie acută”, stare care reclamă o căutare serioasă la un stabiliment special.
Bucureşti, 5 Iulie 1883
Dr. Suţu

[CURATELĂ]
NR. 96811883
Bucureşti 1883 Iulie 9
Domnule Prim-Preşedinte,
Am onoarea a vă înainta un certificat medical (în)registrat la nr.12535/83 şi un proces-verbal, primit cu adresa nr. 21433 a Poliţiei. Vă rugăm să binevoiţi a lua măsuri pentru regularea averei. Primiţi asigurarea distinsei noastre consideraţiuni.
Prim - Procuror
(indescifrabil)

Stimate Domnule Maiorescu
Sunt informat de la D-nul Câţă-Niculescu (comentariu: se pare că acesta este chiar comisarul care îl arestase la baia Mitraşevski, C.N. Nicolescu), că fratele meu Michai Eminescu este serios bolnav; vă rog din suflet răspundeţi-mi urgent unde se găseşte ca să vin a-l lua la mine pentru vreun an şi dacă bine-voiţi a-mi arăta adevărata stare materială a lui ca să vin pregătit, căci am vreo 200 galbeni într-un loc - îi iau şi-i cheltuiesc toţi pentru el.
Terminând şi-n consideraţia distinsei stime ce-o avea el pentru D-voastră, sunt deplin convins că-n cel mai scurt timp posibil voi primi un răspuns exact de la Dumneavoastră şi veţi îndatora prin aceasta şi pe
Servul Dumneavoastră,
Locot. EMINOVITZ ( Matei Eminovici, fratele mai mic )
Adresa Lt. Eminovici Comandantul Comp. 1 din al 9-lea de Dorobanţi Cazarma Aslan la R. Sărat
R. Sărat 1883 Iulie 18

[ADRESĂ]
5750
Nr. 9098 1883 Iulie 23 Dos. No. 968/83
D-lui Prefect al Poliţiei Capitalei
Am onoarea a vă înainta reclama aceasta în original, petiţiunea D-lui locotenent Eminovici, înregistrată la nr. 5750/83, comunicându-vă în acelaşi timp că până în prezent nu s-a luat de acest tribunal nici o dispoziţiune pentru punerea sub interdicţie a fratelui Mihail Eminescu, aceasta spre facerea celor de cuviinţă.
Primit adresa
Lt. EMINOVITZ

Luni 15/27 august 1883 - Maiorescu notează:
". Am fost la Sanat. Soutzo să văd pe Eminescu. Deliriu necontenit. Nu m-a cunoscut. Trist aspect. Venise fratele său Matei la mine a profitat de ocazie ca să ieie ceasornicul de aur al sărmanului nebun. Şi tatăl său a venit la mine." Clara, soţia lui Maiorescu susţine însă într-o scrisoare: „Cum însă Eminescu e înscris de Titus, doctorul nu-l liberează decât după declaraţia acestuia. Natural că aceasta nu se poate întâmpla decât la cererea tatălui, acesta însă n’a scris nimănui aici”.
Comentariu: Poate Maiorescu vroia să dea impresia că are consimţământul familiei.

 

august 1883, „Literatorul” - Este cunoscută epigrama pe care Macedonski o publică atunci când află că Eminescu e bolnav. Pentru acea epigramă se spune că a fost "condamnat" de posteritate mai mult decât merita. Sunt voci care îl apără, considerând că a fost o întâmplare. Nu din întâmplare însă mai târziu, după moartea lui Eminescu, când Alexandru Grama (vă amintiţi, băiatul de la Blaj despre care scriam la anul 1866) critică poezia lui Eminescu, Macedonski îi trimite scrisoare de felicitare:
„…scrierea d-voastră dovedeşte că adevărul, curând sau târziu, iese la lumină. V-a fost rezervat să fiţi dincolo de Carpaţi, singurul care să nu se închine minciunei. Eu această glorioasă onoare o am aici…Daţi-mi dar voie să întind mâna cordială unui confrate de luptă pentru triumful luminei. Vă felicitez cu entuziasm şi, după părerea mea sunteţi unicul român care a scris o cărticică completă şi nepasionată”.

 

20 octombrie 1883 - Eminescu este trimis la Viena si internat în sanatoriul de la Ober-Döbling (Arhiva spitalului-sanatoriu a fost distrusă în timpul primului război mondial, aşa că nu se cunoaşte diagnosticul pus de medici acolo. Wiener-Kronik menţionează internarea lui în perioada 2 Nov. 1883-26 Febr. 1884). Spitalul era al lui Maximilian Leidesdorf ( 1818 - 1889) - psihiatru.
"Argus!" ii strigase Eminescu lui Maiorescu, pe peronul garii, in timp ce era bagat intr-un tren cu destinatia Viena. A schimbat trenul în gara Braşov. Mărturiile vremii amintesc faptul că la coborârea din tren, cu geamantanul în mână, a strigat „Trăiască România unită!“.

18/30 octombrie 1883 - Romania semnează un tratatul de "neagresiune" cu Imperiul lui Franz Iosef.
Decembrie 1883 - Se află la Viena. Se pare că recidivează o otită mai veche.
1/13 Ianuarie 1884 - Îl vizitează Maiorescu împreună cu C Popasu
5/17 Ianuarie 1884 - semne că Mihai îşi revine
8 ianuarie 1884 - Moare Gheorghe Eminovici. E înmormântat alături de Raluca , lângă bisericuţa familiei din Ipoteşti. Pe actul de deces sunt trecuţi martori vecinii Ioan Razanu şi Manoli Roibu.
12 ianuarie 1884 - Eminescu îi scrie lui Chibici că vrea să revină în ţară
C Popasu făcuse un demers la Viena pe lângă dr. Schlager, ”directorul Casei de Nebuni a statului” , eşuat deoarece nu erau locuri pentru străini. Dr. Constantin Popasu era nepotul/vărul lui Maiorescu aflat la studii în capitala austriacă . El îl însoţeşte şi vizitează des în sanatoriu, trimiţând veşti lui Maiorescu din Viena foarte des. Se păstrează încă scrisori ale lui din 1883 (26 noiembrie, 28 decembrie) şi 1884 ( 30 ianuarie, 9 februarie).
4 februarie 1884 - Eminescu îi scrie lui Maiorescu spunând că vrea să se întoarcă în ţară, ceea ce îi spusese deja şi lui Chibici
10 februarie 1884 - medicul neurolog care conducea sanatoriul, Heinrich Obersteiner ( specialist în anatomia şi patologia sistemului nervos - 1847 - 1922) îi scrie lui Maiorescu, recomandând să plece Eminescu în Italia.
26 februarie 1884 - pleacă spre Italia însoţit de Chibici
7 martie 1884 - Neculai Eminovici se sinucide. E înmormântat la Ipotesti. Actul de deces spune că a murit "pe la ora şapte şi jumătate a.m. în casa sa din Com. Cucorăni, Cotuna Ipoteşti, prin împuşcare de sine însuşi".
Pe 14/26 martie 1884 - O scrisoare a lui Al. Chibici-Revneanu către Maiorescu arată că se aflau la Florenţa.
14 martie 1884 - Mariorescu îi scrie Harietei: m-am mirat, cum de nu m-a întrebat nimeni din familia lui despre soarta şi întreţinerea lui, de când este trimes de noi, în Viena
(17 martie l884 - reţinem că ziarul „Timpul" fuzionează cu ,,Binele public" şi în locul lor apare ,,România", organ de presă al „Partidului liberal-conservator".)
17 martie 1884 - şedinţă la Junimea - participă lui Alecsandri, lipseşte Eminescu. Un admirator al bardului declară că de s-ar fi dat sute de galbeni, nu s-ar găsi in literatura noastră poezii aşa de frumoase. În replică, Caragiale spune că de s-ar da zeci de mii de galbeni, nu s-ar găsi cineva să-l ajungă pe Eminescu. În jurnalul său, Maiorescu notează: Caragiale, agresiv şi nepoliticos cu Alecsandri.

1884 - Slavici pleacă în Ardeal, la Sibiu, din douã motive pur personale: în primul rând, Eleonora Tãnãsescu, viitoarea sa soţie pe (la 18 noiembrie 1885 va divorţa de prima soţie şi la 8 martie 1886 se va recăsători), se afla la Sibiu încă din toamna lui 1883 ca directoare a Şcolii de fete ; în al doilea rând, pentru a prelua funcţia de director al unui cotidian, Tribuna, ce urma sã aparã la Sibiu începând cu 14/26 aprilie 1884.

27 martie 1884, orele 20.00 - Eminescu , însoţit de Chibici, se întoarce din Italia la Bucureşti. La gară este aşteptat de Maiorescu.
Se ştie că în 1884 a locuit la prietenul sau Simtion, pe Strada Apolodor.

6/18 Aprilie 1884- din jurnalul lui Maiorescu:" Foarte cald de 3 zile...Acum azi, întâi să determin pe Eminescu să plece la Iaşi şi să-l însoţesc la gară."
7/19 aprilie 1884 - Pleacă împreună cu Chibici la Iaşi. Locuieşte la Miron Pompiliu, care avea doar o singură cameră. Se va muta curând într-o cămăruţă din spatele Hanul Bacalu (Călinescu spune că se mută într-un pod al unei şuri de piatră, în curtea hanului).

3 mai 1884 - e însărcinat de Ministru Gr. Tocilescu să facă parte din Comisiunea pentru inventarierea documentelor istorice gãsite la Sf. Nicolae

13 mai 1884 - scriindu-i din Iaşi lui Maiorescu, Petru Th. Missir( 1856 - 1929 ) afirmă că acesta locuieşte la Burlă (acesta fiind directorul Liceului din Iaşi).
„... Despre partea cărţilor lui n-ar fi rău dacă s-ar da de urma lor şi s-ar aduna la un loc, de exemplu la Chibici şi i s-ar scrie lui de-a dreptul că i se ţin cărţile la dispoziţie şi că le poate avea oricând va voi. A se trimite acum aice (adică la Iaşi) n-ar fi bine, fiindcă Burlă, în casa căruia şade Eminescu, nu prea e gospodar şi n-are unde să le pună; ş-apoi în vacanţă, poate că Eminescu să se mute în locul lui Pompiliu, care pleacă (la Keşkemet) sau în odaia mea”

20 iunie 1884 Dobrovăţ - Vlahuţă scrie despre starea lui Eminescu lui Maiorescu
30 august 1884 - Petru Th. Missir spune într-o scrisoare că a fost cu Eminescu la Răpedea
26 sept. 1884- Subbibliotecar, tot la Biblioteca Centrală din Iaşi.

[NUMIREA ÎN FUNCTIA DE SUBBIBLIOTECAR]

Bucuresti, In 26 sept. 1884
MINISTERUL CULTELOR
SI AL
INSTRUCTIUNII PUBLICE

Nr. 10875

Domnul Director,

Domnul A. Filipide demisionând din postul de subbibliotecar, am onoare a vã notifica cã s-a numit în locu-i prin Înaltul decret al M. S.

Regelui, N-o 2532 din 24 curent, domnul Mih. Eminescu, absolvent al Facultãtii de filozofie din Viena, fost revizor scolar.
Primiti, domnule director, asigurarea deosebitei mele consideratiuni.

p. Ministru Gr. Tocilescu
p. Sef Divizie I. Vlãdoianu
Domnului Director al Bibliotecii Centrale din Iasi

BCU Iasi, Acta corespondentilor pe anul 1884, dosar 1/1884, f 91

[DECIZIA DE NUMIRE ÎN FUNCTIA DE SUBBIBLIOTECAR]

Bucuresti, 29 septembrie

Ministerul Cultelor si Instrucţiunii Publice

Prin decretul regal cu N-o 2532 din 24 septembre 1884, dupã propunerea fãcutã de d. ministru secretar de stat la Departamentul Cultelor si

Instructiunii Publice prin raportul N-o 10 519 d. M. Eminescu, absolvent al facultãtii filozofice din Viena, s-a numit în postul de

subbibliotecar al Bibliotecii Centrale din Iasi în locul d-lui A. Philippide, demisionat.

MO, nr. 142, 30 sept./12 oct. 1884, p. 3233.

 

 

24 septembrie 1884- octombrie 1886 - lucrează la Biblioteca Centrală Universitară din Iaşi în calitate de subbibliotecar

octombrie 1884 - Predă în octombrie lecţii de geografie şi statistică la Scoala Comercială din Iaşi.
21 octombrie 1884, Hotel Traian, Iaşi - se comemorează centenarul morţii lui Horia, de faţă fiind şi Mihai Eminescu şi Ion Creangă. (Constantin-Liviu Rusu, A. Petrescu-Vicoveanu: 1976, p. 155).
Creanga inchina pentru Eminescu “ Sa ridicam paharul pentru acei pe umerii carora apasa toate greutatile neamului nostru, pururea obijduiti, pentru taranimea romaneasca “.
I.L. Caragiale citeste “O noapte furtunoasa” cu acest prilej.

25 octombrie 1884 , Iaşi, Hotel Traian- Eminescu e prezent la Banchetul Junimii

noiembrie-decembrie 1884, spitalul Sf. Spiridon din Iaşi - Eminescu e internat o lună de zile datorită faptului că şi-a fracturat gamba piciorului drept, cãzând de pe o scarã. Locuia într-un pod al unei şuri de piatră, în curtea hanului lui Bacalu (atunci Hotel România, mai apoi Pastia). E suplinit în timpul internării în funcţia de profesor suplinitor de Geografie de Eduard Gruber, soţul fiicei mari a Veronicăi Micle.
Este îngrijit de dr Gavrilescu. La ieşirea din spital, îi dă cu autograf doctorului cartea de poezii editată prin grija lui Maiorescu, cu dedicaţia:
,,Alintătorului suferinţei mele trupeşti şi mângâietorului meu sufletesc, bunului doctor Gavrilescu recunoştinţă neţărmurită”.
Se ştie că în spital a fost vizitat de Pompiliu, Burlă, Wilhelm Humpel, cu care juca şah.
A. C. Cuza, profesor la Universitatea din Iaşi, afirma în anul 1909: "De altfel fatalitatea părea că-l urmăreşte.
Într-o seară, intrând în casă, a alunecat pe gheaţă, în poarta otelului, rupându-şi piciorul, ceea ce l-a silit să stea mai multe săptămâni în cura spitalului Sf. Spiridon, unde mă duceam să-l văd, şi unde-l găseam cetind, sau trecându-şi vremea cu jocul de şah"
iulie - august 1885 - a urmat o cură la Liman, lângă Odessa

12 august 1885 - Eminescu îi scrie lui Vasile Burlă din Odessa. Era tratat de doctorul Iachimowicz.
1885 - Moment în care sora lui, Aglaia, nu mai apare pe scenă. Din clipa in care a considerat ca-i bine sa nu mai apara in public, ea amenajează un teatru in miniatura acasa, unde joaca impreuna cu fiii ei. La una dintre aceste reprezentatii, se zice că Eminescu a contribuit in calitate de sufleor.

1885, iarna - Eminescu a fost la Suceava, fiind gazduit de V. Bumbac, în casa sa din strada Sottestyer´ Gasse (demolata în 1953). Era venit de la Cernauti cu sora sa, Harieta (?). Cu aceasta ocazie, la 27 decembrie a participat, fiind luat de prieteni, la onomastica lui Stefan Dracinschi, coleg înca de la Viena, director atunci.

27 august 1886 - moare Iachint Juraşcu, arhimandrit, unchi al lui Eminescu
1886 - Veronica stă în Bucuresti, obligată de studiile de Conservator ale Valeriei. Locuieste pe Calea Victoriei la nr. 73, apoi pe str. Dreapta, in sfarsit pe str. Soarelui (din 1888).
5 noiembrie 1886 - datorită unui scandal Eminescu e dus în arestul poliţiei din Iaşi, iar prim - procurorul Tribunalului Iasi le cere medicilor G. Iuliano si G. Bogdan sa constate “starea mintala a lui Eminescu”
„ Subsemnaţii doctori în medicină de la Facultatea din Paris etc., în urma requiziţiunei d-lui Prim-Procuror, din 5 noiembrie 1886, de a consulta starea mintală a lui Mihail Eminescu, mergând la arestul preventiv al despărţirei 1, unde se află pacientul, din interogatoriul şi conversaţia avută cu Eminescu am putut constata că el sufere de o alienaţie mintală cu accente acute produse probabil de gome sifilitice la creier şi exacerbate prin alcoolism; starea lui e periculoasă atât pentru societate cât şi pentru el însuşi şi este neapărată nevoie de a fi internat în o casă specială spre cercetare şi observare pe un timp limitat, după socotinţa medicului curant. Dr. Iuliano, Dr. Bogdan, Iassy, Noemvrie 6“

8 noiembrie 1886 - 10 aprilie 1887 - e înlocuit la biliotecă şi internat la Mănastirea Neamtului, institutul pentru alienati
8 noiembrie 1886 , Sf Arhangheli: Eminescu se spovedeşte
"Pe ziua de Sf. Voievozi in anul 1886 m-au chemat la M-rea Neamtu, la bolnita, l-am spovedit si l-am impartasit pe poetul M. Eminescu. (...) Iar M. Eminescu era limpede la minte, numai tare posac si trist. Si mi-au sarutat mana si au spus: Parinte, Sa ma ingropati la tarmurile marii si sa fie intr-o manastire de maici, si sa ascult in fiecare seara ca la Agafton cum canta Lumina lina. Iar a doua zi..."
Este vizitat de Ion Creangă, Alexandru Vlahuţă.

ianuarie 1887 - "Dragă Vlahuţă, Nu te pot încredinţa îndestul cât de odioasă e pentru mine această specie de cerşetorie, deghizată sub titlul de subscripţie publică, recompensă naţională etc. E drept că n-am bani, dar aceasta e departe de a fi un motiv pentru a întinde talgerul în public. Te rog dar să desistezi cu desăvârşire de la planul tău, oricât de bine intenţionat ar fi, de-a face pentru mine apel la public. Mai sunt destule alte mijloace onorabile pentru a-mi veni în ajutor, iar cel propus de voi e desigur cel din urmă la care aş avea vreodată recurs…”

Rudolf Suţu îl prezintă nebun, după moartea lui Eminescu:

- „împins de curiozitatea de a afla tot noi lucruri despre viaţa acestui om, m-am pus cu toată inima să răsfoiesc minţile acelora ce l-au apucat, pe aici, doar mi-or spune ei ceva nou”.
- „A stat destulă vreme şi la M-rea Neamţ, unde, nu e vorbă, era tratat mai omeneşte decât ceilalţi bolnavi”, scrie dr. Rudolf Şuţu.

- "se povestesc multe pe socoteala lui Eminescu, cât timp a stat la ospiciul de alienaţi din M-rea Neamţ"
Se trezea la 5 dimineaţa, "pe tăcute" se îmbrăca, păşind uşor să nu-i trezească pe ceilalţi bolnavi ("cât era de bun în nebunia sa") şi ieşea la aer, "nu putea suferi odaia", plimbându-se ore în şir în cerdac, recitând, "şoptind mereu" vreme de cinci ore neîntrerupt, când, obosit, şi la chemarea clopoţelului, mergea, cu ceilalţi bolnavi la dejun.

- având în faţă cana cu apă şi lingura din lemn, "care închipuiau tacâmul fiecărui bolnav", la masa lungă aşezată în timpul verii în curte, lua loc şi Eminescu, privind zilnic aceleaşi scene în care din pricina unei porţii mai mari sau a unei bucăţi de pâine, se iscau adevărate lupte între bolnavi. "Eminescu mânca foarte puţin" şi fiind impresionat, dar şi pentru a nu mai asista la asemenea scene şi a nu le mai auzi gardienilor "răcnetele sălbatice", din "mizerabila" sa porţie, dădea adesea celorlalţi.

Corneliei Emilian şi Titu Maiorescu : "La masă, dacă-i dădeai lingura în mână, mânca, iar altfel stătea şi se uita…" sau "adesea se hrănea numai cu narcotice şi excitante, abuz de tutun şi de cafea, nopţi petrecute în citire şi scriere, zile întregi petrecute fără mâncare şi apoi deodată la vreme neobişnuită după miezul nopţii mâncare şi băutură fără alegere şi fără măsură".

- când îi era foame, se "pitula" prin spatele spitalului, sărea gardul şi în fugă păşea pârâul Nemţişor şi străbătea câmpul până la crâşmă, unde cumpăra o jumătate de pâine şi un pahar cu vin. "Mai mult îi tihnea acestea, aşa pe negândite decât dejunul din grădină." După o astfel de masă, dormea până la ora 4, când ieşea din nou în cerdac – "singurul său prieten, singura sa mângâiere în acest pustiu" – se aşeza pe un scaun, cu picioarele întinse peste coloanele cerdacului şi cu mâinile încrucişate, şi, vreme îndelungată privea spre văzduh… Se spune că Eminescu stând odată aşa, un bolnav scăpat din "fiare şi stăpân pe libertate", dorind să sară cerdacul l-a trântit pe podea. "Lui Eminescu nici nu-i păsa. El rămase aşa cum a vrut nebunul. Doar dacă, după o clipă de pauză în noianul acela de gânduri, el, poetul nebun s-ar fi întrebat de ce această schimbare de loc."

- Pentru a-i mai linişti, erau aduşi pe la orele 6 din nou la masă bolnavii. Dar Eminescu se făcea că mestecă, nu dorea să mănânce. "Era sătul de viaţă, d-apoi de mâncare!"

- Seara, după 8, când toţi mergeau să doarmă, "începea timpul când Eminescu se simţea în culmea fericirii". Din nou în cerdac, dar de astă dată nu mai privea fix înspre cer, ci îl sfredelea. Când apărea luna, plângea de multe ori, îşi plângea "durerea, necazurile, suferinţele acestei deşarte vieţi". "În poiana tăinuită blânde zboară dungi de lună / Când departe-n munţi şi codri duios buciumul răsună."

Rudolf Şuţu scrie că Eminescu avea obiceiul ca înainte de a se culca să audă glasul buciumului, neputând adormi "decât în armonia acestui plâns şi tânguitor ecou"… Somnul venea pe la orele 2 ale nopţii. "Până s-adoarmă însă, cerca versuri."

- fragmente dintr-un articol de Richard Constantinescu -

(A nu fi confundat Rudolf Suţu cu doctorul care l-a tratat, fiindcă aceştia nu sunt una şi aceeaşi persoană.
Alexandru A. Suţu (1837- 1919) medic.
Rudolf Suţu (1880- 1949) - absolvent al Facultăţii de Litere din Iaşi, unde l-a avut profesor pe istoricul A. D. Xenopol şi unde a funcţionat ca asistent un timp, înainte de a deveni ziarist şi publicist, scriitor, traducător şi istoriogra


2 februarie 1887- Ion Creangă si V.G. Mortun îl vizitează pe Eminescu la Mânăstirea Neamt

Eminescu era perfect sãnãtos în perioada în care a locuit la Mânãstirea Neamt.
Gala Galaction vorbeste despre un Eminescu întreg la minte în momentele respective.
Mãrturie stau si actele de bucãtãrie ale stabilimentului, întocmite de mâna poetului.

10 aprilie 1887 - Mihai Eminescu este externat de la bolniţa Mănăstirii Neamţ. Creanga se afla in gara Pascani, impreuna cu Miron Pompiliu pentru a-l aduce pe Eminescu la Iasi, insa acesta isi manifesta dorinta de a merge la sora sa, Henrieta, la Botosani. Pleaca la Botosan. Ion Păun – Pincio în „Eminescu la Botoşani”:„Era voinici şi vioi. Fără barbă şi fără mustăţi, părea foarte tânăr şi parcă nu-mi venea a crede că acesta este omul, că acesta e poetul care a suferit atâta”
Eminescu locuieşte cu sora sa într-o casă cu două camere, cu chirie, pe strada Sf. Nicolae (azi strada Puşchin), la nr. 8, lângă Biserica Sf. Nicolae, la Frangolea, rudă cu Samson Bodnărescu. Aglae venise de la Cernăuţi ca să-l vadă.
Îl reintalneste pe Ioan (Ionita) Scipione Badescu stabilit la Botosani. Se spune că începând cu 17 aprilie 1887 petrec multe seri împreună.

3 iunie 1887 - un incendiu arde sute de case (printre care chiar şi casa în care Eminescu se născuse), din centrul Botoşanilor, fiind ameninţată şi casa unde locuia Eminescu. Intervenţia pompierilor fereşte de foc casa în care locuia. Harieta: „patul cu nenorocitul meu frate rămăsese în casă; ce puteam face cu el, care este într-o slăbiciune de nu se poate ridica singur?”.

Există scrisori care vorbesc de starea lui Eminescu, scrise de Harieta, datate: 3/15 mai 1887, 18/30 octombrie 1887, 15/27 aprilie 1888.
La Iasi s-au organizat comitete de ajutorare, care au lansat liste de subscriptie publica pentru intretinerea si ingrijirea poetului.
Se aprobă un ajutor de 100 de lei lunar în perioada iulie 1887- aprilie 1888 la insistenţele lui Th. Boldur-Lăţescu, prefect la Botoşani în acea vreme.
13 iulie 1887 - Eminescu, insotit de sora sa si de un medic din partea locului, Grigore Focsa, ajung la Iasi.
A doua zi, 14 iulie, la ora 11, are loc un consult medical la care asista
- dr. Filipescu, medic primar al orasului Iasi,
- col. dr. Gustav Otremba, medic sef al Corpului IV Armata, (1833 - 1891)
-dr. Emanoil Riegler ( 1854 - 1929 ) fiziopatolog si farmacolog
- dr. V. Negel
- dr. C Botez
Medicii au ajuns la concluzia ca „trebuie a-l supune unui tratament radical numai in ceea ce priveste boala lui cea neglijata, care se manifesta la picioare. Au recomandat trimiterea pacientului la Viena si Hall.
15 iulie 1887 - Eminescu a plecat inspre destinatiile recomandate, insotit de doctorandul Grigore Focsa.
1 septembrie 1887- s-a intors de la Hall la Botosani, unde a stat sub ingrijirea doctorului Isac si a sorei sale, Henrieta. Henrieta a locuit la Botoşani într-o căsuţă pe strada Sf. Nicolae, nr. 114 (astăzi Puşkin).
2 noiembrie 1887- Eminescu se fotografiază la Jean Bielig pentru ultima dată, fotografie trimisă liceenilor de la Matei Basarab din Bucureşti, care voiau să constituie o societate literară cu numele său. La insistenţele Aglaiei, Eminescu trimite fotografia şi o scrisoare:
„Botoşani – 2 noiembrie 1887
Domnii mei,
În urma cererii D. Voastre de la 27 Octombrie a.c., am onoarea a vă trimite fotografia cerută, mulţumindu-vă tot odată pentru dorinţele ce însoţesc scrisoarea D. V-oastre.
Primiţi vă rog, Domnii mei, asigurarea deosebitei mele consideraţiuni.
M. Eminescu”
10/22 noiembrie 1887 - moare la Cernauti Ivan Drogli, sotul Aglaiei.
27 noiembrie 1887 - Mihai Eminescu mulţumeşte familiei Emilian pentru felicitarea trimisă de ziua lui onomastică
Starea Harietei se înrăutăţeşte. Eminescu întreţine corespondenţa cu Cornelia Emilian în timpul bolii surorii sale. Redacteazã scrisorile din 3, 5, 13 decembrie 1887, pe care le semnează sora sa, scrisoarea din 10 decembrie, pe care o semneazã el în numele surorii sale, scrie plicul la scrisoarea din 25 decembrie 1887. Abia la jumătatea lui ianuarie Harieta scrie iarăşi aceste scrisori:
3/15 ianuarie 1888 - "Vã scriu singurã numai, ca sã fiu convinsã cã trãiesc încã, rezematã între perini pot sã-mi fac aceastã gingaşã plãcere. Tuşesc, am bãlaie de inima, insomnie, slãbiciune totalã. Secretarul meu îmi spune cã v-a scris cã sunt bolnavã"

15 decembrie 1887 - trupa de teatru Fany Tardini vine la Botoşani şi dă o reprezentaţie în beneficiul poetului. Din încasările căruia se strânge suma de 246 lei, bani ce au fost donaţi lui Eminescu.
2 martie 1888, Şedinţa Camerei Deputaţilor - I. Negruzzi depune o petiţie cerând sã se acorde un ajutor viager lui Mihail Eminescu. (Radu Mihai, fostul ministru de externe, ştersese din bugetul comunei Botoşani suma ce o hotãrâse comuna ca ajutor pentru Eminescu.)
2 aprilie 1888 - Pensia viageră este aprobată de Camera Deputaţilor . Are valoarea de 250 lei pe lunã. Senatul va vota acelaşi lucru abia la 23 noiembre 1888.
aprilie 1888 - Veronica se duce de doua ori la Botosani, stăruind pe langa Eminescu s-o urmeze la Bucuresti
12 aprilie 1888 - Eminescu pleaca la Bucuresti însotit de Veronica Micle. Îşi reia pentru scurt timp activitatea de gazetar. Colaboreazã la ,,România liberã" în noiembrie 1888 şi la ,,Fântâna Blanduziei" în decembrie 1888, ianuarie 1889

27 iulie 1888, Bucureşti- O chitanţă semnată Herman Weinberger atestă că acesta a primit banii pentru chiria datorată (perioada 5 iulie-5 august)
1888 - doctorul Alexandru A. Suţu e ales membru corespondent al Academiei Române.
E un personaj de neam domnesc, fiu din flori şi descendentul ramurii sărace căreia i se zicea "Dragomanachi". A făcut studii la Atena, unde şi-a luat doctoratul în 1859, apoi la Paris, terminînd al doilea doctorat în 1865. În Bucureşti a locuit pe Calea Moşilor, nr. 103 A. Casa încă mai există.

noiembrie-decembrie 1888 - Eminescu colaborează cu ziarul România Liberă, publicând 2 articole.
- "Iconarii d-lui Beldiman", nr. 3351, 13/25 decembrie 1888
- "Iar iconarii", , nr. 3357, 20 noiembrie/2 decembrie 1888
Cat a fost redactor la „Romania libera“ a locuit in piata Teatrului, la etajul al III-lea al casei Mercus, avan-du-l vecin de palier pe memorialistul Gheorghe Panu.
3 decembrie 1888 - Creangă merge la Bucureşti şi îl vizitează şi pe Eminescu. Acesta se implicase în scoaterea revistei "Fântâna Blandusiei".
13 ianuarie 1889 - ultimul text ziaristic al lui M. Eminescu

ianuarie 1889 - Primul procuror al Tribunalului Ilfov solicita Institutului Caritatea informaţii privind starea facultatilor mintale ale poetului. (de ce?)
3 februarie 1889 - a fost internat la spitalul Mărcuţa (de la Pantelimon) din Bucureşti.
Martie 1889 - a fost internat în sanatoriul Caritas al doctorului Alexandru A. Suţu (iar!) din strada Plantelor, lângă Foişorul de Foc . Unul dintre cei care îl tratează este medicul Victor Vines
10 aprilie 1889 - Veronica Micle ii scrie lui A.C. Cuza : "Lumea m-a acuzat de lipsa de simtire si de umanitate fata de Eminescu. Sunt lucruri mai presus de puterile cuiva, va marturisesc sincer, nu pot sa-l vad lipsit de minte, eu care am cunoscut pe Eminescu in cea mai splendida epoca a vietii sale intelectuale. Si asa sunt fara nici o lege si fara nici un Dumnezeu, sa-mi ramaie cel putin acela al poeziei, care pentru (mine) s-a fost intrupat in fiinta lui Eminescu".
13 aprilie 1889 - procurorul Mavros cere cu adresa numărul 6794 primului presedinte al Tribunalului Ilfov constituirea unei “curatele” pacientului Mihai Eminescu
20 mai 1889 - E lovit în cap cu o piatră în regiunea parietală stângă de către Petrea Poenaru, fost tenor şi profesor de muzică la Craiova. În momentul lovirii lângă Eminescu se afla frizerul Dumitrache. Alte surse consideră că a fost lovit chiar în ziua morţii.

Se ştie că a fost vizitat de actorul Grigore Manolescu şi de primarul Botoşaniului, Harnaş.

23 Mai 1889 - raportul doctorilor Şuţu şi Petrescu (după alte surse data e 23 martie)
„Subsemnaţii doctori în medicină, invitaţi de domnul prim-procuror Trib. Ilfov prin adresa nr. 5717 a examina starea facultăţilor mintale lui Mihail Eminescu, întrunindune astăzi 23 martie la Institutul Caritatea unde se află de aproape două luni, am procedat la cuvenita cercetare şi am constatat următoarele:

Dl Mihail Eminescu, ca de ani 45, constituţie forte, nu prezintă pe suprafaţa corpului leziuni remarcabile. Figura lui este habitantă, căutătura lui este lipsită de expresiune. Mişcările dezordonate, atitudinea puţin cuviincioasă.

La întrebările ce i se adresează răspunde direct, el pronunţă unele cuvinte cu o voce cântătoare şi monotonă.

Astfel: Bună dimineaţa dl doctor, daţi-mi două pachete de ţigări. Şi aceasta fie ziua, fie seara, fie cu ţigară în mână, fie fără. Altă dată, ca un echo repetă cuvinte ce se pronunţă înaintea sa, în fine, uneori stând singur exprimă monologuri fără sens. Această tulburare este şi mai pronunţată în diferitele lui acte. Astfel, plimbându-se în grădină culege fel de fel de obiecte de pe jos, pietricele, bucăţi de lemn, de hârtie, ce le pune în buzunar, crezând că aceste obiecte sunt o valoare, dar şi strică cu mâini sau rupe ce găseşte, aşternutul său, într-un mod neconştient, ca o trebuinţă de a-şi exersa activitatea. Atenţiunea sa este cu totul absentă, incapabil de a şi-o fixa un moment, răspunsurile sale fiind ca şi automatice şi maşinale. Digestiunea şi somnul se execută normal, însă se observă pareză vezicală şi rectală, ceea ce reclamă îngrijire continuă“

30 mai 1889, un redactor de la Curierul roman din Botosani (IV, 13, p.3) is informeaza cititorii: “Sanatatea nenorocitului poet Eminescu, ilustrul fiu al judetului nostru merge din ce in ce mai rau. E in asa stare ca, nu mai stie ce face, scrie si iar scrie, spunand ca sunt traduceri din Cicerone. Drul Sutu – in cautarea caruia se afla – nu da nici o speranta de scapare, din contra, el spune ca boala se agraveaza si ca nu poate fi departe momentul cand ea va conduce la un deznodamant fatal.”

6 iunie 1889 - se constituie un consiliu de familie pentru Mihai Eminescu, format din Dl. Titu Maiorescu, Ştefan C. Mihăilescu, Dimitrie A. Laurian,L. Caragiali, Mihail Brăneanu (ziarist la România liberă, declarase că nu există rude ale lui Mihai), Ioan Gr. Valentineanu (ziarist ), aceştia fiind „prieteni cu Eminescu, în lipsă de Rude.” !! Sunt convocaţi conform articolului 440 din Procedura Civila (jurnalul 2783/89) şi depun la sectia a doua a tribunalului un proces-verbal in carespun că “boala fiind in recidiva, reclama interdictia pacientului si rinduirea unui tutor care sa poata primi de la stat pensia lui viagera si sa se poata ingriji de intretinerea interzisului”. Procesul-verbal al consiliului este scris de Titu Maiorescu, care era si avocat.
Se depune şi raportul medico-legal, semnat de doctorii Sutu si Petrescu

 

12 iunie 1889, interogatoriu luat de Ghiţă (Gh) Brusan în vederea stabilirii curatelei
- Cum te cheama?

- Sint Matei Basarab, am fost ranit la cap de catre Petre Poenaru, milionar, pe care regele l-a pus sa ma impuste cu pusca umpluta cu pietre de diamant cit oul de mare.

- Pentru ce?

- Pentru ca eu, fiind mostenitorul lui Matei Basarab, regele se temea ca eu sa nu-i iau mostenirea.

- Ce-ai de gind sa faci cind te vei face bine?

- Am sa fac botanica, zoologie, mineralogie, gramatica chinezeasca, evreiasca, italieneasca si sanscrita. Stiu 64 de limbi.

- Cine e Poenaru care te-a lovit?

- Un om bogat, care are 48 de mosii, 48 de riuri, 48 de garduri, 48 de case, 48 de sate si care are 48 de milioane.

A murit pe 15 iunie 1889, joi, conform certificatului de deces: "cinci spre zece corente ora trei ante meridiane“
Maiorescu notează: “Pe la 6 ore a venit Stemill [director în ministerul cultelor, profesor 1846 – 1899] şi Vitzu [Alexandru M. , profesor fiziologie la Facultatea de ştiinţe] la mine să-mi spună că astăzi pe la 3 ore a murit Eminescu în institutul de alienaţi al d-rului Sutzu, de o embolie”.
Pe actul de deces al lui Mihai Eminescu pun pecetea degetelor doi servitori ai spitalului, trimişi la Oficiul de stare civilă să declare moartea poetului : «Registrul Stării civile pentru morţi - Bellu, Ortodox-Român. Nr.2935. Mihail Eminescu de 43 de ani poet, necăsătorit. Cazul morţii s-a constatat de noi prin doctor verificator dl Suţu care a şi liberat certificatul cu nr. 161. Făcut de noi, Nicolae Hagi Stoica, fiu consiliar al comunei Bucureşti şi oficier de stare civilă. Martori n-au ştiut subscri» (I Munteanu, I Sârbu - numele martorilor)

16 iunie 1889, vineri - Dupa dorinta lui Maiorescu, s-a facut autopsia la spitalul Brâncovenesc. A fost de faţă primul procuror al judeţului Ilfov, prefectul judeţului. Creierul avea o greutate de 1490 (?? număr nesigur, nu am văzut copie a raportului de la academie ) gr, iar lobul stâng era cu 25 gr mai greu decât lobul drept
Raportul de autopsie, nesemnat, consemnează: "o degenerescenţă grasă a pereţilor cordului, deveniţi fragili şi galbeni, şi prezenţa unor plăci întinse şi proeminente atât la baza valvulelor aortice, cât şi pe faţa interioară a aortei anterioare. În fine, din partea hepatului şi a rinichilor s-a observat de asemenea o degenerescentă granulo-grasoasă considerabilă"

Comentariu: Eminescu avusese în studenţie, 1870, "gălbinare" /hepatită deci. Probabil faptul că nu a urmat un regim alimentar îi afectase ficatul.

Gheorghe Marinescu, ( 26 ani, asistent al lui Victor Babeş, spune, mulţi ani mai târziu: "Creierul mi s-a adus dela Institutul Şuţu într-o stare de descompunere care nu permitea un studiu fin al structurii circumvoluţiunilor. Putrefacţia era datorată faptului căldurii celei mari, probabil că s’a scos prea târziu după moarte... Creierul era într-adevăr voluminos, circumvoluţiunile bogate şi bine dezvoltate şi prezenta ca leziuni macroscopice o meningită localizată la lobulii anteriori... Din nenorocire creierul, fiind, cum am spus, descompus, nu am făcut studiul istologic, ceea ce e o mare lacună..."

Cortegiul funerar a fost desenat de către Constantin Jiquidi ( 1865 - 1899)

Sâmbata după -amiaza corpul lui Eminescu a fost expus în biserica Sf. Gheorghe, fiind aşezat pe un catafalc simplu împodobit cu ramuri verzi.
Coroane din partea presei, din partea amicilor, din partea ziarului „Constitutionalul”, din partea studentilor universitatii Unirea, din partea Academiei române.

Lânga sfesnicul de la catafalc erau depuse „Poesiile” poetului, Convorbirile literare si Fântâna Blandusiei. Pe la orele 4:30 PM s-a început slujba de înmormântare.
Au fost de faţă Lascar Catargiu, T. Rosetti, M. Kogalniceanu, T. Maiorescu, N. Mândrea, Colonel Algiu, D. Laurian, St. Mihailescu, ziaristi si studenti.
Corul, condus de d. C. Barcanescu, a miscat foarte mult pe asistenti când a cântat poezia raposatului „Mai am un singur dor”.
Dupa terminarea slujbei bisericeşti Grigore Ventura (!) a rostit un discurs facând elogiul lui Eminescu. De parcă nu el făcuse să fie dus la ospiciu Eminescu, cu ceva ani în urmă.
Pe la orele 6 sicriul a fost ridicat din biserica si pus într-un car funebru cu frunze si flori lui de tei, tras de doi cai.
Cortegiul, având în frunte un singur poet, se puse apoi în miscare luând drumul prin strada Coltei la Universitate. Un dric mic, tras de doi cai. În faţa Universităţii, Dimitrie August Laurian ( 1846 - 1906) , fiul lui August Treboniu Laurian şi studentul Calmuschi, iar la cimitir doctorul I. Neagoe, prieten din copilărie cu defunctul, Au ţinut discursuri.
Sicriul a fost purtat de elevi de la Şcoala normală de institutori din Bucureşti.
surse: Constantin Bacalbaşa, Călinescu

 

Discursuri la moartea sa:

"Prieteni, confrati si tinerime,
E dureroasa datoria pe care ni-o indeplinim astazi; si e cu atat mai dureroasa, cu cat nu ducem la groapa numai pe un om, ducem la groapa o glorie nationala. Eminescu n-a fost numai un confrate de talent in presa, n-a fost numai un prieten statornic la zile grele, Eminescu a fost un rod genial al tarii, un poet care spinteca norii cu gandul si gasia dincolo de stele forme noi pentru cugetarea romaneasca.
L-am cunoscut pe Eminescu si la bine si la rau; mai mult la rau decat la bine; cu binele rareori se intalnea sarmanul. Fire de poet, el nesocotea mizeria. Niciodata nu l-am vazut ingrijindu-se de ceea ce turmenta restul oamenilor. Adapost, foc in soba, hrana regulata, la dansul erau niste accidente. Ba inca atunci cand neajunsurile pareau ca-l biruie, gandul lui Eminescu lua sbor de vultur, iar trupul lui, tremurand si nemancat, uita de frig si de foame, pentru a petrece in lumea fanteziei.
Acum, fiinta vie, care purta numele poetului, nu mai exista. Cine stie mane ce amestecatura chemica se va face din carnurile in descompunere ale aceluia care ni-a dat atatea satire nervoase, care ne-a fermecat cu Mortua est si ne-a entuziasmat cu Epigonii, si tarana care il va coplesi? Materie! Urmeaza transformarile tale! Din procesul de destructiune este scapat ceva, pe care nici groapa nu-l va inghiti, nici intemperiile nu-l vor nimici. Acel ceva este cuintesenta cugetarilor lui Eminescu, prinsa in poesiile lui si fixata de tipar, care braveaza legile Prefacerii. Te-ai stins prea devreme, prietene. Dar te-ai stins dupa ce ai revarsat valuri de lumina in cugetarea romaneasca. In aceasta lumina va sta vesnica ta pomenire" D. A. Laurian

Dimitrie August Laurian a fost directorul ziarului «Constituţionalul». De asemenea condus ziarul România Liberă până în 14 iunie 1889 / 13 aprilie 1888 altă sursă !?

"E mic numarul acelor care ne gasim azi aci, in jurul maretelor ramasite ale lui Eminescu, dar mare este jalea si durerea pe care azi le simte toata suflarea romaneasca, mare si nemarginita, precum a fost sufletul acestui nemuritor! - Unde numai rasuna vorba dulce romaneasca, unde se citeste slova romaneasca, azi este o jale infrangatoare, caci am pierdut - din cei mai buni, unul.
Dar inmormantam trupul, sufletul nu! Sufletul lui Eminescu ramane vesnic intre noi, ramane ca sa fie chiar si strainilor o vesnica marturie doveditoare a destoiniciei romanilor. Eminescu avea o mareata deviza, in cadrul careia a trait toata viata sa. El zicea: "Romanul traieste in lume pentru neamul sau, si nu individual, pentru sine, caci de ar fi trait romanii altfel, demult n-ar mai fi!". Traind dupa legea aceasta, amarul vietii nu l-a putut rani niciodata, foamea si mizeria nu l-au putut inconvoia, ci dimpotriva, l-au otelit.
Asa ai trait tu, Eminescule! 27 de ani, de cand te cunosc, tu ai dispretuit viata materiala, precum ai dispretuit si prea desele tale neajunsuri, parca stiai - tu cel mai modest dintre toti - ca in lume n-ai alta misiune, decat a reprezenta ideia maririi neamului tau. Tu in pruncie n-ai fost prunc, tu in junie n-ai fost june, ai fost neschimbat in viata, precum este ideea in vecuri. Atunci ce durere ai putut tu simti in viata? Ce durere ai putut simti in ultimele clipe, cand trupul vede ca sufletul il paraseste? Nici una? Ba da! Una ai simtit-o, Eminescule! Ai simtit in ultimele clipe o strasnica durere: - durerea de a nu mai putea munci pentru marirea neamului tau; durerea de a fi oprit ca sa mai semeni in lume, in romanime, florile nemarginit de frumoase ale dumnezeiescului tau geniu, ca-si-care altul - cu greu se va mai naste...
Dar sa-ti fie mangaiate umbrele... aiba pace si liniste cenusa ta, caci aceea ce tu ne-ai lasat noua ajunge ca sa rodeasca bogata roada." Ioan Neagoe

 

Constantin Calmuschi (1868-) era student la litere atunci când a participat la înmormântarea lui Eminescu. Mai târziu: director al bibliotecii din Galaţi, profesor.

*bolniţă -spital

"Generaţii întregi or să suie cu pompă dealul care duce la Şerban-vodă, după ce vor fi umplut cu nimicul lor o vreme, şi o bucată din care să scoţi un alt Eminescu nu se va mai găsi poate. Să doarmă în pace necăjitul suflet! Ferventul budist este acuma fericit: el s-a întors în Nirvana — aşa de frumos cîntată, atît de mult dorită — pentru dînsul prea tîrziu, prea devreme pentru noi." (Caragiale, În Nirvana)

 

Unde erau amicii care nu participau la înmormântare?

- Slavici lipsea, fiind în închisoare în Ungaria, la Vat, ispăşind o pedeapsă de un an ce se termina abia pe 10 iulie 1889 (unele articole pentru cauza naţională a românilor publicate in Tribuna fiind considerate „delict de agitatiune“). Familia lui Slavici era în Sibiu.
- La Creangă se spune că vestea morţii a ajuns doar în ziua înmormântării.

"Curierul roman" publica aceste randuri:
"Inmormantarea poetului Eminescu s-a facut pe cheltuiala statului. Coroana presei, la care-au cotizat mai toate ziarele din capitala, a costat 300 lei. Intr-una din trasurile ce urmau lungul cortegiu, se remarca, ni se scrie, nenorocita sora a poetului, d-soara Henrietta Eminescu, cu totul consternata".

Apare evident întrebarea cum reuşise Henrieta să ajungă în capitală pentru înmormântare. Dacă la Creangă vestea ajunsese atât de târziu era de presupus că şi la Henrieta ajunsese cu oarecare întârziere, iar boala ei o făcea să nu se poată deplasa. Era în acea trăsură Henrieta?

Drepturi de autor: Vesperala (c) 2009
<